Connect with us

Preot Mihai MĂRGINEANU: ”POSTUL este lucrarea noastră împreună cu DUMNEZEU în plan personal, sufletesc și familial”

Social

Preot Mihai MĂRGINEANU: ”POSTUL este lucrarea noastră împreună cu DUMNEZEU în plan personal, sufletesc și familial”

În această săptămână, în cadrul rubricii Interviul Săptămânii, discutăm cu Preotul Mihai MĂRGINEANU, Paroh al Bisericii ”Toma Cozma” IAȘI.

Părintele Mihai Mărgineanu s-a născut în Iaşi, în Târguşorul Nicolina, la data de 6 noiembrie 1957, fiind cel mai mare dintre cei patru copii ai unei familii de buni creştini

Frumoasele trăsături religioase, pe care le-a deprins încă din fragedă copilărie, sub atenta supraveghere a părinților, l-au determinat, după moartea, la vârsta de doar 41 de ani, a mamei sale Magdalena, să se apropie mai mult de Dumnezeu, de rugăciune și de slujbele de la Mănăstirea Cetățuia.

Hirotonit preot în ziua Sfântului Arhidiacon Ștefan a anului 1983, este instalat la parohia Prisăcani, judeţul Iaşi, unde activează până în anul 1996, cu frumoase rezultate în plan pastoral și administrativ.

În luna iulie 1996, părintele Mihai Mărgineanu este numit preot II la parohia Toma Cozma din Iaşi, unde, din 5decembrie 1997 preia funcția de paroh

Preot Mihai MĂRGINEANU: ”POSTUL este lucrarea noastră împreună cu DUMNEZEU în plan personal, sufletesc și familial” - News MoldovaDată fiind starea deosebit de critică a ansamblului de clădiri monumente istorice de la această parohie, principalul obiectiv a devenit salvarea acestor edificii.

Astfel, între anii 1997-2000 s-a realizat consolidarea și restaurarea a mai bine de jumătate din casa parohială, cu refacerea tuturor instalațiilor, iar între 2000-2001 a unei clădiri anexe ce a primit destinația de căsuță filantropică și pentru activități cu tineretul.

În aceeași perioadă a fost realizat un nou sistem de încălzire interioară în biserică, cu centrală termică modernă. După ample lucrări de sistematizare pe verticală prin dispunerea pe terase a parcului în pantă cu ridicarea unor ziduri de sprijin din piatră și reorganizarea vegetației, a iluminatului și a aleilor de acces, s-au început lucrările la biserica parohială.

Rep: Având în vedere că ne aflăm la sfârșitul Postului Crăciunului, unul dinte cele mai importante în viziunea credincioșilor, ne puteți spune ce este postul?

”Postul, este o perioadă în care descoperim în altă perspectivă, lucrarea noastră, împreună cu Dumnezeu”

Preotul Mihai MĂRGINEANU: Perioada care se încheie este o perioadă de zidire sufletească în care creștinul se cercetează pe el însuși, pornind de la o restricție alimentară Preot Mihai MĂRGINEANU: ”POSTUL este lucrarea noastră împreună cu DUMNEZEU în plan personal, sufletesc și familial” - News Moldovași apoi urmând cu un control comportamental, pe măsura moralei creștine. Spre sfârșit se culminează cu împlinire unirii cu domnul nostru Iisus Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Pentru noi, pentru creștini, Postul Crăciunului este al doilea ca mărime pe parcursul anului.

Pe parcursul anului bisericesc avem 4 posturi, postul Sfintelor Paști, postul Crăciunului, postul Sfinților Apostoli „Petru și Pavel” și postul Sfintei Maria. Aceste patru posturi sunt la fel de importante, doar că au lungimi diferite.

Postul Crăciunului, așadar, numără 40 de zile și are în atenție așteptarea lui Dumnezeu. Este o așteptare în care binevoim ca Dumnezeu să facă ceva în viața noastră, este o așteptare a celor din vechime care îl așteptau pe Mesia și evident o așteptare a lumii, în general, care dorește ca lucrurile să meargă bine.

