Interviu cu prof. dr. Laurenţiu ŞOITU: ”Prin metoda ONLINE, nu vă ascund faptul că fiecare REZISTĂ cât POATE”

Prof. dr. Laurenţiu ŞOITU a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Șaguna” din Constanța

Astăzi, în cadrul rubricii Interviul Săptămânii îl avem alături de noi pe domnul Profesor Universitar Doctor Emerit Laurenţiu ŞOITU, directorul Institutului de Educație Continuă Iași, profesor al Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UAIC Iași și Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Șaguna” din Constanța.

Rep: Domnule profesor, cum a fost această perioadă de pandemie pentru dumneavoastră, având în vedere că au fost suspendate cursurile și singurul contact pe care l-ați avut și în aveți în continuare cu studenții este în mediul online?

Laurenţiu ŞOITU: Vă pot mărturisi că, în ceea ce mă privește, a fost suportabil, pentru că fac parte încă dintre aceia care din anii 2009, 2010, 2011 am aplicat pentru un proiect la Universitate și am realizat atunci o platformă de cercetare interdisciplinră ce se numea „BLACKBOARD” și care este exact un suport academic fluid.

La vremea aceea, Universitatea era situată între primele universități din lume pentru achizița unor softuri academice, care permiteau o reală dezvoltare a învățământului după principii pedagogice și cu o participare aproape nelimitată.

Noi ajunsesem să putem lucra cu 19.000-20.000 de studenți simultan pe plaformă numai că, din păcate, platforma aceea nu a mai fost plătită și aproape că nici nu mai știe cineva din universitate de ea.

În momentul acela, un proiect de un 1,5 milioane de euro a fost implementat în univeristate și am avut șansa ca să fiu ancorat în ceea ce se petrecea, dar nu accidental, ca acum, când ni s-a spus „Plecați din săli, intrați în online!”

Pregătirea este necesară a se realiza simultan absolut pentru toți actorii procesului educațional și avem în vedere nu doar elevii, profesorii și studenții lor, ci și mediul în care se desfășoară, pentru că altfel doar improvizăm.

De data aceasta, probabil că mulți dintre noi am fost obligați să improvizăm, ori improvizarea bună este cea care este foarte bine pregătită. În situația în care noi ne aflăm, nu știu dacă această improvizare a fost foarte bine pregătită.

REP: Trecerea bruscă a învățământului de la metoda tradițională la cea online a luat prin surprindere ministerul Educației, dar și cadrele didactice. Ne puteți spune cum s-au desfășurat orele online în această perioadă și cât de prezenți au fost studenții?

L.Ș: Eu pot vorbi doar despre experiențele mele, mi-am păstrat aceleași ore de întâlnire, în aceleași zile, în așa fel încât să continuăm expriența. Cred că toată lumea a făcut la fel, ne-am păstrat orele și zilele pe care le aveam înscrise în orar.

Toată povestea este că pregătirea orelor pentru cadrele didactice este mult mai anevoioasă, dispersionarea lor devine de asemenea foarte dificilă, pentru că în măsura în care în amfiteatru plimbându-mă printre studenți am grijă să le atrag atenția cu ritmul vorbirii, cu intensitatea acestuia, cu privirea orientată spre grupuri, dacă amfiteatrul este prea mare, sau chiar spre fiecare în parte, în așa fel încât să le atrag atenția să mă urmărească.

”Prin metoda online, nu vă ascund faptul că fiecare rezistă cât poate”

Prin metoda online, nu vă ascund faptul că fiecare rezistă cât poate, au apărut interesante aprecieri din partea studenților și eu chiar încerc să mă apropii de o evaluare a tuturor lucrărilor și descopăr că, bunăoară, se echivalează sintagma de învățare personală cu cea de învățare online, iar asta e grav.

Învățarea online a pierdut ceva din învățarea personală, iar asta este mărturisirea unui student. Iată ce înseamnă nepregătirea noastră pentru acest moment! Este interesantă o analiză de conținut a lucrărilor lor și chiar asta încerc să fac acum. Mai mult, internetul induce o anume stare de neparticipare, pentru știm că vom găsi acolo la orice moment orice informație. În condițiile acestea, se depersonalizează învățarea într-o anumită măsură, acesta este semnalul de alarmă pe care îl trag.

Rep: Cât de mult vă lipsesc studenții în perioada aceasta?

L.Ș: Am o activitate de 50 de ani cu studenții, este greu să înțelegi ce înseamnă o relație cu studenții, dar mie îmi lipsește mult, pentru că una este să ai un feedback care să angajeze toate simțurile noastre și alta este să ai un feedback care să îți arate o poză și în spate pozei pe cineva vorbind.

Ferească Dumnezeu să te limitezi numai la ceea ce trimite el, iar ceea ce trimite, în graba de a-și împlini sarcina, poate adesea recurge măcar la exprimări stereotipe, dacă nu chiar la formulări ample ale răspunsurilor tot stereotipe. Suferința de aici vine.

R: Multe voci susțin că ar trebui să renunțăm și la metoda clasică de evaluare a elevilor care trebuie să susțină examenele terminale și aici referire la cei din clasele a VIII- A și a XII-a. Din perspectiva dumneavoastră, care ar fi cea mai corectă decizie pentru susținerea acestor examene?

