fbpx
Connect with us

Dacă ești în căutarea unei destinații de vacanță în care să te bucuri de o priveliște impresionantă și de aer curat, cu siguranță comuna suceveană MĂLINI reprezintă o recomandăre de TOP în categoria “locuri de vizitat la munte”

Suceava

Dacă ești în căutarea unei destinații de vacanță în care să te bucuri de o priveliște impresionantă și de aer curat, cu siguranță comuna suceveană MĂLINI reprezintă o recomandăre de TOP în categoria “locuri de vizitat la munte”


În eventualitatea în care nu ești neapărat amator de trasee montane, vei găsi cu siguranță destule idei bune de petrecere a timpului liber în Mălini

Aşezarea geografică, condiţiile naturale, frumuseţea peisajului, flora şi fauna deosebit de bogate şi variate, oferă condiţii deosebite pentru dezvoltarea turismului prin valorificarea acestui potenţial. Aerul curat şi zăpada abundentă din munţii şi pădurile Măliniului atrag iarna sute de turişti în căutare de senzaţii tari.

Pentru cei care nu știau, Comuna suceveană Mălini, formată din satele Iesle, Mălini (reşedinţa), Pâraie, Poiana Mărului şi Văleni – Stânişoara este comuna natală a poetului Nicolae Labiș.

Pe teritoriul comunei Mălini, această activitate este susţinută de 8 unităţi de cazare clasificate, precum şi alte 6 unităţi de cazare construite. De asemenea, există pârtia de schi din satul Văleni, o pârtie de categorie uşoară spre medie cu o lungime de 800 m şi un traseu de teleschi (cu agăţători ficşi – bipost) în lungime de 508 m.

În momentul de față există peste 300 locuri de cazare împărțite în pensiuni și cabane care au de la 3 margarete până la 5.

Oferta turistică a structurilor de cazare este completată de o serie de monumente aflate pe teritoriul comunei precum şi a Muzeului Casa memorială – Nicolae Labiş.

În ultimi ani, administraţia publică a realizat paşi importanţi în vederea dezvoltării bazei materiale pentru turism în localitate.

Astfel, în perioada 2007 – 2008, din domeniul privat al comunei au fost oferite spre vânzare loturi de teren, adjudecate fiind prin licitaţie publică, cu destinaţia construirii unor sate de vacanţă, în locuri numite Pojorâta şi Luncile Hartonesei.

În aceste locuri au fost construite case de vacanţă și diferite pensiuni, pentru toate gusturile.

Poți să mergi în Mailini de zeci de ori și tot nu o să înceteze să te surprindă frumusețea acestor locuri. Tot nu o să îți astâmperi mirarea și, de oricâte ori te-ai duce acolo, tot n-o să-ți vină să crezi că poate exista atâta liniște într-o singură destinație de vacanță

Frumusețe, aer curat, liniște, ospitalitate dar și facilități:

 Piscina cu apă sărată

  • Dispune de un bazin cu apă sărată pentru hidroterapie cu o capacitate de aproximativ 40 metri cubi, lungime 7,8 m, lăţime 3,6 metri şi adâncimea maximă de 1,45 m, saună umedă şi saună uscată;
  • Bazinul cu apă sărată, sauna umedă, saună uscată şi vestiarele alcătuiesc un adevărat complex pentru menţinerea şi ameliorarea sănătăţii pus la dispoziţia cetăţenilor din comună ţi turiştilor.

Sala de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală şi teren handbal

  • Dispune de 150 locuri pentru spectatori, 4 vestiare, grupuri sanitare şi cabinet medical;
  • Suprafaţa interioară este de 1240,16 mp;
  • Se pot practica următoarele jocuri: fotbal de sală, handbal, volei, baschet, tenis de câmp;
  • O încăpere a sălii de sport este dotată cu aparatură pentru fitness.

 

Monumente istorice de interes local

Măliniul nu duce lipsă de monumente istorice, fiecare dintre acestea simbolizând o filă din istoria comunei și, implicit, a țării:

  • Monumentul Eroilor, din centrul civic al comunei, edificat în anul 1914 întru cinstirea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în Războiul de Independenţă (1877 – 1878);
  • Monumentul Eroilor din Suha – Mare ridicat întru cinstirea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial;
  • Monumentul eroilor de la Stânişoara;
  • Monumentul eroilor de la Poiana Mărului (1944);
  • Cimitirul eroilor de la poalele Munţilor Stânişoara.

