Connect with us

PARTEA II – Angel GHEORGHIU, Administrator Public al Primăriei Orașului BUCECEA:”Războiul PNL- PSD nu a încetat nici în pandemie, deci vom asista în continuare la blocaje politice”

International

PARTEA II – Angel GHEORGHIU, Administrator Public al Primăriei Orașului BUCECEA:”Războiul PNL- PSD nu a încetat nici în pandemie, deci vom asista în continuare la blocaje politice”

În cadrul rubricii ”Interviu Politic”, avem plăcerea să discutăm astăzi cu Angel Gheorghiu, fost subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice în perioada guvernării Grindeanu. La experiența profesională a social-democratului Angel GHEORGHIU contribuie și aproape două mandate de viceprimar al orașului BUCECEA.

În prezent, Gheorghiu este Administrator Public al Primăriei Orașului Bucecea.

Rep: Domnule Gheorghiu vă propunem o intrare mai abruptă în subiectul central al discuției. Ce ați reușit să faceți pentru Botoșani pe perioada mandatului de subsecretar de stat la  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice?

Necesitatea investițiilor și diminuarea decalajului economic și social a fost susținută cu argumente concrete la nivel de minister”

Angel Gheorghiu: Una dintre prioritățile mandatului meu în cadrul MDRAP, alături de echipa de parlamentari botoșăneni PSD a fost alocarea de bani pentru proiecte de dezvoltare în cadrul județului Botoșani. Față de guvernările anterioare, am reușit să dublăm suma investițiilor acordate pentru județul Botoșani prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Acest program este sursă principala de finanțare pentru infrastructură locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport – drumuri.

Mai concret, pentru județul Botoșani în timpul guvernării PSD, prin PNDL1 a fost alocată suma de 324.000.000 lei pentru 149 de obiective, iar prin PNDL2 suma de 850.000.000 lei pentru 253 de obiective. Necesitatea investițiilor și diminuarea decalajului economic și social a fost susținută cu argumente concrete la nivel de minister,  atât de mine cât și de colegii mei parlamentari în frunte cu președintele organizației județene, doamna Senator Doina Federovici. Dacă analizăm investițiile PNDL la nivel național, putem menționa că județul Botoșani a fost pe locul 6, un loc care ne-a asigurat finanțarea multor investiții atât de așteptate de cetățenii localităților din acest județ.

Rep: Există diferențe în lista beneficiilor pentru Botoșani între guvernările asigurate de Grindeanu, Tudose, Dăncilă și actualul guvern liberal condus de Ludovic Orban?

A.G: Dacă vorbim de guvernarea PSD, indiferent de premierul desemnat, la nivelul MDRAP nu au fost blocate procedurile pentru alocarea fondurilor aprobate pentru județul Botoșani. Chiar dacă au mai fost stagnări în anumite perioade de criză generate de modificările din conducere, lucrurile au mers înainte.

Odată cu instalarea unui guvern liberal, cu alte priorități pe listă și cu reorganizarea MDRAP, au apărut decalaje, întârzieri sau chiar stagnarea unor investiții ce vizează județul Botoșani.

Rep: Alături de Vaslui, județul Botoșani ar putea rămâne singurele județe conduse de social-democrați din întreaga Regiune a Moldovei? Reamintim faptul că, în mod tradițional, Moldova era un fief al PSD-ului! De ce credeți că s-a ajuns la această inversare a votului politic?

Războiul PNL- PSD nu a încetat nici în pandemie, deci vom asista în continuare la blocaje politice”

A.G: Această situație s-a evidențiat clar la alegerile parlamentare și prezidențiale. Candidații PSD nu au convins suficient cetățenii, care erau dornici de schimbarea promisă de PNL sau chiar USR. Dacă partidul nu va reuși să se reformeze complet, nu vom fi convingători nici la parlamentare. Am avut un program de guvernare bun, însă piedicile au venit uneori chiar de la unii membrii PSD și de la opoziție.

Războiul PNL- PSD nu a încetat nici în pandemie, deci vom asista în continuare la blocaje politice. Sunt sigur că cetățenii au văzut și rezultatele guvernării PNL, care nu a avut efectele constructive promise, ba mai mult am asistat la diverse ordonanțe controversate. Drumul PSD este de a-și recâștiga încrederea românilor și de a acționa responsabil, cu o echipă cu perspective noi de guvernare.

Rep: Credeți ca Președintele Iohannis va nominaliza pe perioada mandatului său un Prim-Ministru social-democrat în condițiile în care PSD ar reuși să mai aibă majoritatea în Parlament?

A.G: Dacă PSD va reveni iar la guvernare, avem șanse să avem un prim-ministru social democrat sau poate un reprezentant al unei alianțe pe care o poate face PSD. Că și până acum, e posibil să vedem respingeri de propuneri din partea președintelui, ce vor determina din nou crize politice, cu repercusiuni asupra cetățenilor.

De ce nu, putem avea din nou un prim-ministru apolitic în fruntea guvernului, însă totul va depinde de rezultatul negocierilor purtate de președinții partidelor implicate. În politică, la nivel central sunt mereu surprize în ceea ce privește lista de propuneri pentru funcții demnitare în guvern.

Rep: Revenind în plan local, doamna Doina Federovici este candidatul PSD pentru funcția de Președinte al CJ-ului. Cât de potrivită este Doina Federovici să conducă această instituție?

A.G: În ceea ce privește candidatura doamnei Federovici, pot spune că dumneaei are multe atuu-uri care o recomandă ferm pentru această funcție. Din punctul meu de vedere echipa PSD Botoșani a oferit un candidat pe măsură, capabil să managerieze performant activitatea Consiliului Județean.

Prin intermediul dumneavoastră îi urmez mult succes la aceste alegeri! 


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top