Suceava
Avocatul rădăuțean Traian Andronachi a preluat oficial funcția de prefect al județului Suceava
autor
Traian Andronachi: Vom încerca să așezăm județul Suceava în așa manieră încât să fim cu toții mândri
După depunerea jurământului în funcția de prefect, Traian Andronachi a mulțumit celor care l-au susținut pentru a prelua această funcție. „Vreau să mulțumesc familiei mele, pe cele două laturi ale ei. Soției, mamei și copiilor, dar și familiei PSD din care fac parte. Și cu acest prilej subliniez importanța domnului președinte PSD la nivel de județ Suceava prin numirea subsemnatului în această funcție. Datorită lui și pentru el îi asigur pe toți cei care ne urmăresc că vor avea în mine un prieten, vor avea în mine un om de nădejde care își dorește poate la fel de mult cum își dorește și președintele Consiliului Județean ca județul Suceava, în perioada care va urma, să fie un județ care să reprezinte cu cinste inima fiecărui locuitor din județ atunci când spun sunt sucevean. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și vă garantez de toată disponibilitatea de care voi da dovadă”, a transmis Traian Andronachi.

Andronachi a ținut să-i mulțumească și fostului prefect, Alexandru Moldovan, precum și unui alt fost prefect, Florin Sinescu. „Îl felicit pe domnul Alexandru Moldovan pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul acestei instituții. De asemene, alese cuvinte de mulțumire și pentru celălalt rădăuțean, domnul Florin Sinescu, și el la un moment dat prefect al județului Suceava. Aveți încredere în această echipă și în instituțiile care în momentul de față și-au pus aproape toți jucătorii în teren. Vă garantăm că nu vom răsturna Suceava, ca să dau un citat din domnul președinte Șoldan. Dar vom încerca să îl așezăm în așa manieră încât să fim cu toții mândri”.

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, și-a exprimat încrederea în capacitatea lui Traian Andronachi de a performa în această funcție, amintind despre realizările anterioare ale acestuia în funcțiile pe care le-a mai ocupat, respectiv cea de director al Spitalului Municipal Rădăuți. „Nu pot decât să mă bucur că astăzi colegul și prietenul nostru a depus jurământul în calitate de prefect al județului Suceava. Am toată încrederea în avocatul Traian Andronachi fiindcă știu ce a făcut în cariera lui profesională. Știu că atunci când a mai ocupat funcții importante, și aici fac referire la funcția de manager al Spitalului Rădăuți, nu a făcut decât cinste Rădăuțiului și județului Suceava. Avem o echipă frumoasă la Prefectură, așa este și normal. Vreau să îi mulțumesc și domnului fost prefect Alexandru Moldovan și sunt sigur că vom face o echipă extraordinară la Consiliul Județean. Și vreau să transmis și eu un mesaj destul de clar pentru mine, pentru echipa noastră, pentru cei din Guvern. Nu avem decât un singur scop. Să facem Suceava bine!”, a spus Gheorghe Șoldan.





