fbpx
Connect with us

În satul Mășcăteni din comuna ALBEȘTI va fi construită o nouă ȘCOALĂ

Agenda Primarului

În satul Mășcăteni din comuna ALBEȘTI va fi construită o nouă ȘCOALĂ


Primăria comunei Albești demarează un proiect amplu ce are drept obiectiv construcția unei noi școli în satul Mășcăteni

„Proiectul este realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Contractul este încheiat cu Ministerul Dezvoltării. S-a făcut licitația publică pe S.E.A.P. A fost adjudecată licitația, a îndeplinit execuția. Joi (25.06 n.r) este predarea amplasamentului, și apoi va fi începută lucrarea”, a declarat primarul comunei Albești, Mihai Amarandei.

Executantul lucrării va fi SC.MOLDO T.N.B. STRUCTURI.SRL, valoarea proiectul fiind de 1 122 882.73 RON, fără TVA.

Primarul comunei Albești investește în infrastructura educațională, iar acest lucru se reflectă în schimbările majore pe care le face pentru elevii comunei

„În momentul de față avem termen de execuție în octombrie cel târziu pentru un alt proiect ce vizează construirea și dotare unei grădinițe din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albești. Grădiniță este prevăzută cu patru săli de grup. Valoare estimativă a proiectului este de: 500.000 euro, și este realizat prin fonduri europene. Tot în Tudor Vladimirescu avem în lucru și construirea unui teren de sport. Lucrările au început în această lună, iar termenul de execuție este de două luni.

Alte trei proiecte pornite de anul trecut sunt modernizare și reabilitare a trei școli Școala primară nr. 2 Albești, Școala primară nr. 3 Buimăceni și Școala primară nr.4 Jijia. Lucrările constau în modernizarea instalațiilor termice, electrice și sanitare. Cu realizarea acestor trei obiective de investiție, toate școlile din comună, excepție făcând școala Mășcăteni, care este școală nouă, au grupuri sanitare în interior.

Pentru aceste proiecte am primit de la Minister câte 60.000 lei, diferența până la valoarea de execuție fiind alocată din bugetul local.

Mai avem proiecte pregătite, dar așteptăm să se dea drumul la fondurile europene, sesiunea 2021 -2027, pentru că proiectele au o valoare foarte mare. Este vorba de apă, canalizare, și așa mai departe”, încheie primarul comunei Albești, Mihai Amarandei.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Agenda Primarului

Revista economică Moldova Invest, editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


- citeste versiunea e-paper

- Read the e-paper version -

Advertisement Antibiotice Iasi
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top