Connect with us

În IAȘI se mențin REGLEMENTĂRILE privind EMITEREA și decontarea CONCEDIILOR MEDICALE

Mesaje Publice

În IAȘI se mențin REGLEMENTĂRILE privind EMITEREA și decontarea CONCEDIILOR MEDICALE

Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină

Începând cu data de 15 maise mențin multe dintre  reglementările privind modalitatea de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgență, până la data de 30 septembrie 2020.

Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie.

Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

În IAȘI se mențin REGLEMENTĂRILE privind EMITEREA și decontarea CONCEDIILOR MEDICALE - News MoldovaAm considerat necesară prelungirea acestor măsuri pentru a limita pe cât posibil deplasarea la furnizori sau la casele de asigurări de sănătate a asiguraților care au nevoie de  diverse documente în vederea accesării serviciilor medicale necesare, precum și pentru a asigura distanțarea socială și, implicit, siguranța pacienților.

Tot în acest sens, este necesară și menținerea valabilității unor documente pentru anumite perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Vom rămâne în stare de alertă, vom ține cont de clasificarea spitalelor pe nivele de risc, vom evalua situatia și vom lua toate măsurile necesare ca pacienții să beneficieze de serviciile medicale necesare în condiții de siguranță”, a declarat Adela COJAN, președintele CNAS.

Vor fi decontate cu prioritate concediile medicale ale persoanelor aflate în carantină şi a celor infectate cu COVID-19

În IAȘI se mențin REGLEMENTĂRILE privind EMITEREA și decontarea CONCEDIILOR MEDICALE - News MoldovaCAS Iași vă transmite faptul că începând cu data de 15 mai, au fost prelungite pe perioada stării de alertă măsurile de protecție socială în contextual situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului privind modalitatea de acordare a concediilor medicale.

Astfel, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, certificatele. de concediu medical eliberându-se de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.

Documentul care atestă ieșirea din starea de carantină a persoanei asigurate, necesar pentru eliberarea certificatelor de concediu medical, se poate solicita de către de către direcțiile de sănătate publică și prin mijloace electronice de transmitere la distanță persoanelor ce se află în această situație.Transmiterea certificatelor de concediu medical se poate realiza și prin mijloace electronice de transmitere la distanță  de către medicii curați către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate.

”Cererile de restituire se pot depune de către angajatori la CAS Iași, și utilizând mijloace de transmitere la distanță”

De asemenea există posibilitatea depunerii de către angajatori la CAS Iași și prin mijloace de transmitere la distanță a cererilor de restituire, pentru sumele reprezentând indemnizații, care au fost plătite de către aceștia salariaților proprii și care se suportă din fond, potrivit legii.

Această posibilitate de transmitere la distanță a documentelor necesare preluării în plată a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate de către CAS Iași o au și persoanele care se aflau în concediu medical anterior situației de încetare a activității angajatorului sau înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă

Instituțiile şi autorităţile publice, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, suportă integral indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical pentru carantină de care beneficiază personalul propriu, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19. 

Pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină sunt alocate în bugetul FNUASS sume suplimentare, potrivit legii. În perioada imediat următoare vor apărea și alte prevederi legislative ce vor fi aduse la cunoștință pe măsură ce acestea vor fi aprobate” a declarat Radu ȚIBICHI, director general CAS Iași. 

În IAȘI se mențin REGLEMENTĂRILE privind EMITEREA și decontarea CONCEDIILOR MEDICALE - News Moldova

Toate serviciile medicale și farmaceutice vor fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2020 fără să fie necesară utilizarea cardului național de sănătate. După data respectivă va fi mentinută această reglementare până la 30 septembrie 2020 pentru serviciile acordate în medicina primară și ambulatoriul de specialitate.

 

 


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Mesaje Publice

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top