L.Ș: Eu sunt sigur că dacă decidenții ar dialoga cu specialiștii de la Institutul de Științe ale Educației, acolo colegii noștri au făcut cercetări foarte importante cu rezultate demne de luat în seamă și ar putea găsi o variantă mult mai bună decât una birocratică, luată de către un accidental ministru, ajuns la un moment dat în istoria învățământului.

Am în vedere că nu neapărat  rezultatele examenelor trebuie să ne intereseze, ci efectele unei asemenea forme de evaluare.

”Pe mine mă interesează cu ce rămâne studentul, după examen, nu cu ce a intrat”

Dacă în timpul evaluării i-am oferit instrumente care să îl ajute să le folosească pentru autoevaluare, atunci eu pot fi liniștit și să afirm că mi-am făcut treaba. Ori, pericolul mare este să se ia decizii care să genereze efecte în plan educațional foarte grave. Dacă examenul de final de gimnaziu este de formă, elevul să zică „Lasă că merge și așa!”, toată viața va miza pe același principiu.

Dacă absolventul de liceu va avea o improvizație de examen sau hotărâri nesusținute în forma de desfășurare a Bacalaureatului, povestea se va repeta și în cazul lor.

Dacă nu ai efectul așteptat în plan educațional, nu se dau examene, el va ține minte toată viața că nu a dat examen, este dator, iar eu, școala, îi voi atrage atenția că numai o dată la un secol se poate întâmpla.

Nu putem să ne gândim că vreodată o să ne obișnuim să acționăm așa, pentru că părintele dacă îl trimite la școală, eu sunt răspunzător de ceea ce i se întâmplă lui

R: Legat de licențele studenților ce ne puteți spune? Cum se vor desfășura acestea și ce măsuri vor fi luate?

L.Ș: Sunt destul de implicat în acest proces, dar fiecare facultate de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” are stabilite anumite condiții în care se vor desfășura examenele de licență. Nu licența va fi o problemă, ea se va desfășura online, mai simplu ca oricare activitate, pentru că profesorii au lucrările, știu despre ce vorbesc, există doar posibilitatea de le adresa anumite întrebări studenților pe baza lucrării (De ce o formulare și nu alta?, De ce această metodă și nu  alta?).

Prin urmare, cred că în orice context un examen de acest fel poartă amprenta coordonatorului de licență și dacă cei doi au lucrat foarte bine, nu ar fi cazul să ne facem griji că pierdem prin această evaluare online a licențelor.

Sunt de părere că licențele nu ar putea să ne îngrijoreze. Apreciez foarte mult relația pe care am și testat-o în dialog cu studenții pe care îi coordonez în elaborarea lucrării de licență. Nu toți au reușit să mai continue cercetările și atunci are particularități care nu înseamnă pierderi neapărat, deși este nevoie de muncă de teren pentru a obține rezultate.

Acum studenții sunt nevoiți să își imagineze toate variantele de răspuns existente într-un chestionar și abia atunci se sporește capacitatea ta de a valorifica orice răspuns posibil. Sunt condiții interesante și utile.

R: Cum credeți că își vor reveni din această perioadă elevii și studenții având în vedere că sunt obișnuiți cu statul în casă în momentul de față? Ce mesaje primiți din partea acestora?

”Pericolul cel mai mare este să ajungem în situația în care să se trezească un decident din educație să spună că un profesor poate să lucreze cu o mie de elevi”

L.Ș: Eu lucrez numai cu studenții din anii terminali, mărturiile lor sunt identice cu ale noastre, ale profesorilor, le lipsește întâlnirea cu noi, posibilitatea de găsi modalitatea de a-și personaliza învățarea.

Nu știu ce efecte vor fi pentru studenții din anii primi, pentru că un student din anul I care a mai avut și obiceiul să nu fie prezent la activitățile didactice, nu știu câtă suferință are și atunci eu voi fi foarte atent la ceea ce urmează, pentru că va fi greu pentru cei care nu au simțit momentul și ca suferință.

Pericolul cel mai mare este să ajungem în situația în care să se trezească un decident din educație să spună că un profesor poate să lucreze cu o mie de elevi, ori să ne înțelegem bine: Școala nu are numai funcție de instrucție, ci rolul este este prin excelență unul educativ!

În istoria omenirii, însuși Dumnezeu și-a făcut treaba trimițând pe Iisus în formă de om, dându-i întruparea omului, pentru a putea să fie de folos istoriei omenirii.

El este și numit „Marele Învățător”, pentru că de la El iei comportamentele cele bune, respectul pentru valorile perene și cum să ameliorezi pe cele ale epocii.

R: Un mesaj pentru cei care vor citi acest material și pentru studenții dumneavoastră?

”Să nu credem niciodată că mijloacele prin care ne facem treaba pot să ne fie de folosit exclusiv”

L.Ș: Mesajul meu este unul simplu: Să nu credem niciodată că mijloacele prin care ne facem treaba pot să ne fie de folosit exclusiv. E grav să cred că doar calculatorul mă ajută sau doar sistemul online.

Acesta este doar un mijloc, ori relația cu multitudinea mijloacelor de care dispune un profesor, dacă vreți, acesta este și ultimul, pentru că eu în relație cu studentul meu intru ca om, iar aici am întregul meu comportament care trebuie să îl ajute pe celălalt.

Această zeificare a calculatorului este cel mai mare pericol!