Suceava
S-a scris TRADIȚIA și anul acesta la CIOCĂNEȘTI. Număr impresionat de TURIȘTI la Săptămâna Plutăritului și Festivalul Național al Păstrăvului
autor
În fiecare an, Festivalul Național al Păstrăvului conectează locuitorii, dar și turiștii cu frumusețea și autenticitatea peisajului montan
Între 11 și 15 august 2023, comunitatea pasionată de natură și pescuit, a avut ocazia să experimenteze momente de liniște și aventură într-un paradis al muntelui.
Festivalul Național al Păstrăvului este mult mai mult decât un simplu eveniment: este o ocazie de a explora splendoarea naturii, de te aventura în tainele pescuitului și de a crea amintiri prețioase alături de familie și prieteni.
Festivalul are ceva special pentru fiecare. De la competiții prietenoase de pescuit, ateliere interactive și sesiuni de învățare, până la delicii culinare locale și momente de relaxare în mijlocul peisajului impresionant.
Situată în zona montană Iacobeni – Pasul Prislop, la numai 20 de kilometri de staţiunea turistică Vatra Dornei, comuna Ciocaneşti, aşezare locuită de oameni harnici şi dăruiţi cu mult simţ estetic, este considerată, pe bună dreptate, una dintre nestematele Bucovinei
Comuna Ciocăneşti a fost atestată documentar pentru prima dată în 1400, într-un hrisov care consemnează primirea muntelui Suhard de către Alexandru Cel Bun. Numele comunei provine, se pare, de la faima meşterilor făurari de aici, care au confecţionat, de-a lungul vremii, arme pentru cei mai importanţi domnitori ai Moldovei şi armatele acestora. Însuși Ştefan cel Mare şi-ar fi primit sabia din atelierul unui meşter făurar din Ciocăneşti.
Pereții peste a 600 de case din satul Ciocănești sunt pictați cu motive tradiționale, model preluat și de Biserici, dar și de clădirile publice, Ciocăneștiul fiind declarat, în anul 2014, sat cultural și muzeu în aer liber.
Comuna Ciocănești devine atracția principală pentru numeroși turiști din întreaga țară, care vin să participe atât la Săptămâna Plutăritului, cât și la Festivalul Păstrăvului. Acest sat-muzeu, unde tradițiile sunt păstrate cu o adâncă respectare, se transformă într-o scenă vibrantă pentru o varietate de evenimente, de la spectacole culinare până la cele artistice, iar aceste festivități vor continua până în ziua de marți, 15 august.
În timp ce vineri seara a fost dedicată unui spectacol extraordinar, denumit Tezaur Folcloric, care a strălucit prin calitatea sa artistică deosebită, ziua de sâmbătă a fost dedicată genului muzical folk. Pe scena din Ciocănești au urcat nume sonore precum Andrei Păunescu, Vanghele Gogu, Magda Pușkaș și Cătălin Stepa.
Deschiderea spectacolului a fost asigurată de grupul “Suflet pentru muzică” din cadrul Clubului Copiilor Vatra Dornei. Acești copii talentați din regiune au cântat în onoarea plutașilor de pe râul Bistrița, în cadrul unui eveniment deosebit de bine organizat de către administrația locală din Ciocănești, sub îndrumarea primarului Radu Ciocan.
Sâmbătă seara, publicul a fredonat versurile cunoscute și îndrăgite din repertoriul Cenaclului Flacăra până aproape de miezul nopții, în ciuda temperaturilor scăzute de la munte. Aceste temperaturi nu au reușit să descurajeze iubitorii de muzică folk, care cu dificultate s-au despărțit de artiștii lor favoriți.
Aproximativ 300 de turiști au avut ocazia să trăiască experiența unei plimbări cu pluta pe râul Bistrița Aurie și să admire peisajul desprins din basme, în timp ce se bucurau de aerul curat al munților. Grupuri de turiști din Constanța, Galați și București au avut bucuria să deguste ciorba tradițională din Ciocănești și au mărturisit că au trăit clipe de neuitat în acest loc.
Radu Ciocan: “Însă nu ne rezumăm doar la partea de spectacol sau de reprezentații artistice, ci implicăm și tot ceea ce înseamnă ecologizare, participarea la concurile de pescuit, la amenajarea traseelor turistice”
Primarul Radu Ciocan a declarat pentru redacția News Moldova că, în comuna Ciocănești, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului reprezintă nu doar un eveniment religios important, ci și o ocazie de a celebra tradițiile și cultura locală prin intermediul Festivalului Național al Păstrăvului.
Acest festival a devenit un element esențial al calendarului cultural și social al comunei, având un impact semnificativ asupra locuitorilor și a vizibilității acestei comunități în peisajul național.
