Suceava
ANCHETĂ în SUCEAVA: un elev ar fi fost ABUZAT SEXUAL de un coleg în toaletă

autor
La Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia, județul Suceava, a fost demarată o anchetă după ce mama unui elev de clasa a VII-a a sesizat că băiatul ar fi fost abuzat sexual de un coleg în toaleta unității de învățământ
Directorul Școlii Gimnaziale Șcheia, Ioana Bahrincean, a făcut sesizări la Inspectoratul Școlar Județean, dar și la Poliția Locală Șcheia, discutându-se cu dirigintele clasei și purtându-se ceva discuții și cu elevii din clasă.
Din primele verificări, se pare că în timpul unei ore un elev ar fi fost forțat să intre în baie și să mimeze un act sexual, pe care agresorul a dorit să-l filmeze pentru a-l face de râs. Nu s-a găsit o dovadă pentru a se încadra la infracțiunea de pornografie infantilă, pe lângă agresiune sexuală.
Situația este destul de delicată din cauză că elevul acuzat de agresiune provine din comunitatea de romi de la Șcheia, față de care există deja o puternică stare de revoltă.
Poliția Rurală Șcheia a fost sesizată și ea despre caz și a deschis un dosar penal. Urmează a fi ridicate și analizate imaginile video de pe holurile școlii, iar cei doi copii vor fi audiați și consiliați psihologic, pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
Sursa:monitorulsv.ro

Comentarii recente