Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava organizează un concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante de asistent medical. Anunțul a fost publicat oficial, iar înscrierile se desfășoară în perioada 30 ianuarie – 12 februarie 2026.
Instituția medicală caută să își completeze echipa cu personal calificat pentru mai multe secții, atât pe posturi de bază, cât și pentru asistenți cu grad profesional superior.
Posturile scoase la concurs:
-
Compartiment Chirurgie vasculară
-
Secția Neonatologie
-
Secția Oncologie Medicală
-
Secția Îngrijiri Paliative
-
Cabinetul Ambulator Dermato-venerologie
Toate posturile sunt pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
Condițiile de participare
Pentru a aplica, candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale prevăzute de lege (cetățenie română sau europeană, cunoașterea limbii române, capacitate de muncă, stare de sănătate corespunzătoare și lipsa antecedentelor penale care să le interzică exercitarea funcției), cât și condițiile specifice postului.
Astfel, în funcție de post, candidații trebuie să prezinte diploma de licență (pentru studii superioare) sau diploma de școală postliceală sanitară. De asemenea, este necesară o vechime în muncă de minim 6 luni ca asistent medical generalist pentru majoritatea posturilor. Excepție fac posturile de asistent medical principal, pentru care se solicită o vechime de minim 5 ani și certificat de grad principal.
Dosarul de concurs
Candidații trebuie să depună un dosar care să conțină, printre altele: formularul de înscriere, copii ale actelor de identitate și de studii, carnetul de muncă sau adeverințe care să ateste vechimea, asigurare de malpraxis valabilă, avizul OAMGMAMR pentru anul în curs, cazier judiciar (sau declarație pe propria răspundere inițial), adeverință medicală de la medicul de familie și certificatul de integritate comportamentală. Dosarele se depun la sediul spitalului din Suceava, B-dul 1 Mai, nr. 18. Concursul presupune și o taxă de participare de 50 de lei.
Calendarul concursului
-
Perioada de depunere a dosarelor: 30 ianuarie – 12 februarie 2026, ora 13:00
-
Afișarea rezultatului selecției dosarelor: 17 februarie 2026
-
Proba scrisă: 20 februarie 2026
-
Proba de interviu: 26 februarie 2026
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Juridic și Resurse Umane al spitalului, la telefonul 0230/222098, interior 212.