Raport Parlamentar
2022 | PARLAMENTARII la RAPORT: Lucian Florin PUȘCAȘU, deputat AUR de SUCEAVA
autor
Deputatul AUR de Suceava Lucian Florin Pușcașu este membru în Comisia pentru industrii şi servicii (din februarie 2021), Comisia pentru transporturi şi infrastructură (din martie 2021)
În prezent, deputatul de Suceava este membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite Secretar, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Naţională, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Arabă Siriană Preşedinte.

Deputatul Lucian Florin Pușcașu a avut un număr de 41 inițiative legislative A avut 38 întrebări și interpelări. A luat cuvântul în plen de 5 de ori și a participat la votul unei moțiuni de cenzură.
În declarația de avere, deputatul Lucian Florin Pușcașu are venituri cumulate de 484 000 RON.

Deputatul Lucian Florin Pușcașu, AUR Suceava-inițiative legislative de interes general dar și local, regional
Deputatul Lucian Florin Pușcașu a avut inițiative legislative care au legătură cu domeniul comisiilor de activitate, în care activează.
La capitolul inițiative legislative, regăsim priorități precum statutul parlamentarilor, Codul Administrativ, finanțaarea partidelor politice, managementul situațiilor de urgență, sărbătorira zilei familiilor numeroase, performanța energetică a clădirilor, Autostrada A 7, interzicerea înstrăinării activelor statului pe perioada pandemiei, alimentația sănătoasă în școli, Institutul Cardiovascular din Iași, Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Cele mai importante inițiative legislative sunt:
1.124/17.03.2021 L251/2021 Propunere legislativă pentru completarea Art.138 şi a Art.178 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ respinsa definitiv
- 179/05.05.2021 L48/2021 Proiect de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii privind dezvoltarea infrastructurii rutiere ”Autostrada A7-Siret-Suceava-Dolhasca-Paşcani-Bacău-Focşani-Buzău-Ploieşti-Bucureşti” la comisii
- 234/02.06.2021 L93/2021 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor la comisii
- 235/02.06.2021 L109/2021 Propunere legislativă privind interzicerea înstrăinării activelor statului pe perioada pandemiei Covid-19 şi o perioadă determinată post-pandemie la comisii
- 249/07.06.2021 L94/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale raport depus
- 260/09.06.2021 L126/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2016 privind ceremoniile oficiale la comisii
- 279/16.06.2021 L162/2021 Propunere legislativă pentru declararea zilei de 28 octombrie ca ”Ziua naţională a familiilor numeroase” la comisii
- 289/28.06.2021 L171/2021 Propunere legislativă pentru completarea art.4 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 respinsa definitiv
- 297/30.06.2021 L170/2021 Propunere legislativă pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la comisii
- 317/01.09.2021 L529/2021 Propunere legislativă privind unele măsuri de informatizare în domeniul educaţiei la Senat
- 361/20.09.2021 L135/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor la comisii
- 398/27.09.2021 L227/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ la comisii
- 399/27.09.2021 L210/2021 Proiect de Lege privind înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor la comisii
- 423/04.10.2021 L225/2021 Proiect de Lege pentru modificarea art.67 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare la comisii
- 424/04.10.2021 L226/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare la comisii
- 453/11.10.2021 L366/2021 Proiect de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii ”Institutul Regional de Boli Cardiovasculare Iaşi” la comisii
- 459/11.10.2021 L368/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal privind unele măsuri fiscale cu scopul redresării demografice prin încurajarea natalităţii prin deduceri personale din venituri salariale la comisii
- 471/18.10.2021 L377/2021 Proiect de Lege privind acordarea voucherelor culturale pentru elevi la comisii
- 488/18.10.2021 L258/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor la comisii
- 504/25.10.2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 361 din 26 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea Legii nr.55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 396 din data de 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare
- 537/02.11.2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă la comisii
- 584/07.12.2021 L462/2021 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea OUG 217/2000 cu modificările şi completările ulterioare la comisii
- 602/15.12.2021 L495/2021 Propunere legislativă pentru abrogarea Legii nr.55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la comisii
- B538/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe înregistrat la Senat pt. dezbatere
- L39/2022 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B597/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare înregistrat la Senat pt. dezbatere
- B533/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat Retras de către iniţiator
- L559/2021 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea „Legii nr.259/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrica şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării’ în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B580/2021 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului înregistrat la Senat pt. dezbatere
- L65/2022 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B579/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe înregistrat la Senat pt. dezbatere
- L64/2022 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B581/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente înregistrat la Senat pt. dezbatere
- L66/2022 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B544/2021 Propunere legislativă privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni înregistrat la Senat pt. dezbatere
- L44/2022 Propunere legislativă privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B552/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar înregistrat la Senat pt. dezbatere
- L48/2022 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- L516/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- L558/2021 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
- B547/2021 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată înregistrat la Senat pt. dezbatere

