Ultima Ora
CJSU SUCEAVA: „Spitalul Județean de Urgență Suceava gestionează majoritatea patologiei acute MEDICALE și CHIRURGICALE din cadrul județului, respectiv 75% din patologia TRAUMATICĂ”
autor
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a convocat ieri ora 12:00 o sedință de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, la care au participat ca invitați managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului suport Covid Radăuți, domnul Traian Andronachi și managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu.
Subiectele ce au fost puse în discuție pe ordinea de zi, au vizat:
Totodată, discuțiile au vizat situația la zi a locurilor disponibile pentru pacienții Covid-19 din cadrul Spitalului Județean Suceava și Spitalului Rădăuți, suport Covid, realizarea stocului strategic de materiale de protecție și stocului de medicamente, respectarea circuitelor pentru pacienții Covid și non-Covid, măsurile adoptate și măsurile de perspectivă.
Analiza prezentată relevă faptul că situația epidemiologică la nivelul județului Suceava impune antrenarea și colaborarea tuturor factorilor decizionali de la nivelul județului.
Conform estimărilor managerului Spitalului Județean de Urgență Suceava va fi înregistrată în perioada următoare o creștere importantă a cazurilor Covid în spitalele Suceava și Rădăuți. La nivelul județului există deja un număr de 300 paturi dedicate patologiei Covid-19 în cele două unități spitalicești. Aproximativ 100 cazuri forme asimptomatice și ușoare se află în spitalul suport Rădăuți, iar restul de 200 se regăsește în secțiile dedicate Spitalului Județean de Urgență Suceava, cu o capacitate în prezent de 225 locuri.
Analizele epidemiologice internaționale estimează pentru România un maxim de cazuri Covid-19 la sfârșitul lunii noiembrie, când se așteaptă o triplare a necesarului de paturi. În acel moment este posibil să fie necesară o capacitate de cazare de aproximativ 900 de locuri, ambele spitale fiind depășite. Printr-o decizie a D.S.P. Suceava de a dedica 10% din fiecare unitate sanitară pentru patologia Covid, se obține un număr suplimentar de 260 paturi, aspect ce a fost discutat cu managerii tuturor unităților medicale din județ în ședințe ale C.J.S.U. anterioare.
Conform precizărilor reprezentanților spitalului județean, obținerea unei capacități suficiente de cazare și tratare a cazurilor Covid-19 presupune dedicarea unui număr mult mai mare de paturi în unele unități sanitare.
În același timp, trebuie menținută o capacitate de tratare a patologiei non-Covid la nivelul județului în unitatea cea mai performantă, Spitalul Județean de Urgență Suceava fiind principala unitate spitalicească din județ, cu o capacitate de cazare de 1200 locuri.
Potrivit managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, la nivelul județului Suceava există capacitatea de a gestiona ambele patologii atât Covid, cât și Non-Covid, dacă se urmărește aplicarea a două principii:
Concluzia unanimă a fost că fără suportul și colaborarea unităților spitalicești din județ și în lipsa unui plan gradual care să asigure buna gestionare a resurselor umane și materiale, a pacienților diagnosticați Covid, Spitalul Județean de Urgență Suceava nu va putea asigura asistența medicală a cazurilor non-Covid.
În contextul datelor prezentate de către managerii celor doua spitale, prefectul județului a solicitat conducerii D.S.P. Suceava să finalizeze activitatea de verificare și analiză a unităților medicale din județ până joi, și să transmită către Ministerul Sănătății propunerile de introducere în circuitul de gestionare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus.
Astfel, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava programată vineri, conducerea D.S.P. va prezenta lista spitalelor din județ care vor prelua pacienţi Covid-19, inclusiv sectorul respectiv și numărul de paturi aferent la fiecare unitate medicală în parte.
Totodată, luând în considerare situația prezentată de către D.S.P. Suceava, propunerile fundamentate ale specialiștilor epidemiologi din cadrul structurii de sănătate publică, statisticile zilnice privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 47 din data de 20.10.2020, prin care s-au stabilit următoarele măsuri:
Art. 1. Se modifică Scenariile de funcționare pentru Școala Gimnazială Dorna Arini – cu structurile arondate, începând cu data emiterii prezentei hotărâri, conform tabelului următor:
| Nr. crt. | Denumire unitate de învățământ (PJ) | Scenariul stabilit în consiliile
de administrație |
Observații |
| 1. | Școala Gimnazială Dorna Arini | Scenariu roșu S3 | Incidența ridicată la nivelul unității administrativ-teritoriale |
Art. 2. În aplicarea art. 3, pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020, purtarea măștii de protecție, astfel încât să asigure nasul și gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
Art. 3. În aplicarea art. 1, pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020, organizarea și desfășurare activităților în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
Art. 4. În aplicarea art. 6, pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020, activitatea cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
Art. 5. În aplicarea art. 6, pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
Art. 6. Toate măsurile prevăzute în cadrul H.G. nr.856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, se vor aplica unitar în cadrul unităților administrativ – teritoriale Solca și Dorna Arini începând cu data 20.10.2020, ora 08.00.
Art. 7. Prevederile prezentei hotărâri vor completa măsurile stabilite în cuprinsul Hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, numărul 43- 46/2020, privind dispunerea unor măsuri pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic generat de virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Suceava.