Muzee și colecții publice

Casa memorială Nicolae Labiş este un muzeu memorial înfiinţat în casa în care a trait poetul Nicolae Labiş (1935-1956) în satul Malini din judetul Suceava. A fost construită de învăţatorii Eugen şi Profira Labiş, în anul 1954 şi se află în centrul satului Mălini.

Casa este compusă din cinci încăperi şi hol. În aceasta casă, tânarul poet a trait un timp din scurta şi fulgerătoarea sa viaţă, zămislind aici poate cea mai semnificativă parte a creaţiei sale poetice.

News Moldova îți recomandă și ...   Ministerul Educației a dat UNDĂ VERDE pentru ÎNFIINȚAREA Spitalului Clinic Universitar de Urgențe Suceava

Casa a fost restaurată înainte de organizarea ei ca muzeu, în 1973. În anul 1975, în această casă a fost amenajată o casă memorială, sub administrarea Complexului Muzeal Bucovina din Suceava.

În anul 2001 au fost executate o serie de reparaţii curente (interioare şi exterioare) ale locuinţei. În cele cinci încăperi au fost reconstituite, graţie exponatelor autentice, încărcate cu o multitudine de conotaţii evocatoare (cărţi, caiete, rechizite şcolare, piese vestimentare, un clopoţel cu “sunet argintiu“, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afişe etc.), climatul de viaţă şi creaţie al poetului.

Domeniul schiabil

În zona Pojorâta, prin eforturi de la bugetul local, au fost amenajate, în locul numit Pojorâta 2, pârtii de schi cu tele-schi şi nocturnă. Astfel, sporturile de iarnă se pot practica în satul Văleni – Stânişoara din comuna Mălini, datorită domeniului schiabil amenajat în anul 2007 şi omologat de Ministerul Turismului.

Din punct de vedere al aşezării geografice, pârtia este situată pe versantul nordic al Munţilor Stânişoara, pe partea dreaptă a râului Suha Mare, la altitudinea medie de 650 metri. Partea inferioară, unde este plasată staţia de schi, se află la 603 metri altitudine, iar partea superioară la 709 metri; lăţimea pârtiei însumează 40 de metri, în medie.

Pârtia este de dificultate uşoară spre medie, fiind astfel atât la dispoziţia amatorilor cât şi a experimentaţilor, cu panta medie de 19% şi o diferenţă de nivel de 106 metri. În ceea ce priveşte capacitatea pârtiei, cea zilnică optimă este de 1000 de persoane, iar capacitatea zilnică maximă este de 1100 persoane.

Instalaţia de transport pe cablu de tip bi-post, are o lungime de 520 m.

Pârtia este dotată şi cu nocturnă şi patru tunuri de transformare a apei sub presiune în zăpadă, iar în sezonul estival sunt puse la dispoziţia turiştilor 25 bull – karturi, cu structura unei triciclete, mijloace de transport nemotorizate dar de dimensiuni mai mari.

Constituirea pârtiei are drept obiective suplimentare înfiinţarea a două sate de vacanţă pentru sezonul de iarnă.

Proiecte realizate în ultima perioadă

Potrivit reprezentanților Primăriei comunei Mălini, în ultima perioadă s-a realizat o serie de proiecte al căror principal scop a fost îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor.

Înființara unui sistem de alimentare cu apă și canalizare ocupă prima poziție pe această listă. Încă din anul 2011, s-a început demararea proiectelor cu privire la alimentarea localității cu apă potabilă și înființarea unui sistem de canalizare. Până în momentul de față, comuna Mălini dispune de:

  • 30 km de canalizare realizați începând cu anul 2011 prin intermediul programelor FEADR;
  • 1,410 km canalizare realizați în anul 2020 finanțați din bugetul local;
  • 5,79 km apă implementați în anul 2019-2021 finanțați din bugetul local (valoare proiect apă 002.597 lei) și
  • cel mai amplu proiect finanțat prin intermediul programului FEADR cu o valoare totală de 418.557 lei din care finanțare de la FEADR 7.431.360 lei și 1.987.176 lei din bugetul local (150.587 lei buget local + 1.836.589 lei credit accesat de UAT Mălini) prin care s-au realizat 18,583 km apă și 8,375 km canalizare.

Ca un centralizator total, comuna suceveană MĂLINI beneficiază de 28 km de sistem de alimentare cu apă și 41,2 km de sistem de canalizare.

