În cadrul ședinței de constituire a noului Consiliu Local Șcheia, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a subliniat importanța acestui moment pentru comunitate
Alături de colegii din PSD Suceava, el a participat la învestirea noului primar, Cristinel Burac, exprimându-și optimismul cu privire la viitorul comunei.
„Astăzi, alături de colegi din PSD Suceava, am avut bucuria de a participa la ședința de constituire a noului Consiliu Local Șcheia și la învestirea noului primar, Cristinel Burac.
Este începutul unei noi etape pentru comuna Șcheia.
Am toată încrederea că noul primar și echipa lui de consilieri vor răspunde tuturor așteptărilor mari pe care le au locuitorii comunei, după 20 de ani în care au rămas multe probleme nerezolvate.
Șcheia, aflată la un pas de municipiul Suceava și cu un buget considerabil, are nevoie urgentă de proiecte care să vină cu soluții reale pentru nevoile oamenilor.
Știm că urmează patru ani plini de provocări, dar cu o echipă puternică și unită, cum este 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐏𝐒𝐃 𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚, vom dezvolta această comună, așa cum își doresc cu siguranță toți locuitorii din Șcheia, Sfântu Ilie, Mihoveni, Trei Movile și Florinta”, a transmis presedintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.