Connect with us

Senatorul PNL Daniel Cadariu solicită Ministrului Muncii corectarea prevederilor din proiectul noii Legi a Pensiilor

daniel-cadariu,-senator-pnl,-solicita-2-miliarde-lei-pentru-programele-de-sprijinire-a-mediului-de-afaceri-si-rectificarea-bugetara-axata-pe-acest-sector

Suceava

Senatorul PNL Daniel Cadariu solicită Ministrului Muncii corectarea prevederilor din proiectul noii Legi a Pensiilor

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, solicită Ministrului Muncii, corectarea prevederilor din proiectul noii Legi a Pensiilor, care îi afectează pe salariații din minerit

Constantin Daniel Cadariu a precizat a luat acestă hotărâre în urma discuțiilor cu actuali și foști salariați din domeniul minier și cu mai mulți primari din zona de munte a județului Suceava.

Senatorul a precizat că  sesizările au venit de la foști salariați ai Companiei Naționale a Uraniului – filiala Crucea, SC Minbucovina SA Vatra Dornei și SC Geomolf SA – Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice din Câmpulung Moldovenesc.

„Este necesară luarea unor măsuri urgente care să corecteze noul proiect de Lege a pensiilor. Asta în condițiile în care viitoarele prevederi legale ar urma să îi afecteze pe actualii și foștii lucrători din minerit.

Actualii și foștii angajați din minerit și-au exprimat îngrijorarea că toți cei care au lucrat sau lucrează în acest domeniu vor fi puternic afectați de noile prevederi legale.

Din sesizările pe care le-am primit a reieșit faptul că în forma actuală a viitoarei Legi a pensiilor, minerii aflați la pensie vor avea de suferit în urma recalculării drepturilor ce li se cuvin, același lucru urmând să se întâmple și cu foștii salariați din minerit care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă.

Există o îngrijorare foarte mare cu privire la faptul că aceste noi prevederi legale ar duce la o înghețare a pensiilor pentru care stagiul de cotizare utilizat pentru determinarea cuantumului pensiei este mai mic de 25 de ani, până când prin aplicarea noii formule de calcul ar reieși un cuantum mai mare decât cel actual al drepturilor bănești.

Este vorba despre salariații din minerit care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale sau în prima grupă de muncă, pentru care stagiul de cotizare este de 15 ani, lucrând în zona I de expunere la radiații, de 17 ani pentru cei care au lucrat în zona a doua de radiații și de 20 de ani pentru activitățile desfășurate în subteran cel puțin 50% din timpul de lucru, așa cum sunt stabilite în momentul de față.

Practic, prin noua lege ar urma să se ajungă la o scădere a punctajului pentru cei care au lucrat cu încadrarea în prima grupă de muncă sau în condiții speciale.

În același timp, o altă nemulțumire este legată de cei care au lucrat în unitățile de prospecțiuni și explorări geologice care au lucrat în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în condițiile în care aceștia nu se mai regăsesc în noua Lege a pensiilor în cadrul locurilor de muncă în condiții speciale”, a declarat Constantin Daniel Cadariu.

News Moldova îți recomandă și ...   Greva din sănătate continuă. Negocierile privind noua lege a salarizării intră într-o etapă decisivă


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top