Deputatul Lucian Florin Pușcașu, AUR Suceava-interpelări de interes general dar și local, regional
Interpelărire deputatului Lucian Florin Pușcașu au vizat atât teme generale, cât și teme specifice intereselor sucevenilor. Multe dintre acestea au un stil declarativ, neavând și soluțiile aferente. Situația Minei Crucea, Suceava apare foarte des ca temă de interpelare. Mai există interpelări și despre PNRR, despre situații privind drepturile românilor din străinătate în relația cu instituțiile diplomatice, situația permiselor auto de la Suceava, susținerea unor români care au probleme cu autoritățile în străinătate:
1.Interpelarea nr.9B/16-02-2021
Salvați locurile de muncă de la Mina Crucea, județul Suceava
- Întrebarea nr.387A/22-02-2021
Dezvoltarea comunei Brodina, județul Suceava
- Întrebarea nr.627A/11-03-2021
Cine răspunde pentru avarierea monumentului istoric ”Palatul Administrativ Suceava”
- Întrebarea nr.782A/23-03-2021
MINA CRUCEA, ”ALTARUL DE SACRIFICIU” UNDE ARE LOC ”JERTFA SUPREMĂ” A MINERULUI ROMÂN
- Întrebarea nr.783A/23-03-2021
La Suceava, permisul auto se obține în 6 luni, prefectul cheamă corupții la serviciu, iar polițiști cu un curs online devin examinatori. Cine răspunde?
- Interpelarea nr.70B/07-04-2021
Demiterea prefectului de Suceava pentru decizia de a chema la serviciu penalii de la înmatriculări auto, în condiții de contradictorialitate cu DNA
- Interpelarea nr.71B/07-04-2021
În comuna Scheia, județul Suceava, siguranța cetățeanului este în ”stare de urgență”!
- Întrebarea nr.997A/07-04-2021
Preluarea producției de uraniu de la Mina Crucea la rezerva de stat
- Întrebarea nr.1130A/15-04-2021
Revizuiți criteriile de numire în funcții a șefilor de Permise Auto
- Interpelarea nr.222B/20-04-2021
Demiterea Ministrului Afacerilor Interne pentru misiunea operativă împotriva protestelor antiguvernamentale
- Întrebarea nr.1270A/26-04-2021
Trimiteți corpul de control să ancheteze angajarea actualului director al Minei Crucea
- Interpelarea nr.257B/11-05-2021
Distrugerea brandului Bucovina prin amplasarea gropii de gunoi din Pasul Mestecăniș trebuie oprită
- Întrebarea nr.1467A/17-05-2021
Eficientizarea activității consulatului din Milano
- Întrebarea nr.1468A/17-05-2021
Eliminarea discrepanțelor salariale și a inechităților din salarizarea sistemului bugetar
- Întrebarea nr.1570A/25-05-2021
Cuantumul diminuării pensiilor aflate sub valoarea coșului minim garantat în urma aplicării PNRR
- Interpelarea nr.302B/03-06-2021
Care este data la care vor fi eliminate vizele pentru cetățenii românii care călătoresc în SUA
- Interpelarea nr.303B/03-06-2021
Violențele migranților din zona Calais-Franța care au dus la uciderea românului Mihai Spătaru, un atentat la securitatea UE
- Întrebarea nr.2196A/01-09-2021
Care este data la care va fi reabilitat monumentul istoric Palatul Administrativ Suceava
- Întrebarea nr.2197A/01-09-2021
Clarificări despre lipsa autorizațiilor de funcționare a școlilor
- Întrebarea nr.2198A/01-09-2021
Creșterea prețurilor la energie și gaze
- Întrebarea nr.2229A/07-09-2021
Clarificări privind explozia prețurilor la electricitate și gaz
- Întrebarea nr.2230A/07-09-2021
Clarificări privind explozia prețurilor la electricitate și gaz
- Întrebarea nr.2231A/07-09-2021
Clarificări privind explozia prețurilor la electricitate și gaz
- Întrebarea nr.2232A/07-09-2021
Opriți scumpirea energiei și a gazelor
- Întrebarea nr.2233A/07-09-2021
Care este poziția Ministerului față de Legea A7
- Întrebarea nr.2285A/14-09-2021
Dacă sunt alocate fonduri din bugetul pe anul 2021 pentru reabilitarea monumentului istoric, Palatului Administrativ Suceava și dacă există proiect aprobat
- Interpelarea nr.461B/15-09-2021
Impozitarea diurnelor, falimentul întreprinzătorului român pe piața europeană a serviciilor de transport și construcții.
- Interpelarea nr.471B/15-09-2021
Stopați deprecierea cursului de schimb prin demisia din funcția de Prim-ministru.
- Întrebarea nr.2360A/20-09-2021
Ce măsuri ați luat ca evenimentul cu jurnaliștii bătuți într-o pădure din județul Suceava să nu se mai repete
- Interpelarea nr.483B/28-09-2021
Solicităm trimiterea corpului de control la Garda Forestieră Suceava
- Interpelarea nr.518B/12-10-2021
Ați găsit țigările de contrabandă transportate la data de 14.09.2021 cu avionul care a aterizat în România? Ați recuperat prejudiciul?
- Interpelarea nr.593B/23-11-2021
Arătați vinovații pentru avarierea monumentului istoric, Palatul Administrativ Suceava!
- Interpelarea nr.601B/14-12-2021
Contrabanda cu țigări la granița cu Ucraina ia amploare!
- Întrebarea nr.3564A/02-02-2022
Distrugerea brandului Bucovina trebuie oprită! Groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș trebuie mutată
- Întrebarea nr.3647A/08-02-2022
Ignoranța Secției Consulare a României la Paris este un afront la adresa durerii familiei Strugariu.
- Întrebarea nr.3738A/14-02-2022
Eliminarea inechitățile salariale din sistemul bugetar
- Interpelarea nr.666B/15-02-2022
Cine răspunde pentru pagubele suferite în urma incendiului de la Spitalul Județean Suceava
- Interpelarea nr.680B/15-02-2022
Prima soluție pentru scăderea facturilor este TVA zero la energie timp de un an. Cine vă oprește să modificați Codul Fiscal
Concluzii
În concluzie, activitatea deputatului Lucian Florin Pușcașu, AUR Suceava se încadrează în optica partidului la nivel legislativ. La nivelul interpelărilor însă, deputatul sucevean a avut și inițiative personale, în special interpelările legate de exploatarea minieră de uraniu de la Crucea.








