Connect with us

Senatorul Gheorghiță Mîndruță: „Ipocrizia împachetată în cuvinte poleite încă se poartă la Suceava”

Suceava

Senatorul Gheorghiță Mîndruță: „Ipocrizia împachetată în cuvinte poleite încă se poartă la Suceava”

Senatorul USR-PLUS George Mîndruţă trage un semnal de alarmă cu privire la cei peste 30 de ani de stagnare a județului Suceava

 

„Interesant mesajul de a da uitării trecutul, și de a nu se mai căuta vinovați pentru cei peste 30 de ani de stagnare a județului Suceava pe fondul culorilor galben-roșu afișate pe la conducere sau în parlamentul României.

La fel de bine intenționate ca și în anii trecuți, declarațiile unor politicieni pun în față suferința românilor din cauza „întârzierilor care s-au produs în realizarea investițiilor majore pentru țară”, în timp ce elefantul din cameră zace lângă ei.

Prea des aud sucevenii de „dezvoltare” în timp ce ei nu au nici măcar un kilometru de autostradă, sau de „sistem energetic național”, când la fiecare vijelie rămân locuitori fără curent. Suntem județul lui „fiecare pe cont propriu” când vine vorba de utilități și de dezvoltare urbanistică.

Astfel de personaje ar face bine să-și scoată din vocabular „dezvoltare”, „investiții” și „efort comun”, fiindcă au demonstrat prin ceea ce NU au realizat pentru județ că semnificațiile acestor cuvinte le sunt străine. Bunăvoința exprimată public pentru „coagulare” și „refacere” pică prost după 30 de ani de mișcări pe tabla de șah ale acelorași pioni.  Suceava este un județ rămas în urmă! Sucevenii nu uită cine i-a condus atâția ani!”, a declarat senatorul Gheorghiță Mîndruță , USR Suceva.

 

 


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Suceava

Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top