Connect with us

Ioan BALAN (PNL): „Munca trebuie stimulată! Salarii mai mari putem avea doar prin investiții și printr-o politică fiscală modernă!”

Ioan BALAN (PNL): "Munca trebuie stimulată! Salarii mai mari putem avea doar prin investiții și printr-o politică fiscală modernă!" - News Moldova

Suceava

Ioan BALAN (PNL): „Munca trebuie stimulată! Salarii mai mari putem avea doar prin investiții și printr-o politică fiscală modernă!”

Numărul persoanelor care caută un loc de muncă bine plătit și nu îl găsesc rămâne încă foarte ridicat, asta deși șomajul la nivelul județului Suceava a cunoscut o scădere constantă, susține deputatul PNL de Suceava Ioan BALAN

„Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Deși șomajul la nivelul județului Suceava a scăzut constant, numărul persoanelor care caută un loc de muncă bine plătit și nu îl găsesc rămâne încă foarte ridicat. Astfel, potrivit celor mai recente date comunicate de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, 10.585 de suceveni își doresc să obțină un loc de muncă, potrivit pregătirii și calificării lor.

Grație investițiilor susținute de Consiliul Județean Suceava și de administrațiile publice locale numărul locurilor de muncă din județ a crescut în ultimii ani. Numărul de antreprenori este și el în creștere. Așadar, prin continuarea politicilor investiționale din ultimii ani, există toate motivele de optimism că pentru fiecare sucevean se va găsi un loc de muncă de calitate.

Stimați colegi,

Sucevenii sunt oameni foarte harnici, care își doresc locuri de muncă bine plătite la ei acasă, în județ. În acest sens, cred că suntem cu toții de acord că locuri de muncă superioare nu vom avea decât prin investiții publice și private consistente, prin infrastructură modernă și antreprenori puternici.

De asemenea, chiar dacă traversăm un context bugetar deosebit de dificil, nu putem trece cu vederea faptul politica fiscală actuală apasă foarte puternic asupra salariilor. Mai bine de 41% din salariul brut al fiecărui angajat merge către bugetul general consolidat, iar diferența de bani rămâne în buzunarul angajatului. Cu o asemenea fiscalizare a muncii, chiar nu putem spune că munca este stimulată în țara noastră.

Stimați colegi,

Dat fiind că, după atâtea crize succesive, veniturile bugetului sunt mult mai mici decât cheltuielile, este dificil să vorbim despre o diminuare a poverii fiscale asupra salariilor anul acesta, fără să punem în dificultate buna funcționare a statului român și a principalelor servicii publici: educația, sănătatea, apărarea și ordinea publică.

Cu toate acestea, cred că este important ca, pe termen mediu și lung, să deschidem discuția asupra modernizării politicii fiscale a României, o modernizare necesară, care să conducă la: salarii nete mai mari pentru angajații români, o corectă finanțare a autorităților administrațiilor publice locale și o stabilitate a bugetului de stat, pentru a avea resurse pentru salarii atractive și corecte pentru profesori, medici și militari și pentru pensii respectabile pentru părinții noștri”, a punctat deputatul Ioan Balan.

News Moldova îți recomandă și ...   Loturile olimpice de astronomie și astrofizică ale României s-au pregătit la Suceava


Continue Reading
You may also like...

OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top