“Noi încercăm, în primul rând, să implicăm cât mai mulți dintre locuitori în activitățile festivalului, indiferent de ce fel de activități vorbim, și ma refer și la cele culturale. Ca să dau un exemplu, și în acest an, de la cei mai tineri dansatori, cântăreți, toti cei care au o activitate legată de partea artistică au prilejul să evolueze alături de nume consacrate pe scena din Ciocănești.
Însă nu ne rezumăm doar la partea de spectacol sau de reprezentații artistice, ci implicăm și tot ceea ce înseamnă ecologizare, participarea la concurile de pescuit, la amenajarea traseelor turistice. Iar noi începem pregătirea festivalului cu mult înainte, în așa fel încât comuna să arate așa cum ne dorim cu toții. Este vorba de partea de curățenie în comună, de amenajări.
În urma acestor festivaluri rămâne întotdeauna și partea de infrastructură, îmbogățită cu câte ceva, în funcție de ceea ce este nevoie, atât pentru buna desfășurare a acestor festivaluri, cât și pentru comunitate”, a punctat primarul Radu Ciocan.
Festivalul cade întotdeauna într-o perioadă strategică, adesea legată de weekend-uri, ceea ce transformă această sărbătoare într-o minivacanță pentru mulți. Această planificare atentă facilitează prezența turiștilor, aducând un influx de oaspeți în comunitate și contribuind astfel la dezvoltarea economică locală. De-a lungul anilor, numărul participanților s-a mărit, reflectând evoluția festivalului și atracția sa crescută.
Impactul social și cultural al Festivalului Național al Păstrăvului este evident în implicarea locuitorilor în activitățile sale diverse. Nu se pune accent doar pe partea de spectacol și reprezentații artistice, ci și pe participarea activă în diverse aspecte ale festivalului. De la curățenia comună la amenajarea traseelor turistice sau participarea în concursurile de pescuit, comunitatea Ciocănești se mobilizează pentru a crea un eveniment reușit.
Prin intermediul acestui festival, comuna își îmbogățește infrastructura și aspectul estetic. În pregătirea evenimentului, se depun eforturi pentru curățenie, amenajări și îmbunătățiri ale mediului înconjurător. Astfel, festivalul nu doar aduce bucurie și divertisment, ci și contribuții concrete la dezvoltarea localității, asigurând o moștenire durabilă.
“Încercăm, încetul cu încetul, ca această comună să ajungă un muzeu atractiv și frumos în aer liber”
Vizibilitatea comunei Ciocănești pe harta evenimentelor naționale a crescut semnificativ datorită acestui festival și a altor inițiative culturale. Titlul de “Sat Cultural al României” câștigat în 2014 a atras atenția asupra bogatei moșteniri culturale a localității. Prin menținerea și îmbunătățirea calendarului de evenimente, comuna continuă să-și consolideze imaginea culturală și turistică în ochii publicului din întreaga țară.
“Vizibilitatea a crescut nu numai datorită acestui festival. Reamintesc că noi am fost în 2014 desemnați SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI, că avem un calendar bogat de evenimente culturale și am încercat să ne ținem de acest calendar an de an și să le îmbunătățim pe toate.
Nu le ținem numai de dragul de a le ține, nu le transformăm în ceva formal, ci efectiv încercăm să se lege de tot ce înseamnă activitate în Ciocănești, de toate tradițiile locului. Iar această vizibilitate crește de la an la an.
Adăugăm aici și faptul că ne preocupă în continuare motivele de pe case, în sensul că numărul caselor împodobite cu motive naționale crește de la an la an. Încercăm, încetul cu încetul, ca această comună să ajungă un muzeu atractiv și frumos în aer liber.
O contribuție are și Festivalul Național al Păstrăvului, pentru că este, într-adevăr, unul dintre evenimentele cele mai importante din comună, dar nu este cel mai important. Faptul că l-am legat de Săptămâna Plutăritului, care îl precede în fiecare an, contribuie la creșterea vizibilității, pentru că plutăritul reprezintă o atracție pentru foarte multă lume”, a completat primarul Radu Ciocan.
Întrebat cum consideră că se poziționează Festivalul Național al Păstrăvului în peisajul festivalurilor tematice din țara noastră, primarul Radu Ciocan a punctat:
“Eu știu că am preluat de la predecesorul meu tradiția acestui festival și încerc, cu locuitorii, să îl facem cât mai atractic, să facem lumea să îți dorească să revină la Ciocănești.
Deci chiar n-aș putea să fac încadrare pentru că, repet, nu clasamentele mă interesează. Rămân la ideea că aceste festivaluri nu trebuie să reprezinte doar anumite momente de bună-dispoziție pentru toată lumea, ci și un prilej de a îmbogăți cu ceva infrastructura din comună, să ne alegem cu ceva după fiecare dintre aceste manifestări”, a conchis primarul comunei Ciocănești, Radu Ciocan.
