Abuz în Bucovina? Drama unei tinere familii care a inceput o afacere la Aeroportul Suceava (Ep I)

O familie de tineri investitori din Suceava, cu trei copii, trăieşte, de câţiva ani, o adevărată dramă, fiind puşi în situaţia de a-şi pierde agoniseala de o viaţă, după ce au investit toţi banii într-o afacere pe care acum unii vor să le-o închidă şi să-i impingă la faliment

Familia Vicol a crezut în promisiunile repetate ale administraţiei sucevene, cum că investitorii privaţi vor fi sprijiniţi pentru a se întoarce acasă din pribegie şi pentru a investi banii câştigaţi peste hotare în Bucovina. Însă au aflat apoi, pe propria piele, că nu erau decât nişte promisiuni şi că, de fapt, unii investitori pot deveni victime ale unui război continu purtat de autorităţile locale împotriva lor.

Într-un interviu acordat News Moldova, Vicol Alexandra, în calitate de reprezentant al societății AVA WING, care operează restaurantul din Aeroportul Ștefan cel Mare de la Suceava, dezvăluie şicanările la care a fost supusă ani întregi de administraţia locală și implicit de conducerea Aeroportului care încearcă cu orice preț să-i execute.

După ani de muncă şi după ce a investit aproximativ 200.000 de euro, li se cere acum nici mai mult nici mai puţin decât să dărâme tot ce au construit şi să plece de tot din Aeroport. Cum s-a ajuns aici şi care sunt motivele, veţi afla pe parcursul unui interviu structurat pe patru episoade, publicat de News Moldova.

Episodul I – De la o investiţie bine intenţionată la ani de tergiversări şi şicane

Povestea familiei Vicol începe în anul 2016. Şi începe frumos. O familie tânără, care câştigase bani muncind în străinătate, vrea să-i investească acasă. “Eram doi tineri proaspăt căsătoriţi, vorbim de anul 2016. Eu eram studentă la acea vreme. La fel şi soţul. Săptămânal el mergea în străinătate şi câştiga bani. Noi ne-am dorit ca aceşti bani să-i investim în Suceava, acolo unde trăim şi locuim. La un moment dat, am văzut, pe internet, că la Aeroportul Suceava se organizează o licitaţie pentru nişte spaţii publicitare şi comerciale. Ne-am gândit că este o oportunitate pentru dezvoltarea noastră în viitor.

Am cumpărat caietul de sarcini şi decidem să participăm la licitaţie. Licitaţia era cu strigare, câştiga cel care oferea preţul cel mai mare. Au fost mai mulţi participanţi la licitaţie, din plan local, dar şi naţional. Noi am licitat pentru câteva spaţii publicitare, după care am ajuns la cele comerciale. Pentru spaţiile comerciale din exterior am văzut că nu era nimeni interesat. Toţi ne spuneau “nu fiţi nebuni, aeroportul acesta are un zbor pe zi şi în acela nu sunt oameni”. Practic, în acel moment, Aeroportul Suceava era o gară părăsită. Practic, nimeni nu a licitat cu noi pentru cele două spaţii pe care noi ni le doream.

Aşadar, spaţiile la care ne referim noi, sunt cele din exterior, care nu aveau căutare. Pentru spaţiile din interior au fost mai multe oferte şi preţul a crescut. Pentru cele din exterior, care necesitau investiţii şi cheltuieli, cu documentaţie, lucrări etc, nu a existat interes, pentru că practic erau nişte bucăţi de teren cu iarbă pe ele. Noi am decis totuşi să riscăm şi am câştigat licitaţia la preţul de pornire, pentru că nu am avut contracandidaţi. După două săptămâni am semnat contractul de închiriere pentru spaţii, pentru o perioadă de 24 de luni, cu perioadă de prelungire din 12 în 12 luni, nelimitat. Acest lucru ne-a încurajat, pentru că, am spus noi, nu facem o investiţie şi ne trezim că suntem scoşi de aici după doi ani. Cu contractul ne-am dus la primărie şi am scos certificat de urbanism. Apoi am mers şi am căutat un constructor, care să accepte plata construcţiei în rate, pentru că nu aveam toţi banii necesari. Am făcut contracte cu arhitect, cu proiectant, am plătit proiectele, am plătit avansuri la constructori. am depus dosarul şi am aşteptat avizele. Ei, şi aici apare o primă problemă”, povesteşte Alexandra Vicol.

Cablurile cu bucluc şi “soluţia” celor de la Aeroport

“Apare un aviz nefavorabil de la SC Telekom Communications SA. Suprinzător. Practic ni se spunea că pe parcela adjudecată de noi, nu aveam voie să construim. Mai exact ni s-a spus că nu avem voie să punem nicio umbrelă acolo pentru că existau nişte cabluri ale Armatei, STS-ului care traversau respectiva parcelă.

