fbpx
Connect with us

Concursul național de miniproiecte cultural-patrimoniale „Crăciunul familiei mele”

Concursul național de miniproiecte cultural-patrimoniale „Crăciunul familiei mele” - News Moldova

Suceava

Concursul național de miniproiecte cultural-patrimoniale „Crăciunul familiei mele”


În perioada 15.11-28.12.2021, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia  Sucevei și Rădăuților (Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață și Departamentul Media), Casa Corpului Didactic „George Tofan”, Monitorul de Suceava și NEstTV organizează Concursul național de miniproiecte cultural-patrimoniale  „Crăciunul familiei mele”.

Context educațional-cultural:

– imperativul conservării valorilor culturale și patrimoniale păstrate în tradiții locale și în biserici;

– exersarea rezilienței socio-emoționale, în perioada pandemică, a familiilor cu copii;

– solicitarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 29.09.2020, privind  intensificarea activităților parohiilor dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică;

– redimensionarea parteneriatului Școală-Biserică din perspectiva prevederilor art. 5 (1) din Protocolul încheiat între Ministerul Educației Naționale (nr. 9217/29.05.2014), Patriarhia Română (nr. 5120/29.05.2014) și Secretariatul de Stat pentru Culte (nr. C-927/30.05.2014).

Regulament:

  • concursul de adresează familiilor cu copii;
  • participanții vor realiza o înregistrare video, de 5-7 minute, în care vor surprinde felul în care  familia se pregătește pentru Sărbătoarea Nașterii Pruncului Sfânt; o listă nonexhaustivă de activități de familie: postul, spovedania și împărtășirea din perioada premergătoare Crăciunului; tradiții și obiceiuri legate de sărbătorile creștine – Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ierarh Nicolae; tradiții și obiceiuri de Crăciun – colinda, steaua, calea magilor, împodobirea bradului; seri de lectură și de povești; lectură biblică și patristică; dialoguri duhovnicești etc.;
  • materialul video va fi transmis către organizatori, pe adresa daniela@isj.sv.edu.ro, până la data de 28.12.2021; formularul de înscriere în concurs se va completa și transmite în aceeași zi;
  • în evaluarea lucrărilor se vor puncta: implicarea întregii familii în activități; fidelitatea față de învățătura de credință; autenticitatea tradițiilor și obiceiurilor evocate; originalitatea; creativitatea și sensibilitatea momentului;
  • rezultatele concursului vor fi anunțate de Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2022.
  • la începutul înregistrării, va fi specificat numele familiei, parohia de proveniență, câteva date semnificative și relevante despre relația membrilor familiei;
  • juriul nu va depuncta calitatea înregistrării, dar este recomandat ca ea să fie făcută în condiții suficient de bune care să permită audiția;
  • înregistrarea se poate realiza cu orice mijloc electronic (telefon, laptop, camera video etc.).

Prin trimiterea materialului video și a formularului de înscriere, participanții își exprimă acordul privind prelucrarea datelor personale, precum și folosirea materialelor în vederea promovării.

Inspector școlar pentru religie,
prof. Daniela Ceredeev, coordonator de program


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

PROFIL DE CANDIDAT

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top