Connect with us

„Noaptea cercetătorilor europeni” se desfășoară anul acesta și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

„Noaptea cercetătorilor europeni” se desfășoară anul acesta și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava - News Moldova

Suceava

„Noaptea cercetătorilor europeni” se desfășoară anul acesta și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

„ReCoNnect – The Green Deal”

Pe 24 și 25 septembrie, sunteți invitați să descoperiți lumea extraordinară a științei, prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele: zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice, a curiozității, dar și dezbateri sau conferințe pe teme de interes în cercetare. Evenimentul, desfășurat sub tema „ReCoNnect – The Green Deal”, aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg și se desfășoară în numeroase orașe din țară într-un mod interactiv, educativ și distractiv. Cele mai mari institute de cercetare și cele mai importante instituții de învățământ superior din România și-au unit eforturile pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului.

Noaptea cercetătorilor europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene, iar în România, anul acesta, are loc în orașe precum București, Timișoara, Cluj, Suceava, Galați, Brăila, Baia Mare și multe altele. Cu ocazia evenimentului, publicul larg va putea intra în dialog cu cercetători și va putea urmări experimente spectaculoase, demonstrații live și conferințe fascinante de știință.

News Moldova îți recomandă și ...   Președintele Șoldan a anunțat că patru drumuri județene degradate vor fi asfaltate, începând de luna viitoare

La Suceava, evenimentul se desfășoară pe 24 septembrie, între orele 16.00 și 22.00, pe platoul din fața Universității „Ștefan cel Mare”, iar pe 25 septembrie, între orele 10.00 și 14.00, în Fălticeni, în Piața „Nada Florilor”, și în Târgu Neamț, în fața Primăriei.

Participarea la toate activitățile este gratuită

Ia cu tine o mască și nu uita de distanțare! Standurile și experimentele pot fi văzute mai bine de la o distanța de 1,5 metri. Nu trebuie să te înghesui, pentru că experimentele vor fi repetate de nenumărate ori și vor fi explicate fiecărui vizitator.

Activități care se vor desfășura la standuri:

  • Astronomie şi astrofizică – Observații astronomice, Radioastronomie (Universul invizibil);
  • Radioamatori;
  • Mașina electrică, bicicleta electrică;
  • Sisteme electrice automatizate;
  • Tehnica tensiunilor înalte – Bobina Tesla;
  • Aspecte aplicative privind măsurarea unor proprietăți fizico-chimice ale apelor, Monitorizarea poluării fonice urbane, Itinerare turistice montane (pe baza unei expoziții fotografice);
  • Mecatronică și robotică aplicată – provocări și perspective;
  • Laboratorul de Mașini Inteligente si Vizualizarea Informației;
  • Arheologie aplicată, Scanarea 3D a clădirilor de patrimoniu – exemple, tururi virtuale
  • Depistarea produselor alimentare false;
  • Atelier de fitoterapie – puterea plantelor;
  • Învățăm fizica prin experiment;
  • Evaluarea psihologică;
  • Experimente distractive
  • Robotică;
  • Roboți în acțiune în oraș;
  • Filme ştiinţifice 3D & 2D;
  • Spectacole de Planetariu;
  • Green Deal – dezbatere cu reprezentanți ai comunității locale, firme și tineri;
  • InfoPoint: Concurs InfoEuropa și Tombola Noaptea Cercetătorilor;
  • Reciclare creativă;
  • Șah uriaș;
  • Scrable uriaș;
  • Program artistic;
  • Interviuri Radio USV și Media Center.
News Moldova îți recomandă și ...   Ziua Internațională a Asistenților Medicali – 12 mai 2025

Multe dintre evenimente vor fi transmise și online, pe Facebook (https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilor2021) și Youtube (pe canalul Comunitatea Educație pentru Știință)

ReCoNnect – The Green Deal este organizat într-un consorțiu din care fac parte:

  • Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH);
  • Universitatea din București;
  • Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca;
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR);
  • Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INFM);
  • Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP);
  • Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică (INOE);
  • Institutul de Științe Spațiale (ISS);
  • Institutul de Fizică Atomică (IFA);
  • Federația Fundațiilor Comunitare din România;
  • Fundația Comunitară București.
News Moldova îți recomandă și ...   Proiectul unic de restaurare a Cetății de Scaun a Sucevei | Impactul economic asupra turismului și regiunii

Activitățile ReCoNnect – The Green Deal se vor desfășura în  21 de locații din mediul urban mare și mediu (Cluj-Napoca, Timișoara, Suceava, Craiova, Târgu Neamț, Fălticeni, Galați, Brăila, Focșani, Pitești, Bacău, Făgăraș, Satu Mare, Baia Mare, Bistrița, Brașov, Eforie Sud) și mediul rural, în zonele Geoparcului Ținutul Buzăului, Geoparcului Țara Hațegului și Olteniei de sub Munte și în Măgurele (Ilfov).

La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie, finanțate prin proiectul cadru Horizon 2020.

Pentru mai multe informații – ReCoNnect – The Green Deal Suceava – Fălticeni – Tg. Neamț: dr. ing. L. Dan MILICI, dam@usm.ro, 0722537125


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top