Connect with us

Biblioteca USV organizează o multiplă lansare de carte, în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai recente titluri aparținând scriitorului sucevean Andrei BREABĂN

Suceava

Biblioteca USV organizează o multiplă lansare de carte, în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai recente titluri aparținând scriitorului sucevean Andrei BREABĂN

Volumele vor fi prezentate de Cassian Maria Spiridon – Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează o multiplă lansare de carte, în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai recente titluri aparținând scriitorului sucevean Andrei Breabăn:

„La porțile destinului” ( I. Cărări tenebroase,  II. Zori însângerați ), roman istoric, Editura Salonul Literar Vrancea, 2020;

„Domnii paralele” ( I. Două săbii într-o teacă,  II. Cavalerul negru ), roman istoric, Editura Semne, 2021;

„Vitejii Măriei Sale” ( I. Cneaghina Marușca,  II. Stăpân în Țara Moldovei ), roman istoric,  Editura Timpul, Iași 2020;

„Și dacă mâine ar veni…”, eseuri, Editura Timpul, Iași 2021.

Volumele vor fi prezentate de Cassian Maria Spiridon – Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, director al revistei Convorbiri literare, director al Editurii Timpul.

Invitații speciali ai acestui eveniment sunt:

Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu – Prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava;

Alexandru Ovidiu Vintilă – Președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, redactor-șef al revistei Bucovina Literară;

Gellu Dorian – Redactor-şef al revistei Hyperion – Caiete botoşănene.

  1. La Porțile Destinului” prezintă perioada copilăriei lui Ștefan cel Mare, fiind realizată o frescă a Moldovei medievale din vremea Voievodului Bogdan al II-lea, cu conflictele și intrigile ce au avut loc în contextul luptelor pentru putere între urmașii lui Alexandru cel Bun. Acțiunea se încheie cu asasinatul de la Reuseni, crimă care se petrece sub privirile înspăimântate ale lui Ștefan și care avea să-l marcheze pentru toată viața.
  2. Domnii Paralele” surprinde situația tulbure din Moldova care a urmat asasinatului de la Reuseni, când țara a fost practic condusă de doi Voievozi, Alexăndrel Vodă și Petru Aron, până la bătălia de la Mohile, din 25 martie 1454, când iese învingător cel din urmă. Nu lipsesc trimiteri la contextul european al vremii, marcat îndeosebi de Sinodul de la Florența și de cucerirea Constantinopolului de către otomani, context care l-a propulsat în fruntea Mitropoliei Moldovei pe Kir Theoctist, care va deveni cel mai apropiat sfetnic al viitorului Voievod, Ștefan cel Mare și Sfânt.
  3. Vitejii Măriei Sale” se oprește la unul din cele mai mărețe momente din istoria Moldovei medievale, care avea să-l aducă pe tron pe Ștefan cel Mare și avea să pună capăt bătăliilor pentru putere.
  4. Și dacă mâine ar veni…” cuprinde reflexii ale autorului cu privire la personalități ale culturii și istoriei noastre naționale, evenimente mai importante, cugetări despre om și Dumnezeu, iar în încheiere, atmosfera cărții se înseninează cu un mănunchi de flori frumos mirositoare, numite de autor „Legende dacice”.

Lansarea se va încheia cu un moment artistic susținut de corul de copii al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Comănești – Dirijor: Preot Teodor Popescu.

Evenimentul va avea loc joi, 1 iulie 2021, începând cu ora 13.30, în Sala Auditorium „Joseph Schmidt” (Copr F) – USV.

Intrarea este liberă.

Continue Reading
You may also like...

Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top