NEWS MOLDOVA, convorbire de suflet cu maestrul DAN PURIC: „Sarcina vieții nu este aceea de a-ți petrece viața în liniște, ci de a o trăi demn și de a nu fi un balast pentru țara ta”

Suceava a fost, joi, 30 ianuarie 2026, gazda unui eveniment de marcă dedicat reflecției culturale și identitare: conferința „Suntem români și punctum”, susținută de maestrul Dan Puric

Manifestarea, organizată de Institutul Conservator „Mihai Eminescu”, a reunit un public numeros, interesat de un dialog autentic despre identitatea națională, valorile fundamentale și spiritul românesc în contextul contemporan. Inspirată de celebrul îndemn eminescian care dă titlul conferinței, întâlnirea a oferit un cadru de analiză profundă și de asumare lucidă a ceea ce ne definește ca popor.

Discuțiile, purtate într-un registru direct și argumentat, au fost moderate chiar de Dan Puric, care a invitat publicul la introspecție și responsabilitate culturală.

În acest context, maestrul Dan Puric a acordat, în exclusivitate, un interviu publicației NEWS MOLDOVA, în care a detaliat semnificațiile demersului său cultural și mesajul adresat societății românești de astăzi.

Domnule Dan PURIC, Într-o Românie, să-i spunem, fragmentată, atât valoric cât și social, ce mai înseamnă astăzi afirmația „Suntem români și punctum?” Și dacă este acesta un act de rezistență culturală sau riscă să rămână doar un slogan?

Dan PURIC: E foarte bună întrebarea. Intuiesc că transmite o disperare personală legitimă a dumneavoastră.

Zice lumea: „La ce e bună ploaia pe vremea de secetă?” Ca să aducă aminte că există ploaie. Ați văzut vreodată cum era hârtia de turnesol?

Îmi spunea marele meu profesor, Gheorghe Ceaușu, de antropologie culturală: „Mă, dacă vrei să vezi pe cineva că atacă România, atacă Miorița și Eminescu. Și în fond, dacă zici „Suntem Români și punctum”, cum zicea Eminescu, sau „această țară să fie în adevăr românească sau nu merită să fie deloc”, vedem în ce măsură vin românii așa ceva.

Ăia care vin sunt românii adevărați; ceilalți, care nu vin, sunt ceea ce Eminescu îi numea românculi. Adică acea specie de român de generație îi puteți vedea la televizor în fiecare seară, în guvern, în cultură, în artă. Nu e o premieră.

Săracul Eminescu s-a luptat cu ei de atunci și și-a dat seama că e un proces de selecție inversă, doamnă. Și spunea că la selecția inversă aerul e făcut în așa fel, încât să fie promovate lichelele, scursurile sociale și morale. Deci procesul e mai vechi.

Gândiți-vă de la vremea fanariotă, comunismul, și mai adăugăm ceva. Asta, atenție, pentru populația româniei, nu pentru popor, ca să vadă unde a ajuns. Bietul Emil Cioran – zic bietul între ghilimele –  și-a pus întrebarea: „Când a apărut lepra de român”?

Și el a zis: în mia aia de ani de migratori. Au venit călare, cai, nu știu ce. O parte nu au mai plecat, că au dat de bine, cum sunt aceștia acum, care au venit cu investitorii, cu marile… Au dat de bine.

Au învățat limba română. Și ei sunt români. De-asta sunt romîni cu î din i.

Eu îi văd când nu se țin de cuvânt. Cu un român adevărat, ai bătut palma și nu ai nevoie de contract. Asta a sesizat Eminescu și asta vedem noi acum.

Spunem așa ceva și vedem. Cine ascultă de așa ceva, e un român adevărat, restul este o populație săraca, derbedeizată, cu un tineret sărac și îi zic așa, „tânăra degenerație” sau „generația termopan”, care au fost schilodiți printr-un sistem de educație și de cultură îngrozitor. Au fost îndepărtati și îi s-a tăiat cordoul umbilical cu Dumnezeu, cu țara, cu mama, cu toți.

Au devenit apatrizi. Mai e un procent de 10-15% de tineri excepționali cu care m-am întâlnit. Dar restul Și nu numai la noi, la nivel mondial.

Știți de ce se face ruptura între generații,? Ca eroarea să se ducă mai departe. Știți? E o șmecherie.

Și atunci, gândiți-vă, nu suntem decât spectrul aceleași imperii devastatoare în jur, care ne sugrumă, așa cum am fost. Mă mir și mă închin la Dumnezeu că poporul ăsta a mai rezistat; după părerea și credința mea, niciodată poporul român n-a fost în situația mai periculosă ca cea de acum. Și am să vă spun de ce.

