Connect with us

Acțiuni la Hârlău pentru siguranța cetățenilor

Social

Acțiuni la Hârlău pentru siguranța cetățenilor

La data de 11 august a.c., polițiștii Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au acţionat, pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică și pentru prevenirea încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice.

Au fost controlate 22 de unități comerciale și au fost verificate 29 de autovehicule şi 16 atelaje hipo, fiind legitimate 78 de persoane.

Au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.100 de lei, dintre care 15 conform Legii nr. 61/1991, 3 conform Legii nr. 12/1990 şi 3 conform altor acte normative.

Exemple:

  1. A fost sancționat conform Legii 61/1991, cu amendă în cuantum de 500 de lei, un bărbat, de 50 ani din comuna Belceşti, întrucât a provocat scandal la domiciliu şi i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare soţiei sale.
  2. Gestionarul unei societăţi comerciale, din comuna Şipote, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 12/1990, deoarece a expus spre vânzare produse alimentare având termenul de valabilitate expirat. De asemenea, s-a dispus confiscarea produselor în cauză.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top