Connect with us

PRIMARUL de Suceava nu renunţă la ROATA PANORAMICĂ

Suceava

PRIMARUL de Suceava nu renunţă la ROATA PANORAMICĂ

Primarul de Suceava, Ion Lungu, nu scapă niciun prilej să afirme public că nu renunţă la atât de controversatul proiect privind realizarea unei roţi panoramice în buricul târgului

Şi în încercarea de a argumenta “importanţa” unui asemenea proiect încearcă să îl lege, măcar declarativ, de proiectul referitor la Parcul Şipote, Cetatea de Scaun sau Muzeul Satului Bucovinean.

Cât de realiste sunt astfel de “legături”, poate oricine să opineze, însă, doar ca un simplu exerciţiu de imaginaţie, ce ar fi să te gândeşti la răzeşii lui Ştefan, care, după ce ar fi venit la un sfat cu voievodul în Cetatea de Scaun, s-ar fi destins apoi dându-se o tură într-o roată panoramică.

Parcă nu se prea potrivesc imaginile, nici atunci şi nici acum, dar… primarul Lungu o ţine pe al lui că nu e un moft. N-o fi un moft, dar se potriveşte ca nuca-n perete cu trecutul istoric al Sucevei.

„Dacă nu se adjudecă, sigur că în acest an nu se mai pune problema să o achiziționăm, dar nu renunț la idee. Nu este un moft de-al meu. Ați văzut și acest lift înclinat, acest funicular pe care vrem să-l punem la Cetate, se leagă foarte bine cu Roata Panoramică. Sunt obiective de turism. Vrei să vină oamenii în Suceava și ce să le arăți? Nu este un moft de-al meu. Am explicat că nu dezechilibrează bugetul, e 1 la sută din buget”, a declarat primarul Lungu pentru un ziar local.

E drept că o urmă de realism există în declaraţiile recente ale edilului. Legată de posibilitatea reală ca realizarea investiţiei să nu fie adjudecată anul acesta. De altfel, au mai fost încercări de a găsi un constructor… însă nu a fost nicio ofertă conformă.

Aşa că ar rămâne pentru la anul. Între timp, suma alocată în acest an pentru Roata Panoramică a fost diminuată. Cu trei milioane de lei. Pe care edilul sucevean se jură că îi va pune la loc din bugetul pe anul viitor. Că oricum anul acesta, chiar dacă va fi adjudecată licitaţia, nu va fi timp efectiv să fie adusă şi montată roata.

Aşadar, în rezumat, primarul nu renunţă la ceea ce spune că nu e doar un moft, dar viitorul acestui proiect pare unul… greu de anticipat. Singurele care se înmulţesc, pe bună dreptate, sunt criticile.

Despre proiectul care a stârnit numeroase controverse, News Moldova a relatat în repetate rânduri.

LICITAŢIE cu REPETIŢIE pentru roata PANORAMICĂ de la SUCEAVA

Primarul Ion LUNGU vrea musai ROATĂ PANORAMICĂ! Sucevenii vor scoate din buzunar 5.200.000 RON

Bugetul SUCEVEI puternic contestat: “Din păcate şi o spun cu regret, bugetul Sucevei NU este bine fundamentat, NU este realist”


Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Suceava

- citeste versiunea e-paper -

Economic magazine Moldova Invest

- Read the e-paper version -

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top