Connect with us

Teren de sport MULTIFUNCȚIONAL pentru locuitorii comunei ȘARU DORNEI

Suceava

Teren de sport MULTIFUNCȚIONAL pentru locuitorii comunei ȘARU DORNEI

Primarul comunei Șaru Dornei împreună cu administrația locală, a depus către aprobare la Compania Naționale de Investiții (CNI), un proiect ce prevede construirea unui teren de sport multifuncțional, în satul Neagra Șarului.

În data de 7 decembrie 2020, primăria Șaru Dornei a achiziționat, conform SICAP, „Servicii de proiectare și consultanță construire sală de sport”

Primarul comunei a menționat că momentan, localnicii din Șaru Dornei își desfășoară activitatea sportivă în locuri improvizate. Asfel, un loc special amenajat și încălzit va motiva tinerii să-și deruleze activitatea sportivă.

,,Proiectul e depus la CNI, așteptăm să fim prinși pe lista sinteză și am dori finanțare dacă e cu putință. Proiectul se află  în curs de aprobare.  În momentul de față,  atât orele de sport cât și alte activități sportive care se desfășoară la nivelul localității, se desfășoară în unele locuri, oarecum improvizate. Ar fi necesară, într-o localitate destul de mărișoară, 4.300 de locuitori, să avem un loc încălzit unde să facem inclusiv orele de sport, cât și alte activități sportive, unde tineretul să-și poată desfășura activitatea în mod plăcut, cei care vor să facă ceva activități sportive”, a declarat primarul comunei Șarul Dornei, Ioan-Cătălin IORDACHE.

Costul estimat pentru serviciile de proiectare și consultanță  este de 130.000 RON. DIACENTER & DESIGN este firma care se va ocupa de proiectare și consultanță pentru obiectivul: Construire sală de sport în comuna Șaru Dornei.

News Moldova îți recomandă și ...   Suceava, promovată de la tribuna Parlamentului! Petru-Gabriel Negrea i-a invitat pe deputați la hramul orașului

De asemenea, la nivelul comunei se află în derulare multe alte proiecte. Printre cele mai importante, primarul Cătălin Iordache a menționat reabilitarea și modernizarea școlilor și a drumurilor din comună.

,,La nivelul comunei este mereu câte ceva de făcut. În momentul de față avem mai multe proiecte în derulare. Prioritar pentru noi este reabilitarea, modernizarea și extinderea școlilor din comună. De asemenea, multe din proiecte se axează și pe reabilitarea infrastructurii rutiere. Acum reabilităm și centrala termică. Apoi, aici avem un domeniu schiabil în munții Călimani, unde trebuie să împlementăm și aici un proiect, după cum observați, numai la noi se găsește zăpadă în momentul de față, din toată zona. Plus, de acum, bănuiesc eu, că atunci când sunt momente mai reci, și dacă n-am avea zăpadă, măcar putem obține mai ușor zăpada artificială și sporturile de iarnă s-ar putea desfășura în condiții normale” , încheie primarul comunei Șaru Dornei Ioan-Cătălin IORDACHE.

News Moldova îți recomandă și ...   Undă verde pentru centura ocolitoare a Gura Humorului! Contestația depusă la licitație a fost respinsă


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top