Connect with us

Senatorul de Suceava, George MÂNDRUȚĂ, iese la raport

Suceava

Senatorul de Suceava, George MÂNDRUȚĂ, iese la raport

Senatorul USRPLUS Suceava, Gheorghiță Mîndruță, și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2021

Acesta este membru în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, în Comisia România de Pretutindeni și în Adunarea Parlamentară  NATO ( APNATO ).

Activitatea parlamentară în cifre

  • inițiative legislative la care am calitatea de co-inițiator – 34 
  • voturi exprimate pentru moțiuni de cenzură și validări – 10
  • luări de cuvânt în Plen – 30 ( din care: declarații politice și intervenții 5 și interpelări 3 ) 
  • Numărul audiențelor în format fizic și format online (pentru perioada 1 februarie – 31 decembrie) – 36 online și 52 fizic
  • Acțiuni/inițiative pentru a susține proiectele regionale – peste 10 vizite de lucru în județ și întâlniri punctuale pentru susținerea proiectelor din zona Moldovei
  • Principalele inițiative la care am lucrat/ pe care le-am susținut în plen sau în comisii – 9
  • Activitate în comisiile dintre care fac parte – Din care prezență fizică de 98%, 6 audieri ale miniștrilor, reprezentanților și oficialilor propuși, 5 delegații oficiale, 8 videoconferințe oficiale

Prezență fizică în Senat pentru desfășurarea activităților parlamentare – 98% 

Prezență online în cadrul votului din Senat – 2% 

Am participat la peste 8 întâlniri ale CNAIR privind dezvoltarea infrastructurii Moldovei; 

Prezență 100% plen reunit, Camera Deputaților și Senat; 

Vizite în teritoriu săptămânale – audiențe desfășurate online și fizic la cabinetul parlamentar, cu o medie de 2-4 pe săptămână;

Activitatea în Comisii

6 ianuarie 

  • Participare la Audierea Online a ambasadorilor desemnați, în calitate de membru în Comisia pentru românii de pretutindeni

14 ianuarie 

  • Prima discuție online din anul acesta privind Programul de orientare NATO, în calitate de membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională

24 martie

  • Vizită de o zi la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, fiind parte din delegația parlamentară
  • Videoconferință cu șefii oficiilor consulare din Regatul Spaniei

30 martie 

  • Am participat la ședința reunită pentru audierea candidaților la funcția de ambasador, propuși de MAE

22 aprilie 

  • Workshop organizat în Senat pe tema situației muncitorilor sezonieri, alături de oficiali ai guvernelor din Germania, Italia, Spania și Olanda

24 aprilie

  • În calitate de membru al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senat, împreună cu Oana Ursache, SdS DRP, am avut întâlniri cu primarul Sucevei, Ion Lungu, viceprimarul Teodora Munteanu, prefectul județului, Iulian Cimpoeșu, și cu Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, pe tema sucevenilor plecați în străinătate

12 mai 

  • Am participat la conferința ,,România și sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice – O contribuție strategică transatlantică pentru securitatea Euro-Atlantică”, evenimentul a marcat două momente importante: semnarea, în anul 2011, a Acordului între România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare al Statelor Unite în România împotriva rachetelor balistice și împlinirea a 5 ani de la operaționalizarea sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore din România

18 mai

  • În cadrul ședinței Comisiilor reunite de Apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților, am participat, prin adresare de întrebări, la audierea Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, și a Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Imigrări privind problema migranților
  • Am participat, alături de membri ai Comisiei pentru Politică Externă din Senat, la un briefing al E. S. domnul David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, pe tema situației din Fâșia Gaza. 

8 iunie 

  • Alături de membri ai Comisiei 8 iunie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, am primit vizita unei delegații de oameni de afaceri din Israel
  • În cadrul ședinței comune a Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților, au fost prezentate rapoartele de activitate ale Serviciului de Protecție și Pază și al Serviciului de Telecomunicații Speciale. De asemenea, au fost dezbătute rapoartele de activitate ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru anii 2019 și 2020.