Nu mai e vorba chiar de chestii teritoriale, care oricum, pesemne, ăștia stau la margine să o facă praf. Distrug fibra aia interioră. Ați înțeles?

Am formulat a doua întrebare pornind de la, din păcate, de la un adevăr trist și anume că, dacă tot vă veți afla în Suceava, în regiunea de nord-est, e bine, regiunea asta este adesea asociată cu sărăcia și migrația, mai puțin, din păcate, cu forța ei culturală și spirituală.

Dan PURIC: Teribilă remarcă. Eu am să vă spun că am făcut stagiul în Botoșani, ca actor. Am făcut stagiul în Botoșani, în plin comunism, și în zona aia de sărăcie am găsit o putere de dăinuire extraordinară.

La oameni simpli. Vă dau un exemplu, apropo de sărăcie: intram pe scenă și acolo era nea` paharnicul. Moldovean așa, mai țigănuș el. Știți ce mi-a zis? „Domnule Dănuț, la noi scena este icoana. O puteți spune teatrelor din România – inclusiv cu Teatrul Național, unde se prostituează, conform directivelor UE; au ajuns la un bordel -ce a zis amărâtul ăla de mașinist: la noi scena este icoana. Ați înțeles? Asta am găsit eu în zona aceea de sărăcie.

O bucăție sufletească extraordinară. Mi-amintesc și de Suceava, și de Bucovina, care au dat oameni excepționali de o forță și de o moralitate nemaipomenită. Când mi-au dat mie premiul Academiei, am zis: „Domnilor, nu am emoții în fața dumneavoastră, ci a bunicului meu, Sbierea, că eu pe parte maternă am ramură moldovenească și bucovineană.

Sbierea. Unul care a fost profesorul de română al lui Mihai Eminescu, continuatorul lui Aron Pumnul și altul care a fost copartitor cu Titu Maiorescu la înființarea Academiei. Și am avut și țărani răzești din Fălciu.

Eu am mers în peste 40 de țări, doamna Mia. Am văzut miliardari, milionari. Nu aveau nici pe departe sâmburele unei autenticități și unei vitalități cum am văzut eu la țăranii români în zona aia.

Deci erau degradați. Uitați-vă la televizor că oculta e formată din oameni degradați moral. Dacă iei banii Domnului și Soroș – și Domnul să îl ierte din viață – și dai unul țăran român din Bucovina, el nu va face ONG-uri de distrugere a națiunilor.

Vă face săracul o mănăstire, un spital. Ați înțeles?

Așa se răspunde la toată treaba asta. Radical și curat.  Nu a zis Eminescu că poporul român are sămânță nobilă, dar în clipa în care își va uita această sămânță va ieși din istorie?

Acest Mihai Eminescu, cum am zis eu, copilul eternitățiii românești, a văzut în adâncul neamului. A văzut și leprele contemporane cu el. Dar nu le-a asociat cu neamul.

Eu, care sunt un puric până lângă Eminescu, văd exact aceleași lucruri. Cu ochii, cu ochii mei trupești, văd toate lichelele, toate șscursurile care au ieșit cu o viteză fantastică. Dar când închid ochii îl văd pe Dumnezeu și neamul.

El zicea: să ne împlinim întâi în Dumnezeu și apoi în conștiința națională. Și a murit la 39 de ani.

În ce să mă împlinesc? În Uniunea Europeană, care spune părinte 1, părinte 2, că trebuie să operez copilul de sex, patologii de genul acesta? În ce să mă împlinesc? În intelectualii noștri, lași și și trădători, care sunt în afara afara bisericii? În oscilațiile colegilor mei artisti care în numele libertății de expresie, fac toate pornografiile pe scenă? Nu. Eu nu solidarizez cu așa ceva. Nici nu am colegi și nici… 

Doamnă, marii actori pe care i-am avut, au făcut din scenă un altar. Eminescu a făcut din România un altar.

Pornind de la acel adevăr trist cu care am început întrebarea, cum vedeți rolul acestei regiuni a Moldovei în păstrarea identității românești și ce riscăm să pierdem dacă această zonă rămâne, să-i spunem, marginalizată?

Dan PURIC: Ați zis bine „marginalizată”. Eu am mai zis lucrul acesta care mi s-a părut semnificativ. Am fost la Galda de Jos, e o comună frumoasă.

Ca să vă răspund punctual la întrebarea, am fost la Galda de Jos și acolo bietul Valeriu Gafencu a avut, cum să zic, un fel de detenție. Da, era un lagăr de muncă.

