Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou ” Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, B-dul 1 Mai, nr. 21, jud. Suceava, organizează concurs, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1.336 din 28 octombrie 2022, pentru ocuparea următoarelor posturi vacante:
- Funcţii de execuţie:
– statistician medical— 1 post cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată în cadrul Serviciului de Evaluare şi Statistică Medicală;
CONDITII SPECIFICE :
I.A.Studii : Diplomă studii medii de specialitate sau diplomă de studii medii (diplomă bacalaureat) B.Vechime Minim 6 luni în activitate de operare date calculator;
- DOSARUL DE CONCURS AL CANDIDAŢILOR
va conţine următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs (anexa 2 -anexată la anunţul de concurs);
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificat nastere, certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz,
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau declaraţie pe propria raspundere privind antecedentele penale;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- curriculum vitae, model comun European;
- dosar cu şină.
- consimţământul cu privire la inregistrarea audio-video a probelor de concurs — model tip
Taxa de participare la concurs este în cuantum de 50 lei (se va achita în contul R023TREZ59121F330800XXXX, CUI 4243983).
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
in cazul documentului prevăzut la lit. i), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până lă, data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit. b), c), d), e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă. „Sfântul Ioan cel Nou ” Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, B-dul 1 Mai nr.18, jud. Suceava.
- CONDIŢII GENERALE CONFORM ART. 15 DIN H.G. NR. 1336/2022
Poate participa la concurs persoana care indeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; –
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
PROBELE STABILITE PENTRU CONCURS ;
- selecţia dosarelor de înscriere
- proba scrisă
- proba interviu
În funcţie de numărul de dosare depuse, datele şi orele stabilite pentru probele de concurs, vor putea suferii modificări.
Orice modificare a orarului concursului, va fi publicată pe site-ul spitalului şi la avizier.
Toate probele concursului se desfăşoară la sediul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou ” Suceava în Sala de conferinţe„Dr.Vasile Andriu”;
- BIBLIOGRAFIA DE CONCURS — anexată prezentului anunţ.
- CALENDARUL DE DESFASURARE A CONCURSULUI : Publicare anunţ: 16.05.2025;
Depunere dosare în perioada 19.05.2025-30.05.2025, Luni-vineri orele 09.00-12.00 .
| Data-limită până la care se pot depune dosarele de concurs |
30.05.2025, ora 12,00 |
| Data selecţiei de dosare |
03.06.2025 |
| Data afişării rezultatului selecţiei de dosare |
04.06.2025 ora 14.00 |
| Data-limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul selecţiei de dosare |
05.06.2025 ora 14.00 |
| Data solutionarii contestaţiilor si afisarea rezultatului privind selecţia de dosare |
06.06.2025 ora14.00 |
| Data probei scrise |
10.06.2025 ora 10.00 |
| Data afişării rezultatului probei scrise |
11.06.2025 ora 14.00 |
| Data-limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul probei scrise |
12.06.2025 ora 14.00 |
| Data solutionarii contestaţiilor si afişarea rezultatului privind proba scrisă |
13.06.2025 ora 14.00 |
| Data probei interviului |
16.06.2025 ora 10.00 |
| Data afişării rezultatului probei interviului |
17.06.2025 ora 14.00 |
| Data-limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul probei interviului |
18.06.2025 ora 14.00 |
| Data solutionarii contestaţiilor si afişarea rezultatului privind proba interviului |
19.06.2025 ora 14,00 |
| Data afişării rezultatului final al concursului |
20.06.2025 ora 14.00 |
Anunţul de concurs se afişează la avizierul spitalului din Suceava, Bdul 1 Mai 1, nr.18, pe portalul posturi.gov.ro precum şi pe site-ul spitalului.
Detalii suplimentare se obţin sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, respectiv la Serviciul Juridic şi Resurse Umane, telefon: 0230/222098, interior 212.