fbpx
Connect with us

CONEST, firmă la care MIHAI CHIRICA a lucrat până când s-a angajat la PRIMĂRIA IAŞI, a început să facă probleme mari MUNICIPALITĂŢII

International

CONEST, firmă la care MIHAI CHIRICA a lucrat până când s-a angajat la PRIMĂRIA IAŞI, a început să facă probleme mari MUNICIPALITĂŢII


Chirica obligat de Poliție să plătească pentru  prostiile Conest

     Conest, firmă la care Mihai Chirica a lucrat până când s-a angajat la primărie, a început să facă probleme mari municipalității.

     Din cauza modului necorespunzător în care SC Conest SA, a realizat o lucrare de asfaltare în municipiu, s-a produs un accident rutier, iar primăria a fost obligată să plătească. Acum primăria a dat în judecată Conest, pentru recuperarea banilor.

     Conest este firma patronată de Viorel Cozma, la care actualul primar a fost angajat și de la care Mihai Chirica a obținut două vile, una pe aleea Tudor Neculai, iar cealaltă în Galata, pe Platoul Însorit. O relație reciproc avantajoasă pentru că, la rândul său, Conest SA a obținut monopol pe contractele mari de infrastructură derulate de primărie, cele care au ca miză, zeci de milioane de euro din bugetul local.

     Ziarul „Bună Dimineața Iași” a intrat în posesia unor documente, care arată că „relația de iubire” dintre Conest și primarul Mihai Chirica a început să scârțâie. Astfel, din cauza unor lucrări de asfaltare, pe care SC Conest SA le-a executat într-un mod necorespunzător, a avut loc un accident rutier, iar primăria a fost amendată de Poliție și riscă să plătească despăgubiri anumitor proprietari, care dețin autoturisme.

     Acum, Chirica a fost nevoit să dea în judecată Conest pentru recuperarea banilor, cel mai probabil, fiindu-i frică de faptul că inspectorii Curții de Conturi ar putea să-i impute prejudiciul suferit de primărie, din cauza faptului că firma lui Viorel Cozma nu a respectat legislația în vigoare.

Un contract de 5,5 milioane euro

     Totul a plecat de la faptul că în data de 16.12.2017, în municipiul Iași, în intersecția dintre Trecătoarea Sfântu Andrei, cu strada Sfântu Andrei, a avut loc un accident rutier cu pagube materiale, suferite de proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare SV 13 GFY și IS 65 TCL.

     Ancheta a scos la lumină faptul că accidentul s-a produs din cauza nesemnalizării corespunzătoare a lucrărilor, care se efectuau în ziua respectivă, în intersecția menţionată.    Lucrările se efectuau în cadrul contractului nr.81113, încheiat la data de 8.08.2016, între municipiul Iași, prin primarul Mihai Chirica și Asocierea SC Conest SA – Viarom Construct SRL prin SC Conest SA- lider de asociere având ca obiect “Modernizare străzi în municipiul Iași”. Valoarea contractului încheiat a fost de 5,5 millioane euro. În urma accidentului la care am făcut referire mai sus, Poliția a găsit vinovată municipalitatea. De asemenea, firmele de asigurări care i-au despăgubit pe proprietarii celor două vehicule s-au îndreptat împotriva primăriei pentru a-și recupera banii, dar procesele civile deschise în acest sens nu s-au încheiat.

Primăria amendată din cauza Conest

     Însă Poliția a decis să amendeze Primăria Iași, pentru accidentul produs în data de 16.12.2017. Astfel, prin procesul verbal seria PISX nr.0209839, primăria a fost amendată cu suma de 3.045 lei și 21 de puncte penalizare deoarece, potrivit cererii de chemare în judecată, “În  calitate de administrator al drumului public respective, Trecătoarea Sfântu Andrei din municipiul Iași, nu a luat măsuri de semnalizare prin aceea că la intersecția cu strada Sfântu Andrei unde circulația se desfășoară în sens unic dinspre Mitropolie cătră strada Palat nu există unul din indicatoarele C24 – Interzis a vira la stângă sau D3 – Interzis a vira la dreapta iar marcajul longitudinal era incontinuu punând astfel în pericol siguranța traficului rutier”.

Chirica vrea bani si dobânzi de la Conest

     În dosarul nr. 29599/245/2019 înregistrat la Judecătoria Iași, Primăria Iași prin primar Mihai Chirica, a dat în judecată SC Conest SA, cerând ca instanța să constate că firma patronată de Viorel Cozma se face vinovată de producerea accidentului rutier. În apărarea sa, primăria a depus la dosar contractul de modernizare a străzilor, încheiat cu SC Conest SA.

     “Potrivit dispozitiilor articolului 4 din contractul de lucrări nr.81113/8.08.2016 executantul are obligația de a asigura toate marcajele și indicatoarele de-a lungul drumurilor de acces si de a obține aprobarea autorităților competente pentru marcaje și indicatoare precum și pentru utilizarea acestor drumuri. Vă rugăm să luați act că la data producerii evenimentului rutier  amplasamentul străzii Sfântu Andrei era predat  către SC Conest SA potrivit procesului verbal de predare-primire nr.87664/1.09.2016”, a arătat primăria în instanță.

     Municipalitatea cere ca SC Conest SA să-i plătească amenda și în acelaşi timp, penalități de întârziere.

      “Potrivit OUG 195.2002 privind siguranța pe drumurile publice executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător  cât mai repede posibil orice obstacol aflat pe partea carosabilă care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației  și să ia toate măsurile de  înlăturare a acestuia”, a mai declarat primăria, arătând cu degetul către Conest.

     Fiind contactat pentru a oferi informaţii referitoare la situaţia prezentată mai sus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iaşi, Sebastian Buraga, nu a oferit detalii suplimentare.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in International

PROFIL DE CANDIDAT

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top