15 iunie

  • În cadrul ședinței reunite a Comisiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților, am votat pentru raportul privind participarea României la misiunea Task Force Takuba, la solicitarea Președintelui Klaus Iohannis

22 iunie 

  • Am participat, împreună cu membri ai Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, la o discuție cu reprezentanți și cursanți ai Colegiului Național de Afaceri Interne.

28 iunie 

  • În cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, am votat pentru raportul de admitere a proiectului de lege privind ratificarea Protocolului încheiat între România și Bulgaria la 18 martie 2021, prin care se stabilesc condițiile în care un alt stat membru NATO, în calitate de terț, poate desfășura operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în spațiul aerian al României, respectiv al Republicii Bulgaria

6 septembrie 

  • Am participat în calitate de secretar al Comisiei pentru apărare din Senat, alături de colegi deputați, la „Parliamentary Intelligence-Security Forum”, organizat de Adunarea Națională a Ungariei, la Budapesta
  • Am participat la conferința interparlamentară privind Politica Externă și de securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC – format online)

19 octombrie 

  • Audieri ale miniștrilor propuși în Guvernul Cioloș (am participat în cadrul ședinței reunite a Comisiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, la audierile pentru funcțiile de ministru al apărării și ministru al afacerilor interne, Nicu Fălcoi respectiv, Alin Stoica)

11-13 noiembrie 

  • Am participat la Conferința „Gândirea Militară Românească”, organizată sub patronajul Statutul Major al Apărării, având o prezentare intitulată România, un actor rezilient al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene în zona Mării Negre

24 noiembrie 

  • Am participat la audierea candidaților propuși pentru funcția de Ministru al Interne, Ministru al Afacerilor Externe, respectiv Ministru al Apărării Naționale

2 decembrie 

  • Am participat la audierea candidaților propuși pentru funcția de ambasador al României, respectiv ambasador la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană și cel pentru Delegația Permanentă a României pe lângă NATO.

13 decembrie 

  • Am participat la audierea Ministrului Apărării privind achiziția unui număr de 32 de avioane militare F16;

Activitate în calitate de membru al Adunării Parlamentare NATO 

3 februarie 

  • Participare online la Forumul Transatlantic al AP NATO 2021, prima etapă

26 martie

  • Participare online la Forumul Transatlantic al AP NATO 2021, a doua etapă

12-13 aprilie 

  • Vizită virtuală în Polonia, ca membru al Comisiei pentru Economie și Securitate, din cadrul Adunării Parlamentare NATO

14-17 mai 

  • Participare la ședințele sesiunii de primăvară din cadrul Adunărilor Parlamentare NATO (eveniment desfășurat online)

8-11 octombrie 

  • În calitate de membru permanent al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO, am participat la sesiunea de toamnă a AP NATO, ajunsă la cea de-a 67-a ediție, organizată în Lisabona

25-29 octombrie 

  • Am participat la lucrările Comisiei pentru democrație și securitate și ale Comisiei pentru economie și securitate care au avut loc la Washington și New York, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO

19-20 noiembrie 

  • Am participat la Seminarul Grupului Special al AP NATO pentru Mediterană și Orientul Mijlociu, organizat la Barcelona

Activitate plen Senat

1 februarie

  • Cele două proiecte de modificare a Codului Penal și Procedură Penală, propunerile PSD și ALDE din 2018, respectiv L 238/2018 și L 239/2018, fac parte din atacul asupra justiției început în 2017 de către aceștia – Vot pentru respingere.

 17 februarie 

  • Am eliminat pensiile speciale pentru parlamentari – votat PENTRU, lege promulgată la data de 24 februarie.

2 martie 

  • Bugetul pentru anul 2021 a fost votat în cadrul plenului reunit din mai multe zile, în urma discuțiilor privind amendamentele, precum și a ședințelor din comisiile de specialitate

16 martie 

  • Am respins moțiunea împotriva Ministrului Economiei, Claudiu Năsui.

