Social
Polițiștii ieșeni au intervenit ieri la peste 115 de evenimente, 101 au fost sesizate la 112
autor
Ieri, polițiștii ieşeni au intervenit la peste 115 evenimente, majoritatea sesizate prin 112
Au fost aplicate peste 360 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 20 de infracțiuni.
La data de 19 mai a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
A fost organizată o acțiune și s-a intervenit la 118 evenimente, dintre care 101 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost sesizate 24 de infracţiuni
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 367 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 175.534 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 40 de permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
























