Connect with us

CONTRACTE cu statul pe bandă rulantă pentru TEST PRIMA SRL, firma pastorului JURAVLEA! 210 contracte în valoare de peste 170.000.000 RON

Suceava

CONTRACTE cu statul pe bandă rulantă pentru TEST PRIMA SRL, firma pastorului JURAVLEA! 210 contracte în valoare de peste 170.000.000 RON

Număr impresionant de contracte cu statul, bifate de o firmă abonată la banii publici

Firma suceveană TEST PRIMA SRL este omniprezentă la licitațiile din SUCEAVA de ani buni. De la modernizări și întrețineri de drumuri, la reabiliări de clădiri și închirieri de utiliaje, firma de construcții suceveană a prins tot ce se putea. Această situație nu se întâlnește doar în Suceva ci, surpriză, în mai toată regiunea Moldovei. TEST PRIMA SRL  a pus mâna pe nu mai puțin de 210 contracte cu statul de unde a încasat peste 170.000.000 RON. 

Ultimul contract bifat de TEST PRIMA SRL este cu primăria Volovăț pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul obiectivului de investiții „Modrernizarea drumurilor de interes local din comuna Volovăț, județul Suceava”. Astfel, potrivit documentației tehnice, vor fi asfaltate un număr de 11 drumuri de interes local după cum urmează:  Bilan, Branzoi, Valuca, Epure, Madin, Vad, Capra, Fiu, Adunare, Gavril Gagi, Niki.

Valoarea estimtă a contractului este de 5.648.746,94 RON fără TVA, dintre care 102.610,68  RON pentru proiectare și  5.546.136,26 RON pentru execuție.

TEST PRIMA SRL, patronată de pastorul JURAVLEA, profit de peste 1.000.000 RON

TEST PRIMA SRL este o firmă de construcții cu state vechi, fiind înființată în 1992. Societatea este patronată de pastorul penticostal Viorel JURAVLEA. Până în luna octombrie a anului 2020 firma avea sediul social în municipiul Suceava, iar începând cu 19 octombrie 2020, TEST PRIMA SRL și-a mutat sediul în comuna RĂCHIȚI din județul BOTOȘANI.

În continuare, administrator și unic acționar cu un mandat pe o perioadă de 98 de ani este Viorel JURAVLEA.

Pentru anul fiscal precedent, TEST PRIMA SRL a raportat un profit net de 1.275.063 RON, la o cifră de afaceri de 53.997.383 RON, în creștere față de anii trecuți. Firma de construcții patronată de JURAVLEA are peste 250 de angajați. 

Deși și-a schimbat recent sediul, firma administrată în mod direct de Viorel JURAVLEA prinde contracte pe bandă rulantă cu instituțiile publice din SUCEAVA.

Lipici la banul public pentru firma lui JURAVLE, TEST PRIMA SRL 

Se pare că și după schimbarea sediului, firma patronată de JURAVLEA continuă să facă legea în rândul licitațiilor publice. TEST PRIMA SRL încheie contracte cu statul pe bandă rulantă.

Afacerea lui JURAVLEA este una foarte prosperă, contractele încheiate cu instituțiile publice sucevene, din martie 2021 și până în prezent depășesc 7.00.000 RON.

Ultimele 3 contracte ale TEST PRIMA SRL cu instituțiile de stat din SUCEAVA însumează 6.998.031,52 RON.

  • Execuția de lucrări pentru Proiectul ,,Construirea centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoanele cu dizabilități în comuna Dumbrăveni, județul Suceava” – valoarea contractului este de 931.657,38 RON, fără TVA.
  • Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „Modernizare drumuri de interes local, în comuna Volovăț, județul Suceava ( Bilan, Branzoi, Valuca, Epure, Madin, Vad, Capra, Fiu, Adunare, Gavril Gagi, Niki)” – valoarea contractului este de 5.619.994,99 RON, fără TVA.
  • Îmbrăcăminte asfaltică ușoară pe drum de interes local în comuna Pătrăuți, județul Suceava – valoarea contractului este de 446.379,15 RON, fără TVA.

Pe lângă contractele pentru modernizarea drumurilor și pentru reabilitarea clădirilor, TEST PRIMA S.R.L câștigă mii de lei și din contracte ce vizează doar închirierea unor utilaje  necesare pentru a desfășura lucrări de reabilitare ale drumurilor. Pe parcursul acestui an, TEST PRIMA S.R.L a încheiat 4 contracte de peste 73.000 RON cu primăriile comunelor sucevene Mitocu Dragomirnei și Grănicești  pentru servicii de închiriere auto greder și cilindru compactor pentru lucrări de reabilitare a drumurilor.

Pe parcursul ultimilor 10 ani, TEST PRIMA SRL a încasat din peste 200 de contracte cu statul 178.971.561,43 RON. 

Trecutul umbrit de dosare penale al lui JURAVLEA nu îl împiedică să încheie în continuare contracte cu instituțiile statului

Deși în urmă cu câțiva ani firma a fost anchetată în mai multe rânduri, pentru exploatarea ilegală a balastului din râul Suceava și pentru faptul că angajații TEST PRIMA S.R.L foloseau mai multe utilaje furate din Italia, JURAVLEA a ieșit basma curată din dosarele penale în care a fost implicat.

Chiar anul trecut, patronul societății sucevene TEST PRIMA S.R.L, Viorel JURAVLEA, a fost trimis în judecată de procurorii ieșeni sub acuzația de evaziune fiscală. Parte responsabilă civilmente în dosar este și firma lui Juravlea, iar parte civilă s-a constituit Direcția Regională de Finanțe Iași. Mai mult decât atât, firma pastorului JURAVLEA a primit o amendă penală de 100.000 RON pentru moartea din culpă a unui angajat.

Având în vedere că firma a fost anchetată în multe rânduri, având o reputație controversată în județul SUCEAVA, societatea a început să-și îndrepte atenția și către alte județe din apropiere.

Spre exemplu, în județul Botoșani TEST PRIMA S.R.L a intrat ca subcontractor la mai multe proiecte cu finanțare din fonduri europene. Câteva dintre contractele avute de firma pastorului JURAVLE au fost încheiate cu primăria orașului FLĂMÂNZI din BOTOȘANI și cu primăria municipiului BOTOȘANI pentru Parcul Regional de Agrement Cornişa. Ba mai mult, și-a mutat și sediul în BOTOȘANI. 

Se pare că pastorul JURAVLEA este favorizat de justiție, și cu toate că a fost anchetat penal de multe ori, a ieșit basma curată și reușește în continuare să câștige contracte cu instituțiile publice ale statului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

News Moldova LIVE

Advertisement Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi
Advertisement Universitatea de Ştiinţele Vieţii
Advertisement Colegiul Tehnic ”Ioan C. Ștefănescu” Iași
Advertisement Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu“ Suceava
Advertisement Colegiul Tehnic Gh. Asachi Iasi
Advertisement Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top