Suceava
URBAN SCOPE continuă seria CONTRACTELOR încheiate prin încredințare DIRECTĂ cu Primăria SUCEAVA
autor
Contracte, cu încredintare DIRECTĂ, în valoare de 270.000 de lei în doar două zile, pentru firma Urban Scope
Este vorba despre două cumpărări directe din 29, respectiv 30 august pentru servicii de consultanţă. Astfel, pe 29 august, pentru 135.060 lei au fost contractate servicii de consultanţă în eficienţa energetică, respectiv pentru implementarea misiunii “100 de oraşe neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030”.

O zi mai târziu, alţi 135.000 lei pentru servicii de consultanţă privind gestionarea proiectelor, respectiv consultanţă şi proiectare pregătire cadru finanţare fond local Apel 2.

Cât priveşte societatea Urban Scope, după cum News Moldova a mai relatat, se dovedeşte una cu lipici la astfel de contracte nu doar cu Primăria Suceava.
URBAN SCOPE SRL a fost înființată în luna martie a anului 2016. Aceasta are sediul în Sectorul 1, București.
Profitul net raportat pe anul 2021 este de aproape trei milioane de lei, la o cifră de afaceri de 8,6 milioane de lei. Firma are un număr mediu de 13 angajați, iar obiectul principal de activitate este „Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică legate de acestea”.
De remarcat că faţă de 2020, cifra de afaceri a firmei s-a dublat, iar profitul a crescut de peste trei ori.

Administratorul firmei este Dragomir Radu-Marian. Despre acesta se ştie că a fost până în anul 2016 consilier personal al primarului municipiului Deva, Petru Mărginean, însă nu apare menționat în aparatul de specialiști. În presa locală din Deva, Radu Dragomir este prezentat drept un personaj misterios şi unul dintre apropiaţii fostului ministru al Economiei, Codruţ Şereş, condamnat la închisoare după ce procurorii DNA l-au acuzat de subminarea economiei naţionale.
Potrivit presei locale, de-a lungul anilor, Dragomir a încheiat numeroase contracte cu instituțiile statului. Acesta a dirijat sume fabuloase către firmele unor prieteni, ca mai apoi banii să ajungă tot la el, prin intermediul firmei Dragomir Radu-Marian Persoană Fizică Autorizată.
Cât despre URBAN SCOPE SRL, societatea a fost inițial înființată pe numele a doi pensionari dintr-o comună vâlceană. În scurt timp, firma cu doi angajați pe atunci a devenit favorita primăriilor în elaborarea unor studii de fezabilitate.
La momentul actual societatea este administrată de Dragomir Radu-Marian.
Societatea are un lung istoric în colaborări pe bani publici cu primării din Moldova.
Urban Scope bifează un nou contract la primăria BOTOȘANI! Obiectul: ACTUALIZARE documente
Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.




























