Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care Președintele Pro România, Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept.
„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020”, se arată în minuta instanței, postată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.
Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat
“Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003“, se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru.
Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.
Ponta a deschis atunci două procese în instanţă, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, însă acţiunile sale au fost respinse.
Pro România are de suferit
Acest partid denumit Pro România, a apărut pe modelul fostului UNPR, reprezentând un partid de strânsoare, fondat prin dezertarea unor social-democrați. La nivelul anului 2009, după eșecul suferit de către PSD pe mâna lui Mircea Geoană, câțiva parlamentari în frunte cu generalul de intendență, Oprea părăseau pe ușa din spate Partidul Social Democrat.
Timpul a demonstrat de ce au procedat în acest mod și mai ales unde au ajuns cu o asemenea conduită.
Astăzi, noul Oprea pare a fi Victor Ponta care cu alți dezertori din interiorul PSD au format Pro România. Din păcate însă, această formațiune se bazează exclusiv pe imaginea lui Victor Ponta, în lipsa unor lideri emblematici.
Situație dificilă pentru Pro România Botoșani
Bâlbâielile de la vârful Pro România Botoșani au început să producă efecte nefaste pentru această organizație politică. Cu un candidat slab desemnat pentru Primăria Botoșani, organizația municipală nu a reușit să capaciteze o listă puternică de consilieri municipali.
La nivelul județului Botoșani, situația se înrăutățește de la o săptămână la alta, deputatului Mihaela Huncă părând că îi lipsesc atât abilitățile de negociere politică cât și capacitatea organizatorică necesare finalizării candidaturilor pentru primăriile botoșănene. Din această cauză Huncă a reușit contraperformanța de a pierde candidați redutabili pentru Pro România. Pe cale de consecință, Pro România Botoșani a plecat deja cu stângul în precampania electorală.
Lovitura înregistrată de Victor Ponta la nivel național se răsfrânge și asupra organizațiilor județene ale acestui partid, pentru că Pro România înseamnă doar persoana Victor Ponta în viziunea cetățenilor.
Contactată pentru a oferi un punct de vedere referitor la PLAGIATUL lui Victor Ponta de către reporterii Ziarului ”Bună Dimineața Botoșani”, Mihaela HUNCĂ deputat și președinte Pro România Botoșani a declarat că nu cunoaște subiectul.
”Nu cunosc acest subiect, abia am ieșit din ședință. Mă interesez și revin cu un punct de vedere”, a declarat Mihaela HUNCĂ deputat și președinte Pro România Botoșani.
Evident, Huncă nu a mai revenit cu nici un punct de vedere.
Pleacă candidații de la Pro România
Reporterii Ziarului ”Bună Dimineața Botoșani” l-au contactat și pe Președintele Victor Ponta pentru un punct de vedere dar acesta nu a dorit să facă nici un comentariu pe marginea acestui subiect.
Reamintim faptul că Președintele Pro România Botoșani, a anunțat public faptul că va candida în această toamnă pentru fotoliul de Președinte al Consiliului Județean Botoșani.
În analizele politice locale, după plecarea unor candidați importanți de la Pro România la PSD, se fac deja aprecieri potrivit cărora Huncă va renunța la această candidatură pe măsură ce sondajele evidențiază un scor cu o cifră pentru partidul lui Victor Ponta la Botoșani. Totul se “datorează” managementului defectuos asigurat de conducerea Pro România la Botoșani, la care contribuie și scandalurile în care este implicat și Victor Ponta.