Connect with us

Larisa Blanari își explică demisia din PSD: „Prezența femeilor în politică rămâne una simbolică, nu strategică”

Larisa Blanari își explică demisia din PSD: „Prezența femeilor în politică rămâne una simbolică, nu strategică” - News Moldova

Suceava

Larisa Blanari își explică demisia din PSD: „Prezența femeilor în politică rămâne una simbolică, nu strategică”

Larisa Blanari, fostă președintă a Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Suceava, a explicat public motivele care au stat la baza demisiei sale din Partidul Social Democrat, decizie luată în urmă cu câteva zile.

Într-un mesaj adresat sucevenilor, Blanari a vorbit despre activitatea sa în cadrul partidului, dar și despre dezamăgirile care au determinat-o să facă un pas în spate.

„Am făcut parte din Partidul Social Democrat încă din anul 2016, iar din ianuarie 2023 până acum câteva zile am fost președinta OFSD Suceava. Am reușit să înființez organizații în 104 localități, am organizat zeci de evenimente de talie națională, iar la alegerile europarlamentare, atunci când am fost candidat comun PSD-PNL, am reușit să obținem 160.000 de voturi în județul Suceava”, a precizat aceasta.

News Moldova îți recomandă și ...   Conectivitatea feroviară dintre România și Ucraina se consolidează: investiție de aproape 42 de milioane de lei pentru modernizarea podului de la Dornești

Blanari subliniază că întreaga sa activitate politică a avut un scop clar: promovarea reală a femeilor în viața publică și în luarea deciziilor politice. Totuși, spune că acest obiectiv nu a fost atins, iar experiența sa în cadrul noii conduceri PSD Suceava a scos la iveală diferențe majore de viziune.

„Toate aceste acțiuni au avut la bază un singur scop: ca vocea femeilor să fie și ascultată, nu doar auzită. Nu s-a întâmplat acest lucru și, prin urmare, am constatat că prezența femeilor în politică este una simbolică și nicidecum una strategică, așa cum ne-am dori”, a explicat Blanari.

News Moldova îți recomandă și ...   Adolescent de 15 ani din Suceava, transportat la spital după ce a căzut cu trotineta electrică. Nu purta cască de protecție

Ea afirmă că nu mai poate susține o structură care nu valorizează meritocrația, implicarea și consecvența și adaugă că despărțirea de PSD s-a făcut fără compromisuri și fără regrete.

„Plec din PSD cu fruntea sus. Scopul cu care am plecat la acest drum rămâne același, însă vom continua împreună cu altă energie”, a concluzionat Larisa Blanari, mulțumind colegelor de partid, primarilor și sucevenilor pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor.

News Moldova îți recomandă și ...   Tragedie în Vadu Moldovei: un copil de 5 ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă off-road


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top