Suceava
Neagra Șarului prinde contur! Centrul civic, tot mai aproape de finalizare
autor
publicat la ora
Primăria comunei Șaru Dornei anunță cu bucurie apropierea finalizării unui proiect important pentru comunitate: modernizarea centrului civic din satul Neagra Șarului. Lucrările desfășurate până acum au transformat vizibil zona, aducând un plus de ordine, funcționalitate și estetică.
„Suntem aproape de finalizarea unui proiect care deja schimbă fața localității noastre: amenajarea centrului civic din satul Neagra Șarului.
Au fost realizate lucrări complexe, de la reabilitarea de porțiuni de drum din zona centrală și amenajarea de parcări, trotuare, șanțuri și accese, până la plantarea de flori, pentru un plus de frumusețe cu culoare. Punem la punct ultimele detalii.
Chiar dacă unii au privit cu neîncredere acest demers la început, credem că rezultatul este demn de o comună cu oameni gospodari, care vor să trăiască într-un mediu modern, curat și civilizat.
Mulțumim cetățenilor care ne susțin, care apreciază inițiativele benefice pentru noi toți și contribuie la viața frumoasă a comunei Șaru Dornei!” au transmis autoritățile
Acest proiect reflectă angajamentul administrației locale pentru dezvoltare durabilă și respect față de cetățeni. Împreună construim un sat mai frumos, mai curat și mai primitor!
Continue Reading
You may also like...
Related Topics:

Click to comment


























