Suceava
Rețea de falsificare a actelor de identitate, destructurată în urma unor percheziții ample în Suceava și București
autor
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri ai IGPR – Direcția de Investigații Criminale, au desfășurat marți dimineață o operațiune de amploare pentru destructurarea unei rețele specializate în obținerea frauduloasă a actelor de identitate și a cetățeniei române.
În cadrul acesteia, au fost puse în executare 17 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la domiciliile unor persoane fizice.
Funcționari publici implicați în falsificarea documentelor
Investigațiile sunt derulate într-un dosar complex în care mai mulți funcționari publici din județul Suceava sunt cercetați pentru fals și complicitate la fals informatic. Anchetatorii susțin că, prin intermediul unor angajați ai unui serviciu de evidență a populației și ai unei primării, ar fi fost emise documente de identitate neconforme cu realitatea.
Rețeaua ar fi facilitat obținerea unor acte oficiale ce atestau, în mod fals, domiciliul sau cetățenia română pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte state din fostul spațiu ex-sovietic. În unele cazuri, dovezile de cetățenie ar fi fost obținute pe baza unor certificate falsificate, iar mențiunile privind domiciliul erau complet nereale.
Domicilii fictive și declarații falsificate
Potrivit datelor din anchetă, beneficiarii au reușit să obțină cărți de identitate declarând adrese fictive, unele dintre acestea fiind clădiri improprii, dezafectate sau fără legătură cu persoanele în cauză. Declarațiile de luare în spațiu ar fi fost întocmite în fals, fără prezența proprietarilor și fără ca aceștia să fie de acord. În multe situații, beneficiarii nu au locuit niciodată la adresele menționate în actele oficiale.
În baza acestor documente, mai mulți suspecți ar fi obținut ulterior și pașapoarte românești. Procurorii au dispus deja începerea urmăririi penale pentru 18 astfel de beneficiari.
Percheziții în Suceava și București
Operațiunea a inclus 15 percheziții în județul Suceava, vizând atât instituții publice, cât și locuințe ale unor persoane implicate. Alte descinderi au avut loc în București, în sectoarele 1 și 3, în legătură cu persoane suspectate că beneficiau de documentele falsificate sau facilitau procesul.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească întregul circuit al actelor falsificate, rolul fiecărui participant și eventualele ramificații ale rețelei în alte județe sau instituții. Autoritățile urmăresc extinderea cercetărilor pentru identificarea tuturor celor implicați în activitatea infracțională.



