Deja făcusem cheltuieli considerabile, peste 10.000 de euro, toţi banii strânşi de noi. Constructorul ne-a spus că şi el deja cumpărase materiale şi nu ne putea returna banii. Am mers la conducerea Aeroportului, le-am explicat situaţia, le-am arătat avizul. Domnul Măriuţa (directorul aeroportului) a venit cu o soluţie: întrucât la licitaţie mai fusese un teren care nu fusese adjudecat de nimeni, tot în exteriorul Aeroportului, faţa în faţă cu clădirea noastră, ne-a propus să ne dea o bucată de 120 de metri pătraţi din acest teren. A fost făcut un act adiţional în acest sens.

Vă daţi seama că am luat-o de la capăt. Alt proiect, alt contract cu constructorul, alte mii de euro cheltuiţi, fără să-şi asume nicio despăgubire cei care ne-au încurcat şi ne-au adus în această situaţie. Am obţinut toate avizele, am obţinut autorizaţie de construire. Am trimis proiectul final spre aprobare celor de Aeroport”, mai spune Alexandra Vicol.

Ping-pong cu aprobarea între CJ şi Aeroport

“Conform contractului, la final, Aeroportul trebuia să spună dacă e sau nu de acord cu modul în care arată construcţia, dacă îi place sau nu. Şi ne putea cere să facem unele modificări. Ne-au spus să facem o adresă către Consiliul Judeţean Suceava, pentru că ei sunt proprietarii terenului, pentru a vă aproba şi ei proiectul. Am făcut şi acest lucru şi am primit răspuns că de administrarea spaţiilor din incinta Aeroportului se ocupă Regia Autonomă, entitatea cu care noi şi încheiasem contractul. Deci ne întoarcem la Aeroport, care, pentru a tergiversa lucrurile, ne trimisese la CJ.

Ca să rezum, 30 de luni din contract s-au scurs, fără ca noi să ne apucăm de construit, cheltuielile noastre au fost considerabile, iar noi nici până astăzi nu am recuperat nimic. Dar să revenim. Suntem în momentul în care soţul meu, împreună cu constructorul merge la parcela cu pricina, delimitează pentru a turna temelia etc.”, îşi continuă dezvăluirea Alexandra Vicol.

O autorizaţie… expirată şi un parc amenajat pe bani mulţi

“Când ajung la parcelă a doua zi după ce făcuseră delimitările, surpriză. Găsesc pe teren o sumedenie de şanţuri. Pe parcela pe care noi aveam autorizaţia de construcţie valabilă apăruseră şanţuri. Vede şi un panou pe care erau nişte informaţii despre o altă autorizaţie de construcţie. Era vorba despre o lucrare ce ar fi trebuit executată până la data de 30.11.2016. Vă reamintesc că actul adiţional prin care nouă ne fusese dată acea parcelă era din 20.01.2017. Ce ne dăm seama? Că autorizaţia de construcţie pentru săpături era expirată de vreo trei luni, la momentul semnării actului adiţional, şi de cel puţin un an de zile până la momentul la care am ajuns noi să pornim construcţia noastră. Pe panoul pentru săpături se spunea că se face o modernizare parc sau ceva de genul acesta. Trebuia să facă acest lucru o societate din municipiul Suceava cu care există sau nu o relaţie de frăţie între conducerea CJ şi acea firmă, nu vreau să mă pronunţ acum pe acest subiect. Dar cine este interesat poate face verificări în acest sens. Şi era vorba despre mulţi bani pentru amenajarea parcului”, mai spune Alexandra Vicol.

Alba-neagra cu parcelele

La întrebarea noastră dacă, chiar în această situaţie absurdă, conducerea Aeroportului nu a apelat la cea mai logică soluţie, respectiv să constate că autorizaţia pentru parc era expirată, iar pe terenul cu pricina o altă firmă avea contract şi autorizaţie valabile şi să-i permită acesteia să continue investiţia, Alexandra Vicol ne-a răspuns:

“S-a întâmplat invers, ne-au fugărit pe noi şi vă spun cu ce ne-am ales. Cu o adresă. Am primit o adresă prin care ni se spunea că a noastră clădire trebuie să aibă maxim 100 de metri pătraţi  şi că nu o puteam construi acolo şi să găsim o cale amiabilă şi să revenim pe vechiul amplasament , cel cu cablurile, iar ei ne promit o perioadă mai îndelungată a contractului.

Deci pierdem din nou toţi banii, pe proiect, pe construcţie, etc despăgubiri nu există, dar ne promit o perioadă mai îndelungată de contract. În naivitatea noastră am crezut că aşa va fi”.

Şi absurdul nu se încheie aici. În episoadele următoare vom vedea cum se poate totuşi construi pe parcela iniţială, cea cu cablurile STS, dar şi la cine sunt îndemnaţi să meargă tinerii investitori pentru a rezolva toate problemele. Doar că ei nu s-au dus şi… problemele s-au înmulţit.