Connect with us

FAPTELE NU MINT! Rareș BOGDAN cot la cot cu traseistul Mihai CHIRICA

International

FAPTELE NU MINT! Rareș BOGDAN cot la cot cu traseistul Mihai CHIRICA

Sâmbătă (12.09 – n.r.) a avut loc o conferință de presă în cadrul Primăriei Iași unde au fost prezenți candidatul PNL la funcția de primar al Iașului, Mihai Chirica, candidatul PNL la funcția de Președinte al Consiliului Județean, Costel Alexe (în prezent deputat și Ministru al Mediului), europarlamentarul Rareș Bogdan și Andrei Năstase, candidat al forțelor de dreapta la Președinția Republicii Moldova.

Rareș Bogdan, discurs presărat cu multe confuzii și citate nefericite

Europarlamentarul Rareș Bogdan, un fel de ”politician” nou, recuperat din presă de PNL, validat la alegerile europarlamentare din mai 2019 a vorbit cel mai mult. În deschiderea conferinței de presă, Rareș Bogdan a făcut o gafă geografică, incluzând Brăila în Moldova (minutul 1.58), deși se știe că Brăila face parte din Țara Românească fiind într-o rivalitate de cel puțin o jumătate de an cu Galațiul, orașul moldovean situat la circa 20 km distanță.

Rareș Bogdan a spus un singur lucru lăudabil, atunci când l-a felicitat pe Andrei Năstase, un luptător pentru parcursul european al Republicii Moldova

Rareș Bogdan a criticat cât a putut ideologia de stânga, folosind un citat din Georges Clemenceau, parafrazat și modificat de Petre Țuțea în care se spunea într-un mod mai plastic faptul că stânga nu poate fi opțiunea unor oameni maturi  (Petre Țuțea a rămas cunoscut pentru trecutul și activitatea sa legionară din perioada interbelică, pentru care a fost și închis), demosntrând astfel de ce Mihai Chirica a trecut de la PSD la PNL. Rareș Bogdan uită că de exemplu, în Suedia echivalentul suedez al PSD a stat la guvernare circa 70 de ani, ales democratic.

News Moldova îți recomandă și ...   Atentat cu bombă în Moscova: Doi generali ruși, inclusiv Igor Kirilov, șeful trupelor RCBZ, uciși în urma exploziei

Rareș Bogdan a declarat că speră ca PNL să aibă parte de o ”mare guvernare” (trimitere la marea guvernare liberală din 1876-1888). A vorbit mult de bani europeni, de teoria atragerii acestor bani, uitând de chestiunile reale : lipsa de profesionalism a administrațiilor publice locale și județene, nepotisme, angajarea de oameni incompetenți în posturi de răspundere. Nu a menționat nimic de veritabila ”migrație de toamnă” a politicienilor PSD către PNL.

Rareș Bogdan l-a lăudat pe Mihai Chirica, acesta atrăgând finanțări de  proiecte de peste ”220 milioane”, în timp ce Consiliul Județean (condus de Maricel Popa de la PSD) nu ar fi atras nici 20%, uitând că marea parte a proiectelor câștigate de Mihai Chirica s-au făcut când acesta era la PSD.

Europarlamentarul Rareș Bogdan încearcă să plaseze artificial planul de redresare al Uniunii Europene pe aceeași poziție cu vestitul Plan Marshall de după Al Doilea Război Mondial.  Acel plan se baza pe înțelegeri între guverne, ajutor efectiv în bani, reglementat strict și nu pe concurență, inițiativă a comunităților locale, regionale, statelor pentru a atrage fonduri, așa cum este strategia de redresare europeană.

News Moldova îți recomandă și ...   Ambasada Republicii Moldova din India, inaugurată oficial la New Delhi!

Până și prezența Adinei Vălean în calitate de Comisar pentru Transporturi a fost văzută ca o ”armă” în favoarea României deși un comisar european nu poate interveni direct pentru țara din care a fost nominalizat, în dauna celorlalte state membre. Adică, trebuie spus că un comisar european nu face la Bruxelles treaba guvernului național.

Rareș Bogdan nu spune nimic despre cum va rezolva ”marele guvern liberal” problemele de anul viitor, mizând exclusiv pe faptul că în România, s-ar putea îndrepta corporațiile care își vor restrânge activitățile din Asia de Sud-Est, pe fondul pandemiei de Covid-19. Evident, este o considerație pur teoretică, fără nicio bază documentară, fără nicio analiză economică prealabilă.

Andrei Năstase, discurs diplomatic de prietenie față de PNL  

 Andrei Năstase, liderul Platformei Dreptate și Adevăr din Republica Moldova a avut un discurs de felicitare, unul diplomatic față de prietenii săi din România, după cum era și normal. I-a felicitat pe Mihai Chirica și Costel Alexe pentru creșterea în popularitate, sperând ca din toamnă, liberalii să conducă atât în Republica Moldova, cât și în România.

Mihai Chirica, discurs generalist despre odiseea cooperării României cu Republica Moldova

Uitând că nu candidează ca să fie Ministru de Externe sau parlamentar, ci simplu primar, Mihai Chirica a început să predea lecții de istorie, despre cum a reușit regele Ferdinand să unească Basarabia și despre cum nu s-a implicat Ion Iliescu în unirea cu Republica Moldova, lansând atacuri la adresa PSD, partid din care a făcut parte și cu care s-a identificat mai bine de un deceniu și jumătate.

News Moldova îți recomandă și ...   Aviva preia Direct Line: Tranzacție de 3,7 miliarde lire sterline care redefinește piața asigurărilor în Marea Britanie

În ultima parte a discursului, Mihai Chirica și-a adus aminte că este primar și că mai vrea un mandat, anunțând date despre deschiderea anului școlar și situația actuală legată de pandemia de Covid 19. A răspuns la unele întrebări ale presei despre transportul în comun pentru elevi, după începerea școlii și despre transportul în comun pentru persoanele mature.

            Costel Alexe –discurs în tema campaniei electorale, dar fără substanță

Costel Alexe a vorbit despre ceea ce va face dacă va ajunge Președinte al Consiliului Județean. Discursul a vorbit mai mult teoretic, despre respectarea primarilor, indiferent de culoarea politică, de atragerea fondurilor europene, direcționarea fondurilor guvernamentale, dar a ocolit problemele administrației locale și centrale, la care, de 30 de ani se așteaptă răspunsuri.

Așadar, cine a urmărit această conferință de presă a putut auzi multă teorie despre unirea Republicii Moldova cu România, laude la adresa liberalilor, justificarea migrației dinspre PSD spre PNL, multă demagogie despre proiectele europene și inițiativele europene și prea puțin despre strategia internă a liberalilor în ipoteza că de la anul, vor domina atât Parlamentul, cât și administrația publică locală și centrală.

           


Continue Reading
You may also like...

Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in International

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top