Connect with us

Deputatul Ioan Balan a cerut clarificări asupra impactului Legii bugetului de stat pe anul 2025 asupra proiectelor de investiții de interes local

Deputatul Ioan Balan a cerut clarificări asupra impactului Legii bugetului de stat pe anul 2025 asupra proiectelor de investiții de interes local - News Moldova

Suceava

Deputatul Ioan Balan a cerut clarificări asupra impactului Legii bugetului de stat pe anul 2025 asupra proiectelor de investiții de interes local

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, i-a cerut ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltán Cseke, să ofere clarificări privind impactul O.U.G. nr. 156/2024 și al Legii bugetului de stat pentru anul 2025 asupra proiectelor de investiții de interes local.

Parlamentarul sucevean a subliniat că anumite prevederi din Ordonanța de urgență nr. 156/2024, referitoare la măsuri fiscal-bugetare pentru cheltuielile publice destinate fundamentării bugetului general consolidat pentru anul 2025, precum și la modificarea și completarea unor acte normative și la prorogarea unor termene pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (etapele I și II), Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, au generat îngrijorări serioase în rândul beneficiarilor (primării și consilii județene). Aceștia se tem că resursele financiare necesare pentru derularea eficientă a investițiilor ar putea să nu fie asigurate.

News Moldova îți recomandă și ...   Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea solicită măsuri pentru salvarea caselor tradiționale din Bucovina: „Patrimoniul reprezintă identitatea noastră”

„Trebuie să subliniez faptul că programele de investiții amintite au adus cel mai rapid ritm de modernizare la nivelul comunităților locale și au susținut creșterea economică din ultimii ani (susținând firmele românești de construcții și producătoare de materiale de construcții și locurile de muncă din sectorul privat).

 Având încredere în faptul că veți depune totate diligențele pentru Nr.125A/10.02.2025 2 asigurarea tuturor resurselor financiare pentru buna derulare a proiectelor de investițiilor locale în anul 2025, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:

– Care este data la care veți aproba, prin hotărâre a Guvernului, criteriile de prioritizare în baza cărora se vor transfera beneficiarilor Programului naţional de investiţii «Anghel Saligny» sumele solicitate în anul 2025, dat fiind faptul că termenul de 20 de zile prevăzut de O.U.G. nr.156/2024 a fost depășit?

– Vă rog să precizați care era, la data de 1 februarie 2025, valoarea totală a sumelor necesare a fi transferate beneficiarilor la nivelul județului Suceava în cadrul PNDL, PNI «Anghel Saligny» şi Programului naţional de construcţii de interes public sau social.

– Vă rog să precizați dacă ați luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unei finanțări adecvate a proiectelor de investiții de interes local, pe măsura evoluției lucrărilor de execuție”, i-a transmis deputatul Ioan Balan ministrului Attila Cseke.

News Moldova îți recomandă și ...   Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea solicită soluții pentru asigurarea accesului la farmacii non-stop în județul Suceava


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top