Și după conferința despre iubire, oameni simpli, țărani, oameni foarte inteligenți, primarul a venit la mine cu un coș, cu slănină, cu palincă, cu țuică… I-am zis că nu trebuia să se deranjeze. Și mi-a zis: „Lăsați, domnule Dănuț. Dumneavoastră ne-ați omenit, vă omenim și noi. Dar vreau să vă pun o întrebare – ce inteligență dacică! – vreau să vă pun o întrebare. Dumneavoastră știți ce faceți cu noi? Eu zic: o mărturisire.

”Nu, asta e clar, dar lăsați asta. E ceva mai important”.

Și fiți atentă ce mi-a zis omul ăsta: „Domnule Dănuț, dumneavoastră știți ce face gospodina când se taie maioneza? Sparge un ou și o ia din margine. Ne-ați luat din margine, domnule Dănuț!”

Și zice Titu Maiorescu: „Margine? Dar toate lucrurile tremură la margine.

Și am zis: „Popor român, nu te cutremura că flăcăii de la Bruxelles, ccooperativă agricolă comunistă, au spus că ești o margine a Europei. Că și Nazaretul a fost o margine a unui imperiu în putrefacție.

Și de acolo a ieșit Iisus. Știu eu mâine ce copilaș genial, iese din această pământ, din acest duh, acolo?

Ăsta e răsunsul meu. Margine. Rămânem la margine.

Stați voi în centru. Centrul este patologizat. Este la ATI. Noi mai trăim pe capilare. Așa a fost și în istorie. Din capilarele alea a ieșit bunul IIsus.

Și de atunci noi trăim din vasele astea capilare. Că în centru, știți cum e, pe orizontală circulăm mai rău. Pe verticală e Dumnezeu.

 Că tot ați făcut referire la marele și unicul nostru, Eminescu, implicit la cultură. Domnule Dan Puric, ce credeți că le mai poate oferi cultura românească, cultura noastră autentică, generațiilor care cresc și practic se dezvoltă între rețelele sociale și, din păcate dorința de a pleca din țară?

DAN PURIC: Da, aici a fost lucrul acesta, spunea profesorul Ceaușu: în cultură și în spirit, depunerile se fac în timp.

Păi gândiți-vă că la noi început reformele – pe teren – reformele au început din 1990 până acum, o suită de reforme care au destabilizat reperele culturale autentice. Au fost scoși clasicii din literatură sau marginalizați din istorie. Și tineretul a fost crescută în această ciorbă relativă, fără.

Ce este condamnabil este că nimeni nu a luat atitudine timp de 35 de ani. Decât așa, din când în când, câte cineva. Profesorii, autorii de manual care au făcut așa ceva, artiștii, regizorii care au făcut așa ceva.

Eu n-am văzut în 35 de ani să se ridice voci – bine, cu excepția săracului Țuțea – că-l mai interesa. Deci intelectualii… ei sunt primii criminali morali. Au legitimat asemenea perversitate.

Asemenea operații, un fel de anus contra naturii. Astea sunt rezultate. Acum, să vă răspund ce trebuie făcut.

Nu cultura trebuie să o facem, ci noi. Noi. Noi.

Cât putem. În familie, individual. În familie, în contexte de genul acesta, ei să ne vadă.

Avem această armătură. Armătură. Eu am mai zis chestia asta: am fost la Muntele Atos și m-am întâlnit cu părintele Daniel, care e, culmea, băiatul, domnului Octavian Cotescu, Dumnezeu să-l odihnească. Și i-am zis așa, „ce ne facem noi cu tineretul ăsta, părinte? Și mi-a zis: „E drogat. E drogat intelectual, cultural și fizic.”

Și privea un fir de iarbă și a zis: „Domnule Dan, se vor întoarce.”

”Cum să se întoarcă? Cum să se întoarcă când ăștia nu mai au nicio legătură cu țara? Nu mai cred în Dumnezeu, vor să fugă?”

A completat: „Am să vă zic ceva, domnule Dan. E un caz aici, în mănăstire, unul dintre cei mai puternici călugări pe care îi avem de 10 ani. A venit la 26 de ani, era tânăr și a zis că vrea să facă călugăr.

Și plângea. Și l-am întrebat, de ce plângi? Plângea în hohote.

”Eu de la 16 ani până la 26 de ani am făcut cele mai mari nenorociri, lucruri rele. Ce ai făcut, domnule? Homosexualitate, pedofilia, am vândut organe de copilă.”

Ceva sinistru. Aia au rămas total siderați, bieții monahi.

Dar de ce vrei să te faci călugăr, când ai făcut toate aceste ticăloșii satanice? Și a zis: ceva m-a învins.

Ce te-a învins?