Așteptarea noastră are o dimensiune a pasivității, fiind o așteptare în care lucrăm așa cum spunea și mântuitorul nostru Iisus Hristos ”Cel care seamănă în pământ se gândește și la faptul că trebuie să întrețină cultura”.

Postul este o perioadă în care descoperim în altă perspectivă, lucrarea noastră împreună cu Dumnezeu în plan personal, sufletesc, familial.

R:  Despre ce și despre cine este postul Crăciunului?

M.M: Postul are în vedere Nașterea Domnului fiind o perioadă de pregătire sufletească și de primenire. Perioada Crăciunului este frumoasă și din perspectiva acestei pregătiri a oamenilor, cel mai bine spus, cu cât te pregătești mai mult, cu atât sărbătoarea este mai frumoasă.

Dacă lucrurile sunt tratate superficial, cu atât sărbătoarea devine fadă, trece timpul și nu realizăm ce bucurie mare și binecuvântare reprezintă această sărbătoare pentru noi ca și creștini. Timpul este un dar al lui Dumnezeu și trebuie să învățăm să îl prețuim, deoarece este valoros.

R: De ce credeți că unii oameni nu pot posti?

Sfântul Apostol Pavel spunea: ”Cel care postește să nu îl condamne pe cel care nu postește și cel care nu postește să nu îl defaime pe cel care nu postește”

M.M: Eu cred că nu există om care să nu poată posti, când vorbim de post în adevărata lui măsură. Unii creștini limitează postul, doar la partea alimentară. Postul nu ține doar de partea alimentară. Sunt persoane care din neputință, alții dintr-o slăbiciune personală ori pentru gustul personal nu pot să postească. Postul este doar o chestiune personală, ce trebuie avut în vedere când este vorba de post este partea activă a postului, deoarece aceasta este partea restrictivă.

Întrebarea adresată de către creștini nu ar trebui să fie ce să nu fac un post și ce să fac în post și cum aș putea eu pune în evidență faptul că ne aflăm în postul Crăciunului.

R: Cât de important este în viața unui creștin, duhovnicul?

”Relația cu duhovnicul este o capacitate a noastră care ne permite să punem în lucrare ceea ce ne dorim”

M.M: Duhovnicul are calitate de învestitură dublă. Pe de o parte, oferă posibilitatea unui dialog de la om la om, un dialog care rămâne pus sub acoperirea secretului. Ce discută creștinii cu duhovnicul are un caracter intim, personal și duhovnicul cu penitentul sunt obligați să nu povestească, discute și să nu comenteze, ceea ce s-a discutat între patru ochi. Pe cealaltă parte, relația cu duhovnicul este necesară pentru ca prin Taina Spovedaniei și slujba preotului, se acordă harul lui Dumnezeu.

R: Foarte mulți tineri se apropie de biserică și din ce în ce mai mulți urmează calea duhovnicească. Ce părere aveți despre această situație?

Psalmistul spunea că: ”Păcatele tinereții mele, să nu le socotești Doamne”

M.M: Perioada tinereților este o perioada a polarizării, în care regăsim atracții mondene, uneori irezistibile. Bravadele tinerești joacă un rol nu tocmai fericit din acest motiv și Psalmistul spunea că: ”Păcatele tinereții mele să nu le socotești Doamne”. Pe cealaltă parte, tinerețea este o apropiere spre Dumnezeu, deoarece sufletul omului tânăr nu este plin de păcate, acest lucru ajută la apropierea sa de Dumnezeu.

R: Aveți un mesaj pentru enoriași?

M.M: Cred că în perioada Sărbătorilor trebuie să învățăm să ne bucurăm de Domnul. Sărbătoarea în sine, ne oferă locul și timpul în care să ne bucurăm de Domnul întru-un mod ziditor pentru noi. Invit pe creștini, să se bucure de sărbătoare și să privească cu mai multă atenție mamele și copiii din lumea care ne înconjoară.


Continue Reading
You may also like...

Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top