Suceava
La Vama Siret s-au descoperit țigări de contrabandă în valoare de peste jumătate de milion de euro
autor
În dimineața zilei de 31 martie 2025, în jurul orei 06:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Siret – ITPF Sighetu Marmației, în colaborare cu Autoritatea Vamala Română, au interceptat un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă înmatriculată în Ucraina. Vehiculul, condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 55 de ani, avea ca încărcătură oficială paleți cu plăci termoizolante din vată minerală, conform documentelor de însoțire a mărfii.
În urma unei analize de risc și a unor suspiciuni legate de încărcătură, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția echipei vamale pentru un control detaliat al autocamionului. După scanarea și inspecția fizică, în partea din față a semiremorcii au fost descoperite 267 de baxuri ascunse prin metoda „capac”, conținând în total 133.500 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară, amplasate în spatele paleților cu materiale de construcții.
Valoarea totală a capturii este estimată la peste 2.580.000 lei (aproximativ 516.000 euro). Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar autocamionul, evaluat la 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, până la finalizarea cercetărilor.
Sunt efectuate investigații sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru infracțiunile de contrabandă și folosirea de acte nereale, în conformitate cu Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și luării măsurilor legale care se impun.






























