Connect with us

Deputatul Ioan Balan: „România a dus greul crizelor succesive din regiune. UE trebuie să ne sprijine suplimentar!”

Deputatul Ioan Balan: „România a dus greul crizelor succesive din regiune. UE trebuie să ne sprijine suplimentar!” - News Moldova

Suceava

Deputatul Ioan Balan: „România a dus greul crizelor succesive din regiune. UE trebuie să ne sprijine suplimentar!”

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a susținut o declarație politică prin intermediul căreia a precizat că România a dus greul crizelor succesive din regiune și că Uniunea Europeană trebuie să ne sprijine suplimentar

„Este cu totul adevărat faptul că Guvernul României a scăpat în anul 2024 frâiele bugetului de stat, iar deficitul bugetar a ajuns la un nivel nepermis de mare, de peste 9% din PIB. Dar, trebuie să și recunoaștem că banii nu au fost aruncați pe fereastră, ci au mers în cel mai mare volum de investiții publice din istorie, în majorări fără precedent ale pensiilor, în creșteri de venituri salariale și în confinanțarea unui volum record de proiecte cu finanțare europeană.

Da! Deficitul mare a adus și prosperitate, precum și realizarea unor proiecte la care am visat ani de zile. Faptul că gestiunea treburilor guvernamentale ar fi putut să fie făcută mai bine, mai responsabil, cu mai multă grijă la împrumuturi, dobânzi și la risipa bugetară nu poate să fie contestat de nimeni. Se putea și mai bine!

Traversăm o perioadă deosebit de dificilă la nivel financiar, însă, nu trebuie să uităm că, dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, România a dus greul tuturor crizelor din ultimii ani, în special a crizelor determinate de invazia barbară a Rusiei în Ucraina. După declanșarea războiului, România a avut costuri uriașe pentru energie, costuri pe care le-a compensat în mare măsură cu bani de la buget.

România a avut costuri legate de infrastructură și de faptul că a facilitat exporturile de cereale și alte mărfuri din Ucraina. România a avut costuri foarte mari la nivel umanitar, primind cu brațele deschise sute de mii de refugiați din Ucraina, pe care i-a ocrotit ca pe proprii cetățeni. România a avut și are costuri suplimentare de apărare a frontierei externe a NATO și UE, lucruri care se văd mai greu de la Bruxelles, deși de eforturile României depind liniștea și prosperitatea întregii Uniunii.

Mi-aș dori ca toți reprezentanții noștri în Parlamentul European, în Comisia Europeană sau în Consiliu să spună cu voce tare aceste lucruri, iar, acum, când România are nevoie de ajutor pentru a depăși criza bugetară să fie ajutată, la rândul ei, de către partenerii europeni, nu să fie pedepsită pentru că a deviat de la obiectivele bugetare, în niște vremuri deosebit de grele”, a declarat deputatul Ioan Balan în Plenul Camerei Deputaților.

News Moldova îți recomandă și ...   Investiție de 175.000 euro în echipamente medicale de ultimă generație la Spitalul Județean Suceava, printr-un proiect transfrontalier


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

Mesaje de Felicitare Parlamentari

Title

Mesajul Primarului comunei AGAPIA, județul Neamț, Neculai NASTASĂ, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului orașului DARABANI, județul Botoșani, Alin GÂRBACI, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului municipiului HUȘI, județul Vaslui, Ioan CIUPILAN, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului orașului COMĂNEȘTI, județul Bacău, Viorel MIRON, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului municipiului ROMAN, județul Neamț, Laurențiu-Dan LEOREANU, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului comunei GÂRCINA, județul Neamț, Mihai Gavril GONTARU, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului comunei DOBRENI, județul Neamț, Vasilica CREȚU, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului comunei ION NECULCE, județul Iași, Gheorghe VĂLEANU, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului comunei FÂNTÂNA MARE, județul SUCEAVA, Vasile MUCELINIȚA, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova
Mesajul Primarului comunei DUMBRĂVENI, județul SUCEAVA, Ioan Pavăl, transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă - News Moldova

Parlamentarii Regiunii Moldovan

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

,,Pensiunea Dorina” din ȘARU DORNEI, locul unde liniștea muntelui, aerul curat și peisajele naturale se îmbină cu ospitalitatea gazdelor – locație recomandată în programul VIA MOLDAVIA - News Moldova
„Chalet By The Lake” din PIATRA NEAMȚ, situat pe malul lacului, locul unde natura liniștită, priveliștile spectaculoase și confortul chalet-ului se îmbină cu ospitalitatea gazdelor – locație recomandată în programul VIA MOLDAVIA - News Moldova
„Domeniul Nordului Bucovina” din VAMA, locul unde peisajele pitorești, liniștea muntelui și ospitalitatea autentică se îmbină armonios – locație recomandată în programul VIA MOLDAVIA - News Moldova
„Crescătoria de cerbi” din DÂRMOXA – locul unde natura, cerbii blânzi și liniștea munților se îmbină cu ospitalitatea gazdelor – locație recomandată în programul VIA MOLDAVIA - News Moldova
,,Muzeul Sticlei” din TÎRNAUCA locul unde colecțiile impresionante, arhitectura inedită și atmosfera unică se îmbină cu ospitalitatea locală – locație recomandată în programul VIA MOLDAVIA - News Moldova
,,Ferma de Cerbi" de la Pensiunea Poiana Neamțului, situată pe VALEA AVRIGULUI, locul unde natura, animalele blânde și liniștea muntelui se îmbină cu ospitalitatea gazdelor – locație recomandată în programul VIA MOLDAVIA - News Moldova

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top