Cum se transmite HEPATITA C? Prof. Univ. Dr. Anca TRIFAN: ”Peste 70% din PACIENȚII infectați cu Virusul Hepatitic C nu prezintă niciun fel de SIMPTOME”

Hepatita C este o boală a ficatului cauzată de virusul hepatitei C (VHC): virusul poate provoca atât hepatită acută cât și cronică, variind în severitate de la o boală ușoară care durează câteva săptămâni până la o boală gravă, pe durata întregii vieți. De asemenea, hepatita C este o cauză majoră a cancerului hepatic.

Cum se transmite

Virusul hepatitic C este un virus transmis de sânge, cele mai frecvente moduri de infecție fiind prin expunerea la cantități mici de sânge. Acest lucru se poate întâmpla prin administrarea de droguri prin injecție, prin practici de injecție nesigure, îngrijiri medicale nesigure, transfuzie de sânge și produse din sânge necunoscute și practici sexuale care duc la expunerea la sânge.

La nivel global, se estimează că 71 de milioane de persoane au infecție cronică cu virusul hepatitei C, iar dintre aceștia un număr semnificativ vor dezvolta ciroză sau cancer la ficat. Organizația Mondială a Sănătății a estimat că în 2016, aproximativ 399.000 de persoane au decedat din cauza hepatitei C, în mare parte din cauza cirozei și carcinomului hepatocelular.

Tratament

 Medicamentele antivirale pot vindeca mai mult de 95% dintre persoanele cu infecție cu hepatita C, reducând astfel riscul de deces prin ciroză și cancer hepatic, dar accesul la diagnostic și tratament este scăzut. În prezent nu există un vaccin eficient împotriva hepatitei C; cu toate acestea, cercetările în acest domeniu sunt în desfășurare. Virusul Hepatitei C provoacă infecții acute și cronice, noile infecții cu VHC fiind de obicei asimptomatice; unele persoane suferă de hepatită acută, ceea ce nu duce la o formă de boală care poate pune viața în pericol.

Aproximativ 30% (15–45%) dintre persoanele infectate luptă spontan cu virusul în 6 luni de la infecție, fără niciun tratament. Restul de 70% (55-85%) dintre persoane vor dezvolta infecție cronică cu VHC. Dintre cei cu infecție cronică cu VHC, riscul de ciroză variază între 15% și 30% în decurs de 20 de ani.

”Peste 70% din pacienții infectați cu Virusul Hepatitic C nu prezintă niciun fel de simptome. De aceea este important să testăm cât mai multe categorii de persoane. Primul val de risc sunt persoanele cu vârsta de 60-80 de ani, infectate în perioada de dinaintea Revoluției prin proceduri derulate în spital. Știm că sunt sate întregi în care oamenii erau injectați cu aceeași seringă – aceștia trebuie testați.

Un al doilea val este al tinerilor la care infectarea ar putea apărea din cauza obiceiurilor „moderne” – viață sexuală promiscuă, consum de droguri injectabile sau anumite intervenții stomatologice” a declarat Prof. Univ. Dr. Anca Trifan, medic primar gastroenterolog, șeful Secției Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe ”Sf. Spiridon” din Iași.

Demența

Demența este un sindrom – de obicei de natură cronică sau progresivă – în care există o deteriorare a funcției cognitive (de exemplu, capacitatea de a procesa gândirea) diferită față de ceea ce se poate aștepta de la procesul de îmbătrânire normală. Aceasta afectează memoria, gândirea, orientarea, înțelegerea, calculul, capacitatea de învățare, limbajul și judecata, nefiind afectată conștiența. Deteriorarea funcției cognitive este însoțită în mod obișnuit și, uneori, precedată de deteriorarea controlului emoțional, a comportamentului social sau a motivației.

Demența rezultă dintr-o varietate de boli și leziuni care afectează în principal sau secundar creierul, cum ar fi boala Alzheimer sau accidentul vascular cerebral. Demența este una dintre cauzele majore ale dizabilității și dependenței în rândul persoanelor în vârstă din întreaga lume.

Semne și simptome

Demența afectează fiecare persoană într-un mod diferit, în funcție de impactul bolii și personalitatea persoanei înainte de a se îmbolnăvi. Semnele și simptomele legate de demență pot fi înțelese în trei etape.

Etapa timpurie: stadiul incipient al demenței este adesea trecut cu vederea, deoarece debutul este treptat. Simptomele comune includ:

• uitare;
• pierderea noțiunii timpului;
• pierderea în locuri cunoscute.

Etapa de mijloc: pe măsură ce demența avansează spre stadiul de mijloc, semnele și simptomele devin mai clare și mai persistente. Acestea includ:

• uitarea evenimentelor recente și numele oamenilor;
• pierderea în casă;
• dificultăți crescute de comunicare;
• nevoie de ajutor privind îngrijirea personală;
• apar schimbări de comportament, inclusiv rătăcire și întrebări repetate.

Etapa târzie: stadiul tardiv al demenței este unul cu dependență și inactivitate aproape totală. Tulburările de memorie sunt grave și semnele și simptomele fizice devin mai evidente. Printre simptomele se numără:

• necunoașterea timpului și locului;
• dificultăți în recunoașterea rudelor și prietenilor;
• dificultăți de mers;
• apariția schimbărilor de comportament care pot escalada și include agresiune.

De multe ori există o lipsă de conștientizare și înțelegere a demenței, ceea ce duce la stigmatizare și bariere în calea diagnosticării și îngrijirii. Impactul demenței asupra îngrijitorilor, familiei și societății în general poate fi fizic, psihologic, social și economic.