22 martie 

  • Am adoptat proiectul care abrogă pensionarea anticipată a judecătorilor și a procurorilor, acesta a fost introdus prin O.U.G. nr. 92/2018, la inițiativa lui Dragnea.

13 aprilie 

  • Vot în plenul Senatului pentru modificarea Legii privind funcționarea Asociațiilor de proprietari.

21 aprilie 

  • Vot în cadrul Ședinței de Plen din Senat, PENTRU ridicarea imunității lui Florian Bodog, senator PSD.

26 aprilie 

  • Vot în plenul Senatului pentru numirea președintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

4 mai 

  • Am votat pentru respingerea propunerii legislative care a fost inițiată de PSD ce ar fi introdus pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene.

17 mai 

  • Am votat acordarea unei zile libere pentru vaccinare, proiectul, inițiativă USR PLUS, a fost respins însă.

9 iunie

  • Am participat la plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, cu prilejul primirii Președintelui Statului Israel, domnul Reuven Rivlin.

15 iunie

  • Plen reunit al Senatului și al Camerei Deputaților în care au fost prezentate rapoartele comisiilor de apărare referitoare la activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2019, respectiv 2020. 

22 iunie 

  • Am votat pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București, la 5 septembrie 2020.

23 iunie 

  • În cadrul ședinței Comune a Senatului și Camerei Deputaților a avut loc prezentarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD. 

29 iunie 

  • Plen reunit – Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost respinsă

30 iunie

  • Am participat la Ședința comună solemnă consacrată comemorării victimelor Pogromului de la Iași din 1941. Am votat acordarea unei zile libere pentru vaccinare, proiectul, inițiativă USR PLUS, a fost respins însă.

3 septembrie 

  • Am inițiat, alături de 121 de senatori și deputați, moțiunea de cenzură ,,Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi’’, în urma demiterii abuzive a ministrului justiției Stelian Ion și a nerespectării de către Premierul Cîțu a reformelor și a proiectelor agreate în coaliție. 

9 septembrie 

  • Am participat la ședința de plen în care am votat pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

4 octombrie 

  • propunere legislativă pentru modificarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 – vot PENTRU.
  • propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii – vot PENTRU

5 octombrie 

  • Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (co-inițiator) – vot PENTRU.
  • Moțiunea de cenzură „STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS GUVERNUL CÎȚU”– vot PENTRU.

20 octombrie 

  • Vot PENTRU Guvernul USR condus de Dacian Cioloș.

23 noiembrie 

  • Vot ÎMPOTRIVA demiterii Președintelui Senatului, Anca Dragu.

Luări de cuvânt în plen și natura acestora 

3 martie 

  • Am adresat o interpelare Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Barna Tanczos privind eficiența noului SUMAL 2.0 și modul în care acesta va reuși să protejeze pădurile de furtul și abuzul constant la care sunt supuse. În conformitate cu Legea 333/2003 ( art.3, alin. 1 ) am solicitat modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efecte de jandarmi.

28 aprilie 

  • Ședință de plen a Senatului unde am intervenit pentru susținerea L68/2021, propunere legislativă prin care se interzice inserarea pe drapelul național a altor simboluri decât cele prevăzute de lege.

23 iunie 

  • În ședința de plen a Senatului, am susținut un discurs în favoarea adoptării unei propuneri legislative prin care urmașii militarilor români decedați în teatrele de operațiuni au dreptul la indemnizație, indiferent de nivelul veniturilor realizate.

27 septembrie 

  • Am susținut în plenul Senatului proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2021 privind acordarea de sprijin și asistență de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite.

17 noiembrie 

  • Am avut o intervenție în plenul Senatului pentru L409/2021, inițiativă care prevedea suplimentarea controalelor pe drumurile publice a transporturilor de lemn. În prezent, Jandarmeria are prerogativa de a efectua controale asupra mașinilor care transportă lemne numai pe drumurile care nu sunt publice, un procent nesemnificativ fiind reprezentat de acestea.