Achizițiile de echipamente TIC (Tehnologia informațiilor și comunicării) pentru unitățile de învățământ preuniversitar din Comuna Mălini, județul Suceava au fost, de asemenea, prioritare.

Având în vedere situația creată de evoluția virusului SARS-CoV-2 când toți copiii au fost nevoiți să accepte și să testeze noua metodă de învățare (online) și mergând pe principiul vechiului proverb latin care spune că „Victoria iubește pregătirea”, Primăria a hotărât să vină în sprijinul tuturor școlarilor, preșcolarilor și a cadrelor didactice prin implementarea prezentului proiect care presupune dotarea școlilor cu laptopuri, table interactive, camere web, sisteme all-in-one și oferirea fiecărui copil, înscris la un program de învățare, cu câte o tabletă cu acces la internet pentru a facilita și ușura procesul de învățare.

News Moldova îți recomandă și ...   30 de camioane cu ajutoare, donate de americani, ajung în Ucraina prin hub-ul umanitar de la Suceava

Valoare proiectului se ridică la 2.380.781,13 lei din care 2.252.374,64 lei ajutor nerambursabil și 130.406,50 lei cofinanțare. Atribuirea se realizează în 2 etape: LOT 1 – achiziție tablete și abonamente internet pe 24 luni și LOT 2 – achiziție echipamente IT.

Pe data de 20 decembrie va avea loc deschiderea ofertelor.

S-a avut în vedere și Construirea unui simbol de bază din timpul domniei Regelui Carol – Crucea Talienilor. Ideea de a oferi turiștilor puncte de atracție inedite a ajutat Municiplitatea să pună în valoare cel mai de preț dar pe care Măliniul l-a primit vreodată și anume cel mai frumos drum montan din Vechiul Regat”.

Comuna Mălini se învecinează cu județul Neamț prin intermediul drumului județean 209B construit în vremea Regelui Carol. Conform legendei, drumul a fost construit de meșteri italieni care, la finalul lucrării, în semn de mulțumire față de Dumnezeu, au construit pe culmea Stânișoarei o cruce care a rămas cunoscută în istorie sub denumirea de „Crucea Talienilor”.

În urma luptelor care s-au purtat pe teritoriul Domeniului Coroanei Mălini, crucea a fost distrusă. Deoarece reprezintă un simbol al istoriei locului și pentru a păstra moștenirea primită în dar, Primăria a procedat la construirea, în pasul Stânișoara, la limita dintre județul Suceava și județul Neamț, a unei cruci care o imită pe cea distrusă în timpul luptelor crâncene.

Valoarea totală a investiției se ridică la 150.000 lei și a fost subvenționată din bugetul local al comunei Mălini.

Înființarea Bisericii monument cu hramul „Ștefan cel Mare” și Sfânt s-a produs în perioada 2020-2021, ca urmare a hotărârii Consiliului Local al comunei Mălini de a înființa un lăcaș de cult monument care să contribuie la dezvoltarea ramurii turistice – a turismului recreativ, deoarece în această perioadă tumultoasă foarte apreciate sunt locurile în care putem discuta cu sinele.

Astfel, pe culmea Stânișoarei, la întersecția culmilor, unde aerul este cel mai pur și liniștea este pe ordinea de zi, unde razele soarelui te mângâie dis de dimineață, a fost înălțată bisericuța din lemn care adăpostește în momentul de față un călugăr venit de la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

După finalizarea construcției, între Primăria Mălini (finanțator) și Asociația Sf. Ilie Mălini a fost încheiat un parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru ca acest loc să beneficieze de grija care i se cuvine.

Valoarea investiției este de 350.000 lei și a fost suportată din bugetul local al comunei Mălini.

Un alt proiect pe care Primăria Mălini îl are împreună cu Asociația Sf. Ilie Mălini și cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este Unitatea de asistență socială cu cazare sau căminul de bătrâni după cum este cunoscut local.

Edificarea unității s-a realizat din bugetul local al comunei Mălini, însă pentru costurile de întreținere, potrivit reprezentanților Primăriei, s-a încheiat un parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care și-a arătat sprijinul în vederea continuărilor lucrărilor, pentru a crea seniorilor condiții optime.

Unitatea dispune de 20 locuri de cazare și în momentul de față sunt toate ocupate.

