Suceava
Primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, alături de pelerini pe Drumul Crucii
autor
O călătorie a credinței, trăită în rugăciune și cântare. Așa s-a desfășurat marți, 30 septembrie, pelerinajul pe Drumul Crucii, pornit de la Mănăstirea Buna Vestire din Dorna Candrenilor și încheiat la Mănăstirea 12 Apostoli din Poiana Negri, pe Valea Pântei. În fruntea procesiunii s-au aflat preoți, călugări și maici, alături de primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, urmați de sute de credincioși veniți din întreaga zonă.
Cu lumânări și candele aprinse, participanții au parcurs cele 12 troițe ridicate prin jertfa și dărnicia localnicilor, oprindu-se la fiecare, unde un soldat simbolic de veghe amintea de îngerii păzitori.
Deși vremea s-a înăsprit odată cu urcușul, cu ninsoare și frig pătrunzător, credința i-a întărit pe pelerini. Vârstnicii au urcat cu greutate, sprijinindu-se unii pe alții și ținându-se de speranță. La Mănăstirea 12 Apostoli, miercuri, 1 octombrie, s-a prăznuit hramul, iar zăpada căzută a îmbrăcat troițele într-o lumină albă, aducând o atmosferă de poveste.
Drumul Crucii, născut din inițiativa primarului Dănuț Candrea, s-a transformat într-un drum al sfințeniei, menit să atragă în anii ce vin mii de pelerini și turiști. Poiana Negri, în inima Țării Dornelor, a devenit astfel un simbol al credinței și un centru al rugăciunii, unde oamenii și-au unit inimile în iubire pentru Hristos.

