24 noiembrie 

  • Am susținut declarația politică ,,Criza politică crește prețurile pentru românii de rând, dar noii coaliții PSD-PNL-UDMR puțin îi pasă”. 

8 decembrie 

  • Am adresat o interpelare Ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, privind contrabanda cu materiale pirotehnice și modul în care instituțiile din subordinea MAI colaborează în vederea reducerii numărului de accidente cauzate de folosirea necorespunzătoare și ilegală a acestor materiale. 

15 decembrie 

  • Am adresat o interpelare Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Barna Tanczos, cu privire la modul în care este aplicată Legea nr. 287/2021, care prevede reducerea cotei de TVA de la 19% la 5%, pentru operațiunile de comercializare a materialului lemnos. 

Activitate în teritoriu și întâlniri de lucru

25 ianuarie

  • Întrevedere cu Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

11 martie 

  • Întrevedere la Vama Siret privind problema iluminatului din punctul de frontieră și a condițiilor precare de lucru. 20 aprilie Împreună cu Vasile Cărare, primar al orașului Milișăuți, am avut o întâlnire la sediul Guvernului, cu Sergiu Hossu, Șef al Cancelariei Prim Ministrului, pe tema unor proiecte de investiție aflate în derulare.

15 aprilie 

  • Alături de prof. univ. dr. Laura Bouriaud, specialist în politici forestiere, și Tiberiu Boșuțar, fondatorul Asociației Legea Codrului, am participat la discuțiile din cadrul grupului de lucru USR PLUS din Senat, dedicat problemelor de mediu.

20 aprilie

  • Împreună cu Vasile Cărare, primar al orașului Milișăuți, am avut o întâlnire la sediul Guvernului, cu Sergiu Hossu, Șef al Cancelariei Prim-
    Ministrului, pe tema unor proiecte de investiție aflate în derulare.

22 aprilie 

  • Întâlnire cu Horațiu Cosma, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, pe proiectele: Autostrada A7, drumul expres Pașcani-Suceava-Siret și varianta ocolitoare a municipiului Fălticeni.

29 aprilie 

  • Am comemorat Ziua Veteranilor de Război, printr-o vizită în comuna Burla județul Suceava, ascultând poveștile martirilor prin vocea văduvelor care au simțit povara efectelor războiului.

7 mai 

  • Vizită pe teren, alături de George Garbacea, în pădurea din vecinătatea comunei Marginea, din județul Suceava.
  • Vizită în teritoriu, în pădurea din Sucevița, alături de Tiberiu Boșutar, Garda de Mediu și activiști din zona Sucevei și Moldovei.

13 mai 

  • Am participat la întâlnirea de la teatrul Vișniec între conducerea CJ Suceava, conducerea CNAIR și aproximativ 18 primari din județ. Ordinea de zi a cuprins dezbateri privind autostrada A7 Ploiești-Pașcani și traseul viitorului drum expres Pașcani- Suceava-Siret.

10 iunie

  • Cu ocazia Zilei Eroilor am depus o coroană la monumentul eroilor din Milișăuți, urmată de acordarea unei diplome de recunoștință domnului Mihai Crețu, veteran de război, în anul împlinirii unui secol de viață. 

11-12 iunie 

  • Președintei Senatului României,Anca Dragu,alături deȘefulCancelariei Prim-Ministrului, Sergiu Hossu. Cu acest prilej, am vizitat Muzeul de Artă Ion Irimescu din Fălticeni, am avut discuții cu rectorul Universității Stefan cel Mare din Suceava, Valentin Popa, cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și prefectul județului, Iulian Cimpoeșu. Vizita s-a încheiat cu o conferință de presă susținută la sediul USR PLUS Suceava.

17 iunie 

  • La invitația autorităților locale, am participat la evenimentul ,,Împreună pentru Inima Moldovei’’, la care au fost prezenți și reprezentanți ai cultelor religioase, ai societății civile, precum și ai mediului de afaceri, unde am semnat un Angajament Civic pentru susținerea viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară Iași (comuna Miroslava)

7 noiembrie 

  • Am participat la sărbătorirea a 100 de ani de viață a maiorului în rezervă, Mihai Crețu, veteren de război.