Proiectul care prevede realizarea unei instalații de tiroliană în satul Văleni-Stânișoara a luat nașstere în urma convingerii reprezentanților Primăriei că Măliniul ar avea șanse să devină stațiune turistică de interes local.

Prin urmare, s-a continuat dezvoltarea dotărilor care aduc turiști și care îi determină să se reîntoarcă de fiecare dată.

News Moldova îți recomandă și ...   Eveniment de marcă, organizat în această toamnă în comuna suceveană POIANA STAMPEI

Instalația are o lungime de 650 m și o diferență de nivel de 34 m. Proiectul a fost finanțat din bugetul local al comunei Mălini în anul 2020.

Nu a fost neglijată nici reabilitarea Drumului Județean 209 B, cunoscut și sub denumirea de „Drumul Talienilor”. Acest proiect se derulează pe raza a două județe, Suceava și Neamț. Este un drum extrem de important, care va lega zona Fălticeni – Gura Humorului de Mălini, Borca, Poiana Largului, Borsec, spre Ardeal.

Partea din drumul județean 209B, de pe teritoriul județului Suceava, are o valoare de 72,8 milioane lei și se va reabilita cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.

Solicitarea venită din partea micilor fermieri din comună care au ca scop principal activități precum agricultura sau creșterea animalelor și care nu aveau un punct comun de desfacere pentru a putea vinde produsele din gospodăriile proprii nu a fost trecută cu vederea.

Așadar, micii frmieri beneficiază acum de o piață de vară; lucrările au fost finanțate exclusiv din bugetul local al comunei.

Proiecte care urmează să fie implementate

Pe lângă proiectele deja realizate, există și proiecte care urmează să fie implementate.

Primul dintre acestea vizează construirea unui centru de agrement. Proiectul face parte din categoria proiectelor ample și foarte ample. Mai exact, este vorba despre construirea unui centru de agrement care să fie dotat cu piscină interioară, piscină exterioară, saună, salină, jacuzii, sală fitness, cabinet masaj, cabinet terapie și tratamente corporale, adică tot ce ai nevoie într-o zi în care îți dorești să scapi de stresul care ne înconjoară.

Oamenii încep să fie din ce în ce mai interesați de sănătatea holistică; în acest context, dorința municipalității este ca acest centru să cuprindă tot ce trebuie astfel încât starea de bine să apară imediat după ce treceți pragul.

Proiectul se află în stadiul de SF în momentul de față, însă reprezentanții Primăriei își pun toate speranțele că o să fie realizat cât mai repede cu putință.

Valoarea lucrărilor se ridică la 4 milioane de euro și șansa realizării este prin intermediul finanțării cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Un alt proiect care urmează să fie implementat constă în extinderea sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare în satele Poiana Mărului, Văleni-Stânișoara și Iesle.

Având în vedere că sistemul actual de alimentare cu apă și canalizare nu acoperă în totalitate comuna Mălini, se dorește ca, în viitorul apropiat, aceste servicii să fie disponibile la nivelul întregului UAT.

Proiectul presupune extinderea rețelelor de apă și canalizare pe o lungime de 15 km în zonele în care terenul permite implementarea. Valoarea proiectului se ridică la 2,5 mil. euro fără TVA.

Prin intermediului programului „Anghel Saligny”, au fost depuse la finanțare 2 proiecte care contribuie în mod direct la bunăstarea cetățenilor, dar și la siguranța acestora. Primul proiect depus este pentru modernizarea a 17 străzi comunale cu o lungime totală de 8,0 km, iar cel de-al doilea presupune realizarea uni pod modern în satul Poiana Mărului – zona Malaiu.

De asemenea, conform reprezentanților Primăriei, prin intermediul CNI (Companiei Naționale de Investiții), este depus 1 proiect care se află pe lista de sinteză. Este vorba despre construirea unei grădinițe cu 3 grupe în satul Mălini în cadrul Școlii Gimnziale nr. 2 Mălini.

În prima rundă de desfășurare a Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-a primit finanțare pentru reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Normal nr. 1 Mălini.

Pentru runda a doua de trageri, este depus un proiect pentru Achiziție sisteme ITS și TIC pentru îmbunătățirea mobilității locale în comuna Mălini. Instalația cuprinde sisteme de supraveghere video tip camere web și sisteme de avertizare pentru adaptarea vitezei tip radar.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Suceava

Revista economică Moldova Invest, editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


- citeste versiunea e-paper

- Read the e-paper version -

Advertisement Antibiotice Iasi
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top