Poiana Micului, satul incendiat în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial
Un episod tragic din istoria Bucovinei, petrecut în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas în memoria comunității din Poiana Micului. În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1944, satul a fost incendiat, iar focul a fost răspândit inclusiv prin aruncarea unor sticle incendiare în gospodării.
Evenimentul, puțin documentat în sursele disponibile, este cunoscut atât din puținele mărturii păstrate în arhive, cât și din relatările transmise de-a lungul generațiilor.
Una dintre mărturiile importante îi aparține lui Iosef Irisec, care a aflat detaliile de la tatăl, unchiul și bunica sa, martori direcți ai evenimentelor. Relatările acestora sunt completate de cercetările conferențiarului universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Facultatea de Istorie-Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Oamenii au fost închiși în biserică
Potrivit mărturiilor transmise în familie, evenimentele au început în timpul slujbei de duminică. Localnicii se aflau în biserică atunci când în sat au ajuns doi ofițeri germani și un ofițer român.
Oamenii au fost închiși în biserică, iar militarii germani ar fi intenționat să incendieze lăcașul împreună cu localnicii aflați în interior.
Intervenția ofițerului român și a preotului a schimbat însă desfășurarea evenimentelor. Aceștia ar fi negociat cu militarii germani, iar oamenii au fost scoși din biserică și direcționați către partea de sud a satului.
Preotul le-ar fi transmis ulterior câtorva localnici să fugă și să se ascundă. Inițial, oamenii nu au crezut că amenințarea este reală, însă situația a devenit evidentă după ce au observat fumul și incendiile.
Localnicii au fugit spre păduri și spre Solonețu Nou
Cei mai mulți locuitori au reușit să părăsească satul înainte ca incendiul să se extindă. O parte dintre ei au trecut dealurile spre Solonețu Nou, unde se aflau unități ale Armatei Roșii, în timp ce alții s-au refugiat în pădurile din apropiere.
Localnicii care fuseseră adunați în partea de sud a satului erau prea puțini pentru ca planul inițial de execuție să mai fie pus în aplicare. Aceștia au fost în cele din urmă evacuați și transportați către zona Bicazului.
Potrivit lui Iosef Irisec, intervenția ofițerului român și a preotului a avut un rol esențial în salvarea populației.
O femeie a murit în timpul incendiului
Deși majoritatea locuitorilor au reușit să se refugieze, incendiul a făcut cel puțin o victimă.
O femeie în vârstă, originară din Solonețu Nou, nu a putut să părăsească zona. Potrivit mărturiei lui Iosef Irisec, aceasta a fost scoasă din casă și așezată lângă un gard, însă focul s-a extins de la locuință și anexele gospodărești către gard, iar femeia a murit arsă.
Astfel, incendiul care a distrus aproape întregul sat s-a soldat cu o singură victimă cunoscută, deși, în lipsa intervenției localnicilor și a celor care au negociat cu militarii germani, numărul victimelor ar fi putut fi mult mai mare.
Satul a fost distrus, iar localnicii au revenit într-un peisaj de scrum
După incendiere, locuitorii au început să revină treptat în Poiana Micului. Cei mai mulți și-au găsit gospodăriile distruse, fără bunuri și fără resurse pentru reconstrucție.
În noiembrie și decembrie 1944, o mare parte dintre localnici se întorseseră deja în sat. Iarna blândă i-a ajutat să depășească primele luni, iar unii s-au adăpostit în construcții improvizate din apropierea pădurilor, în spații folosite anterior pentru animale sau în bordeie și adăposturi realizate din cetină.
Perioada următoare a fost marcată de lipsuri și foamete. Localnicii încercau să supraviețuiască prin muncă, strângerea lemnelor și schimbul acestora pentru alimente în localitățile din apropiere.
Treptat, au început să își reconstruiască locuințele. Pentru unele familii procesul a fost mai rapid, în timp ce gospodăriile cu mai puțini membri au avut nevoie de mai mult timp pentru reconstrucție.