Când aveam 5 ani, mama m-a lăsat în dormitor acolo. Și în timpul nopții m-am trezit și o căutam. Era micuț, aveam 5 ani, și am văzut ușa întredeschisă.

Era mama în genunchi, în fața icoanei Maicii Domnului și se ruga. Asta m-a întors. Asta a fost mai puternic decât tot.

Și părintele a tras o concluzie: nu-i important ce fac ei, ci ce facem noi ca să aibă unde să se întoarcă.

Eu nu o uit pe bunica, eram în clasa a doua… moldoveancă din Fălciu. Eram în clasa a doua, nu știam nimic. Mergea așa, țanțosă, pe tocuri, cu un cozonac prin casă și a zis, auzi, dragă, ce tâmpiți sunt comuniștii ăștia, ci că nu este Dumnezeu.

Din tonul cu care a spus, eu am știut definitiv cine e Dumnezeu și cine sunt comuniștii. Îi rejecta, m-ați înțeles? Da. Și un an de zile mi-am adus aminte de tonusul acestei expresii.

Deci, important este ce facem noi. Noi ne ducem biologic, dar Duhul rămâne. Și ca să sublimiez ceea ce a zis Eminescu: „Viitorul? Umbra!”

Ultimele două întrebări pe care aș dori să vi le adresez cumva se leagă, domnule Dan Puric, și anume, care este mesajul esențial pe care doriți să-l transmiteți publicului sucevean prin această conferință, „Suntem români și punctum”? Dar totodată, care ar fi gândul cu care cei prezenți la această conferință ar trebui să plece la casele lor?

DAN PURIC: Eu nu pot să le programez atitudinea pe care o vor avea.

Eu am venit doar să le spun că au o importanță vitală ei, ca străjeri ai țării din partea de nord și că depinde enorm de mult ca să nu-și pierdă încrederea în Dumnezeu. Restul, ce mi-a zis un pădurar odată: „Domnul Dan, știți cine trebuie să fie la conducerea țării? Un om care să creadă în Dumnezeu și să-și iubească țara. În rest, să aleagă.

Cei care vor înțelege inima, vor ști ce au de făcut.

Un om se verifica în situații de criză. N-ați văzut un caracter? Nu verificați caracterul unui om în situații de criză.

Eu îmi aduc aminte și poate o să vorbesc în așa zisa conferență, e o mărturisire a lui Pavel Florenski, teolog, om de știință, artist… o minune, pe care până la urmă l-a împușcat Stan. El vorbea de perspectiva inversă. Adică de regulă perspectiva ochiului, optică, cei mari sunt în față și cei mici sunt în spate.

În pictura bizantină, invers. Noi, ăștia din față suntem mici, aceia din spate sunt mari. Sfinții martiri și sfinții apostoli și Iisus. Ei sunt mari.

Și el a spus o chestie extraordinară. El a spus așa că sarcina vieții nu este aceea de a-ți petrece viața în liniște, ci de a o trăi demn. Și fiți atenti ce expresie: „…și de a nu fi un balast pentru țara ta.”

Și la un moment dat zicea că, dom’le, când intri într-o fază tumultoasă a vieții tale naționale sau chiar mondiale, nu este perfect valabil pentru lumea de astăzi?

Am intrat într-o fază tumultoasă a vieții noastre ca popor, dar și mondială, globul, ce se întâmplă…

Zice: ”E nevoie în mod normal de eforturi, de suferință, dar, zice, aici, acum trebuie să arăți că ești om. Să-ți dovedești demnitatea”.

Nichita Stănescu a zis: „Toți îl admirăm pe Eminescu, dar nimeni n-ar fi dorit să trăiasă măcar un minut din viața lui. Crucificat.

Pentru că așa cum s-a crucificat Iisus Hristos pentru a ridica condiția umană în lumea, așa s-a crucificat Eminescu pentru poporul român, pentru a ridica condiția de a fi român.

Spunea Imanuil Kant: la nivel de opinii, putem sta de vorbă până dimineața. Dar nu la nivel de credință.

Suflet mai mare, mai larg și mai  mai înțelegător ca românul n-are nimeni.

Este mila asta pe care am avut-o față de toți. Am pus suferința altora înaintea noastră. 

Domnule Dan Puric, nu pot decât să vă mulțumesc. A fost o onoare și pentru mine, personal, o convorbire plină de emoții și mai ales că am terminat și filozofie printre altele. Deci am rezonat cumva cu ce am povestit.

DAN PURIC: Am simțit că ați rezonat de la început. Că ați spus niște întrebări dureroase.

Pentru că, de regulă, în cultură, unii pun întrebări de parcă ar fi sportivi.

Și mulțumesc din suflet.