Connect with us

A fost desemnat CONSTRUCTORUL pentru MODERNIZAREA drumului Prăjeni – Plugari

Ultima Ora

A fost desemnat CONSTRUCTORUL pentru MODERNIZAREA drumului Prăjeni – Plugari

Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene este prioritate zero pentru Consiliul Județean Botoșani!

Comisia de achiziții din cadrul Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani a finalizat procedura de licitație pentru modernizarea celor 2,77 kilometri de drum de piatră rămași neasfaltați de pe DJ 282B, mai exact a porțiunii de la kilometru 34+740 și până la kilometrul 37+513, de la ieșirea din Prăjeni și până la limita cu județul Iași. Lucrarea a fost adjudecată de o asociere de firme condusă de Cornell’s Floor S.R.L. și din care mai face parte și Test Prima S.R.L., cu o valoare de 6.862.755,52 de lei, fără TVA. Suma este cu peste 1,7 milioane de lei mai mica decât valoare estimată a lucrării.

Lucrările vor fi finalizate în cel mult 8 luni de la semnarea contractului 

Constructorul s-a angajat că va termina lucrarea în opt luni de la semnarea contractului, care este preconizată a avea loc pe 2 decembrie, după expirarea perioadei de contestații.

A fost desemnat CONSTRUCTORUL pentru MODERNIZAREA drumului Prăjeni – Plugari - News Moldova„Infrastructura județului este și va fi o prioritate pentru mandatul pe care l-am început la conducerea Consiliului Județean. Adjudecarea licitației pentru modernizarea drumului Prăjeni – Plugari este o veste bună pe care le-o aducem botoșănenilor în această perioadă tulbure. Reabilitarea acestui sector de drum este vitală pentru un transport civilizat spre Iași și de aceea vom face toate eforturile ca lucrare să fie finalizată cât mai curând”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Anul trecut, Consiliul Județean, din banii pentru întreținerea drumurilor județene, a alocat aproximativ 7,5 milioane de lei pentru reabilitarea sectorului de drum Flămânzi – Prăjeni. S-a turnat covor asfaltic în două straturi, viabilizând astfel cea mai scurtă variantă de drum spre Iași. Porțiunea de 2,77 de kilometri de la limita cu județul Iași nu a putut fi asfaltată, deoarece figura în acte ca drum de piatră, necesitând lucrări de investiții. Acest lucru a presupus efectuarea tuturor pașilor ceruți de o lucrare de modernizare, și anume: realizarea studiului de fezabilitate, identificarea resurselor bugetare, efectuarea și aprobarea în plenul Consiliului Județean a Proiectului Tehnic și apoi scoaterea lucrării la licitație.

Până acum, porțiunea de drum a fost întreținută de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri prin reprofilare cu autogredere.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top