Connect with us

Care este starea copiilor care au supraviețuit tragicului accident din Suceava, soldat cu 5 morți

Care este starea copiilor care au supraviețuit tragicului accident din Suceava, soldat cu 5 morți - News Moldova

Suceava

Care este starea copiilor care au supraviețuit tragicului accident din Suceava, soldat cu 5 morți

Detalii noi ies la iveală în cazul accidentului tragic de sâmbătă din Suceava, în care cinci persoane și-au pierdut viața, inclusiv doi copii. Ancheta a luat o turnură neașteptată după ce apropiații șoferului, care era în mașină alături de cei trei copii ai săi, au declarat că tânărul de 28 de ani ar fi amenințat în prealabil că își va lua viața, luându-i cu el și pe cei mici

Polițiștii investighează serios această ipoteză și urmează să audieze rudele bărbatului pentru a clarifica intențiile acestuia.

În urma impactului devastator, șoferul și-a pierdut viața, împreună cu unul dintre copiii săi – un băiețel de 4 ani – și trei persoane aflate într-o mașină școală, care se deplasa regulamentar. În autoturismul de școală, alături de tânărul de 18 ani de la volan, se mai aflau un alt cursant și instructorul de 76 de ani, toți trei pierzându-și viața pe loc.

News Moldova îți recomandă și ...   Marius Rîpan, noul primar al orașului Vatra Dornei, și-a început mandatul cu un apel către toate formațiunile politice, în care să primeze cinstea, respectul, altruismul și buna-înțelegere

Ultima discuție tensionată cu soția, înainte de tragedie

Conform mărturiei mamei șoferului, aceasta a fost ultima persoană care l-a văzut pe tânăr înainte de accident. Femeia povestește că, înainte de a pleca de acasă cu cei mici, fiul ei a avut o discuție aprinsă la telefon cu soția sa, nemulțumit că nu reușea să o împace după o ceartă. Mama a relatat că, în timpul convorbirii, a auzit cuvinte care au prevestit tragedia: „A zis că mama nu mai vine, nu mai este cale de întoarcere la mine… A zis: ‘5 minute, mama, 5 minute’ și nu a mai venit”, a povestit ea, profund marcată de cele întâmplate.

News Moldova îți recomandă și ...   Directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuți, plasat sub control judiciar. Fostul manager și asistentele rămân în arest la domiciliu

Mama tânărului refuză să creadă că acesta ar fi provocat intenționat accidentul, susținând că a fost un incident tragic, fără premeditare: „A fost un accident, s-a întâmplat un accident. El a zis că pleacă să plimbe copiii.”

Rudele soției suspectează o intenție de răzbunare

În ciuda mărturiei mamei, familia soției aduce acuzații grave. Mătușa copiilor consideră că bărbatul ar fi trebuit să nu îi ia pe cei mici cu el dacă avea gânduri sinucigașe. „Nu trebuia să ia copiii cu el. Dacă era să facă un gând rău, trebuia să se ducă singur, să lase copiii în pace. Nu să se răzbune pe dânsa. Copiii n-au nicio vină”, a declarat ea.

Starea copiilor care au supraviețuit

News Moldova îți recomandă și ...   Ioan Balan: „Împreună cu cei din PMP, care se alătură PNL, devenim o forță politică mai puternică în municipiul Suceava!”

În urma accidentului, doi dintre copiii șoferului au supraviețuit și sunt internați în spital, în stare stabilă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, Bogdan Bondaru, fetița este internată la secția de neurochirurgie, urmând să fie operată pentru o fractură la încheietura mâinii, iar băiețelul se află la secția de chirurgie pediatrică. „Sunt stabili, conștienți, cooperanți, prognostic bun”, a declarat Bondaru, dând speranțe că cei mici vor putea să se recupereze.

Poliția urmează să audieze rudele bărbatului în zilele următoare, pentru a aduna toate elementele necesare clarificării acestei tragedii și a înțelege dacă intențiile tânărului ar fi putut conduce la un act de sinucidere premeditată cu implicarea copiilor. Ancheta continuă pentru elucidarea acestui caz de o gravitate excepțională.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top