Connect with us

Un RECTOR de MILIOANE: Valentin POPA! AVEREA de invidiat a Rectorului Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava

Suceava

Un RECTOR de MILIOANE: Valentin POPA! AVEREA de invidiat a Rectorului Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava

Potrivit propriilor declarații de avere, profesorii care conduc Universitatea Ștefan cel Mare Suceava au o situație materială de invidiat

Unul dintre cei mai bogați profesori de la universitatea suceveană de stat este chiar rectorul Valentin Popa, urmat de prorectorul Mihai Dimian dar și alți universitari, care au reușit să dobândească case, terenuri dar și active financiare valoroase.

Un RECTOR de MILIOANE: Valentin Popa! Terenuri în patru localități, trei apartamente, vilă, casă de vacanță dar și acțiuni la mai multe firme

Profesorul universitar Valentin Popa este, fără îndoială, unul dintre cei mai bogați profesori din Moldova.

Are terenuri la Voroneț, Mitocaș, Huși și Botus, și-a cumpărat două apartamente în Suceava, unul în Șelimbăr-Sibiu, și-a construit o casă în Suceava, de 170 de metri pătrați dar și o casă de vacanță în Botus, de 110 metri pătrați.

Totodată, deține trei mașini, din care un autoturism luat în 2021 (Ssang Yong), peste 75 de mii de lei în conturi, acțiuni la Agroland Business, Atras SA Galați, Casa de Bucovina Club D, Comelf Bistrița, Compa Sibiu, Turism, Hoteluri, Electroarges, Foraj Sonde SA Videle, Firesbytes Game, IAR Brașov, Neptun Olimp, Norofert SA, Oil Terminal, Palace SA Sinaia, Star Rezidence Invest, Romgaz, Transelectrica, Transcom SA București, Tușnad SA Băile Tușnad, Turism Felix SA Băile Felix, ș.a.

Profesorul Popa nu are datorii la bănci și a împrumutat o persoană cu 40 de mii de euro. Din activitatea universitară, din proiecte, sentințe judecătorești, a realizat în 2020 venituri de aproape 370 de mii de lei.

 

Prorectorul Dimian: terenuri în Iași și Suceava, patru case și jumătate de milion de lei în conturi

 O situație financiară confortabilă are și profesorul Mihai Dimian, prorector al Universității Ștefan cel Mare Suceava. Are terenuri în Iași și Suceava și patru case, care depășesc 400 de metri pătrați utili, în total. Soția deține un autoturism Mercedes iar în conturile familiei aflate la diverse bănci se găsesc aproximativ 500 de mii de lei. Mihai Dimian a realizat venituri de peste 320 de lei, din activitatea de profesor universitar doctor, plus plata cu ora, dar și din proiecte de cercetare.

Prorectorul Mircea Diaconu: o vilă, un apartament, active și sute de mii de lei în conturi 

 Profesorul Mircea Diaconu și soția dețin un teren în Suceava, oraș în care au un apartament dar și o casă de 291 de metri pătrați. Familia are în proprietate un autoturism Volkswagen din 2015 dar și conturi de peste 70 de mii de euro și aproape 200 de mii de lei. Alți 226 de mii de lei sunt investiți în titluri de stat. Mircea Diaconu a realizat peste 320 de mii de lei din activități multiple: 270 de mii de la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, 29724 de lei de la Memorialul Mihai Eminescu Ipotești, dar și alte venituri din drepturi de autor, alte drepturi conexe sau din activități la universitățile de stat din Sibiu și Alba Iulia.

Prorectorul Gabriela Prelipcean: două apartamente, trei mașini, 165 de mii de lei în conturi și 340 de mii de lei în acțiuni și titluri de valoare

Prorectorul Gabriela Prelipcean, profesor universitar și membru în Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, are două apartamente în Suceava, trei mașini (două Mercedes și un Citroen), peste 165 de mii de lei în conturi bancare dar și titluri de stat (Ministerul Finanțelor Publice), acțiuni la SIF2, SIF3, SIF 5 dar și la două societăți comerciale. Gabriela Prelipcean  are două credite de 100 de mii de euro, contractate în 2017, care se sting în acest an. În ultimul an, a realizat venituri de peste 350 de mii de lei din activitatea  didacticăuniversitară, comisii de doctorat, comisii de abilitare, evaluare, proiecte dar și dividende.

 

Ștefan Purici: un apartament în Suceava, o casă în Herța și datorii de 50 de mii de euro și 121 de mii de lei

Cea mai ”subțire” declarație de avere este a prorectorului Ștefan Purici. Deține un apartament în Suceava, o casă și un teren moștenite în Ucraina (Herța), în familie există trei mașini (două Audi și un Mercedes). După cumpărarea apartamentului din Suceava, profesorul Purici a contractat credite de 50 de mii de euro și 121 de mii de lei. A obținut venituri de peste 315 mii de lei, din activitatea universitară, din managementul unor proiecte, din contracte civile dar și din activitatea de cercetător la Institutul Bucovina.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Suceava

- citeste versiunea e-paper -

Economic magazine Moldova Invest

- Read the e-paper version -

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top