28 noiembrie 

  • Am depus o coroană la bustul unionistului Iancu Flondor, artizanul Unirii Bucovinei cu Țara.

Inițiative legislative la care am calitatea de co-inițiator 

Numărul total de inițiative legislative la care am avut calitatea de co-inițiator- 34, cele mai importante dintre acestea fiind:

  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată 

Stadiu: Trimis la Camera Deputaților, pentru dezbatere; 

  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal 

Stadiu: În lucru, la comisiile permanente ale Senatului;

  • Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de  Muncă

Stadiu: În lucru, la comisiile permanente ale Senatului; 

  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii-nr.121/2014 privind eficiența energetică 

Stadiu: În lucru, la comisiile permanente ale Senatului; 

  • Propunere legislativă pentru reglementarea utilizării sistemului video de monitorizare a traficuluirutier și constatare automată a abaterilorrutiere pe drumurile publice 

Stadiu: În lucru, la comisiile permanente ale Senatului; 

  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității 

Stadiu: În lucru, la comisiile permanente ale Senatului; 

  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare 

Stadiu: A devenit Legea nr.115/04.05.2021publicatã în M.O. nr.468/05.05.2021; 

  • Inițiativă legislativă pentru pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare 

Stadiu: A devenit Legea nr.278/26.11.2021 publicatã în M.O. nr.1148/02.12.2021; 

  • Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române 

Stadiu: Trimis la Cameră, pentru dezbatere; 

Principalele inițiative la care am lucrat/ pe care le-am susținut în plen sau în comisii 

  • 2 inițiative personale, în lucru, vor fi depuse în februarie 2022
  • Inițiativă legislativă pentru acordarea unor beneficii rezerviștilor militari 

Stadiu: Lege promulgată (Legea nr. 115/2021 –publicată în Monitorul Oficial subnr. 468/05.05.2021); 

  • Inițiativă legislativă pentru instituirea unor reglementări care să detalieze modul în care cetăţenii trebuie să își manifeste respectul pentru drapelul României şi imnul naţional și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice 

Stadiu: Trimis la Cameră pentru dezbatere; 

  • Inițiativă legislativă pentru adoptarea unor măsurireferitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G

Stadiu: Lege promulgată, publicată în Monitorul Oficial sub nr. 590/11.06.2021, devenind Legea 163/2021; 

  • Proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la Bucureşti, la 5 septembrie 2020 

Stadiu: A devenit Legea nr.199/16.07.2021, publicată în M.O. nr.712/19.07.2021; 

  • Inițiativă legislativă pentru armonizarea legislației naționale privind regimul armelor și munițiilor cu directivele impuse de Uniunea Europeană (cerere de reexaminare formulată de Președintele României) 

Stadiu: A devenit Legea nr.272/12.11.2021 publicată în M.O. nr.1086/12.11.2021; 

  • Inițiativă legislativă pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria, semnat la Ruse, la 18 martie 2021, de amendare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind operaţiile transfrontaliere de poliţie aeriană, semnat la Bucureşti, la 12 octombrie 2011

Stadiu: A devenit Legea nr.202/19.07.2021publicată în M.O. nr.714/20.07.2021; 

  • Carta Albă a Apărării, adoptată de Senat, concretizează angajamentul asumat, de către Guvernul României, în vederea asigurării securității poporului român și a apărării teritoriului, valorilor și intereselor naționale. 
  • Propunere legislativă privind acordarea Jandarmeriei Române posibilitatea de a efectua controale în ceea ce privește documentele care însoțesc transporturile de lemne, pe drumurile publice 

Stadiu: Trimis la Cameră, pentru dezbatere;

  • Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.96/2021 privind acordarea de sprijin și asistență de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite

Stadiu: Trimis la Cameră, pentru dezbatere; 

 


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Suceava

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top