Virgil Saghin, primarul comunei Vatra Moldoviței, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pentru abuz în serviciu după ce a achiziționat 315 mese și 80 scaune pentru căminele culturale din două sate fără să organizeze licitație și la prețuri mult peste cele practicate pe piață
Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi achiziționat, prin primărie, mobilier pentru două cămine culturale din satele Paltinu şi Ciumârna, prin intermediul unei firme, fără licitație și la un preț dublu față de cel real.
Mobilierul pentru căminele culturale din satele Ciumârna și Paltinu are o valoare totală de 200.000 de lei, ce depășește pragul de 30.000 de euro, prevăzut de articolul 19, aliniatul 1 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Astfel, la această sumă, procedura achiziționării acestor produse trebuia să cuprindă licitația deschisă, licitația restrânsă sau cererea de oferte, lucru care nu s-a întâmplat.
Vorbim practic de producerea și, ulterior, achiziționarea a 315 mese și 80 scaune pentru cele două cămine culturale, care nu a impus cunoștințe tehnice de înaltă specialitate. Evident, erau mai multe firme cu expertiză în domeniu (dovadă fiind făcută prin ofertele comunicate de celelalte patru societăți în cursul urmăririi penale).
Prin urmare, instanța de judecată a stabilit, la rândul său, că primarul comunei Vatra Moldoviței a preferat să negocieze direct cu o firmă acihiziția bunurilor și la prețuri mult peste cele practicate pe piață, în loc să organizeze o licitație, așa cum prevede legea.
Totodată, la o pedeapsă similară și tot cu suspendare a fost condamnat și Lucian Chichifoi, consilier al Centrului de Informare și Promovare Turistică, un alt inculpat în dosar.
Anca Gabriela Matei, consilier juridic la primăria Vatra Moldoviței, a fost achitată pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.