O nouă etapă în istoria comunității
După război, procesul de repatriere a adus în Poiana Micului aproximativ 40 de familii de polonezi, un număr comparabil cu cel al comunității care se afla în sat la începuturile sale.
Pentru localnici, revenirea și reconstrucția au reprezentat începutul unei noi etape în istoria Poienii Micului, după distrugerile provocate de război.
Un detașament german de șoc ar fi fost implicat în incendiere
Cercetările istorice realizate de conferențiarul universitar doctor Radu Florian Bruja au adus noi informații despre autorii incendiului.
Potrivit documentelor identificate în arhivele din Slovacia, incendiul din seara de 30 aprilie 1944 ar fi fost provocat de un detașament de șoc aparținând diviziei Grossdeutschland, unitate asociată Waffen-SS.
La momentul respectiv, linia frontului se afla în apropierea satului. În zona Solonețu Nou se aflau unități sovietice, în timp ce în partea opusă operau unități germane și române de vânători de munte.
Bruja susține că detașamentul implicat în incendiere avea să fie trimis ulterior la Varșovia, în timpul Insurecției din august 1944.
De ce a fost incendiat Poiana Micului?
Motivația exactă a incendierii nu este pe deplin clarificată, iar cercetările istorice indică mai multe posibile explicații.
Una dintre variantele transmise în comunitate susține că doi militari germani ar fi fost uciși de localnici și îngropați ulterior în gunoi. Verificările efectuate nu ar fi confirmat însă existența unor astfel de victime.
O altă explicație este legată de apropierea frontului și de doctrina militară germană, potrivit căreia putea fi distrus tot ceea ce ar fi putut fi utilizat de inamic.
Conflictele din comunitate și apropierea Armatei Sovietice
Radu Florian Bruja indică și o posibilă legătură între incendiere și situația etnică și politică din Poiana Micului.
În comunitate exista un conflict între o parte dintre locuitorii care se declarau slovaci și majoritatea celor care se declarau polonezi. În 1944, unii dintre locuitori ar fi intrat în contact cu reprezentanții Armatei Sovietice, inclusiv pentru a facilita plecarea către localitățile din nordul Bucovinei, unde aveau rude.
Potrivit istoricului, această situație ar fi putut contribui la apariția unor suspiciuni din partea trupelor germane și la adoptarea unor măsuri de represalii.
Jandarmeria română ar fi contribuit la evacuarea populației
Un element important în documentele cercetate îl reprezintă intervenția autorităților române.
Potrivit documentelor jandarmeriei, populația ar fi fost evacuată înainte de incendierea caselor. Inițial, oamenii au fost direcționați către o zonă din sudul satului, iar ulterior au fost transportați către Tașca, în apropiere de Bicaz, județul Neamț.
Intervenția autorităților române ar fi contribuit astfel la evitarea unei tragedii cu un număr mult mai mare de victime.
Case incendiate cu sticle incendiare
Cercetările indică faptul că distrugerea satului nu a fost doar rezultatul confruntărilor militare. Spre deosebire de alte localități din zonă, unde clădirile au fost afectate de bombardamente, în Poiana Micului numeroase gospodării au fost incendiate în mod deliberat.
Potrivit lui Radu Florian Bruja, militarii au venit special echipați cu sticle incendiare și au executat un ordin de incendiere. Au fost afectate numeroase case, anexele gospodărești, zona centrală a localității și chiar biserica.
Documentele militare germane păstrate în arhivele de la Freiburg ar conține atât ordinul, cât și raportarea privind executarea acestuia.
O tragedie rămasă în memoria satului
Incendierea Poienii Micului rămâne unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria localității în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deși documentarea evenimentului este limitată, mărturiile transmise de supraviețuitori și urmașii acestora, coroborate cu documentele descoperite în arhive, conturează imaginea unei acțiuni de represalii care a dus la distrugerea aproape completă a satului.
Intervenția unor localnici, a preotului și a ofițerului român a făcut ca numărul victimelor să fie mult mai mic decât cel care ar fi putut rezulta în urma planului inițial de execuție.
