Connect with us

Garda de Mediu Suceava, verificată de Corpul de Control al ministrului Mediului. Diana Buzoianu: „Nu mă interesează bifele, ci rezolvarea problemelor grave”

Garda de Mediu Suceava, verificată de Corpul de Control al ministrului Mediului. Diana Buzoianu: „Nu mă interesează bifele, ci rezolvarea problemelor grave” - News Moldova

Suceava

Garda de Mediu Suceava, verificată de Corpul de Control al ministrului Mediului. Diana Buzoianu: „Nu mă interesează bifele, ci rezolvarea problemelor grave”

Activitatea Comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu va intra în atenția Corpului de Control al ministrului Mediului, în cadrul unei acțiuni de urgență dispuse la nivel național

Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, care a precizat că verificările vor viza cinci județe – Ialomița, Gorj, Suceava, Timiș și Tulcea – în urma unor sesizări privind modul în care au fost gestionate problemele de mediu și reclamațiile formulate de cetățeni.

Demersul are ca obiectiv evaluarea modului în care comisariatele județene și-au stabilit prioritățile de control și dacă intervențiile acestora au fost orientate către soluționarea problemelor de mediu cu impact major asupra comunităților sau, dimpotrivă, către sancționarea unor abateri minore pentru a raporta rezultate favorabile în statisticile instituționale.

Control de urgență după sesizări privind activitatea inspectorilor

Potrivit ministrului interimar al Mediului, verificările au fost declanșate ca urmare a mai multor reclamații care indică faptul că unele probleme importante de mediu ar fi fost ignorate, în timp ce activitatea de control s-ar fi concentrat asupra unor nereguli cu impact redus.

„Am cerut Corpului de Control să facă un control de urgență privind modul în care au fost sau nu prioritizate problemele grave de mediu din cinci județe ale țării de către inspectorii Gărzii de Mediu. Este vorba despre Ialomița, Gorj, Suceava, Timiș și Tulcea”, a declarat Diana Buzoianu.

News Moldova îți recomandă și ...   Mamă cu copil de 3 ani din Botoșani, răniți după ce mașina a intrat într-un gard la Păltinoasa!

În cadrul verificărilor, Corpul de Control va analiza dacă strategiile de control adoptate de comisariatele județene au urmărit combaterea fenomenelor de poluare și a încălcărilor grave ale legislației de mediu sau dacă accentul a fost pus pe aplicarea unui număr mare de sancțiuni pentru abateri minore.

Accent pe eficiența controalelor, nu pe statistici

Ministrul interimar susține că evaluarea performanței instituțiilor de control trebuie să se bazeze pe impactul real al intervențiilor și nu exclusiv pe numărul controalelor efectuate sau pe valoarea amenzilor aplicate.

„Corpul de Control va trebui să analizeze dacă acțiunile de control ale acestor comisariate reflectă o preocupare reală de a rezolva problemele sistemice de mediu din județele respective sau o muncă de a da cifre-record de amenzi pentru probleme superficiale, doar pentru a bifa protecția mediului”, a explicat Diana Buzoianu.

În opinia acesteia, performanța unei instituții nu poate fi măsurată doar prin indicatori statistici, dacă problemele care afectează comunitățile rămân nerezolvate.

Ministrul: „Există inspectori care își fac datoria, dar și cazuri în care interesul public este ignorat”

Diana Buzoianu a subliniat că inițierea acestor controale nu reprezintă o critică la adresa tuturor angajaților Gărzii Naționale de Mediu, apreciind activitatea numeroșilor inspectori care își desfășoară activitatea în condiții dificile și care se confruntă inclusiv cu presiuni și intimidări atunci când aplică legea în cazuri complexe.

News Moldova îți recomandă și ...   USV anunță organizarea celei de-a a X-a ediții a International Fair of Innovation and Creative Education for Youth

„Sunt oameni care duc greul în această instituție, oameni care se pun în fața unor hărțuiri constante atunci când sancționează cazuri grave de încălcare a normelor de mediu. Cred că activitatea Gărzii de Mediu s-a îmbunătățit în ultimii ani”, a afirmat ministrul.

În același timp, aceasta a susținut că există situații în care unii conducători ai instituției sau inspectori nu acționează în interesul comunităților, ci răspund influențelor politice locale.

„Nu putem ascunde că sunt și comisari-șefi care confundă demnitatea rolului cu puterea de a tăia și spânzura la comanda baronilor politici. Nu putem ascunde că sunt și inspectori care nu acționează cu binele comunității în minte”, a declarat Diana Buzoianu.

Critici privind modul de raportare a activității

Ministrul interimar a criticat și practica unor instituții de a răspunde sesizărilor publice prin prezentarea unor statistici privind numărul controalelor și sancțiunilor, fără ca acestea să reflecte eficiența intervențiilor în teren.

Potrivit acesteia, există situații în care aceeași locație poate fi verificată în repetate rânduri și sancționată pentru nereguli minore, în timp ce problemele de mediu cu adevărat grave rămân nesoluționate.

News Moldova îți recomandă și ...   Cinci persoane, între care un copil de 7 ani, rănite într-un accident rutier pe raza comunei sucevene Șaru Dornei

„Pe hârtie, un loc poate fi verificat de zeci de ori și sancționat de cinci-șase ori pentru încălcările cele mai mici, fără să fie «văzute» problemele cele mai grave, iar apoi să ni se explice tuturor că aceasta se numește performanță”, a transmis ministrul.

Suceava, printre județele vizate de verificări

Pentru județul Suceava, controlul anunțat de Ministerul Mediului reprezintă o evaluare directă a modului în care Garda de Mediu a gestionat sesizările și controalele privind protecția mediului. Rezultatele verificărilor ar putea conduce la măsuri administrative sau organizatorice, în funcție de concluziile Corpului de Control.

Ministrul interimar a transmis că obiectivul principal este schimbarea modului în care sunt evaluate instituțiile de control, astfel încât accentul să fie pus pe rezolvarea problemelor care afectează sănătatea populației și mediul înconjurător.

„Pe mine nu mă interesează bife. Mă interesează să știu că problemele grave de mediu din județe sunt abordate. România nu se face bine doar cu rapoarte strălucitoare, ci cu acțiuni concentrate acolo unde problemele de mediu ajung să pună chiar în pericol viața oamenilor”, a concluzionat Diana Buzoianu.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top