fbpx
Connect with us

Primăria Deleni va CONSTRUI și DOTA un AFTER-SCHOOL

Ultima Ora

Primăria Deleni va CONSTRUI și DOTA un AFTER-SCHOOL


AFTER-SCHOOL pentru copiii comunei Deleni

Primăria Deleni va construi și va dota un nou after-school, fapt care va contribui la sporirea, în mod substanțial a condițiilor specifice educației și învățământului în comună. În plus, în satul Feredeni se va construi o nouă grădiniță.

After-school-ul, o necesitate educațională absolută

În condițiile actuale, în care părinții sunt mult mai ocupați, în care mulți copii de vârstă școlară locuiesc cu bunicii (părinții lucrând în alte localități sau chiar în afara granițelor), necesitatea unui after-school se resimte nu numai în mediul urban ci și în mediul rural. Într-un after-school, elevii primesc ajutor și consiliere pentru efectuarea temelor și pregătirea pentru examenele naționale.

Edilul comunei Deleni a decis, de ceva timp, că în localitate, va trebui să fie construit un astfel de after-school.

Primarul Dumitru Prigoreanu promite un after-school și o grădiniță nouă, precum și introducerea rețelei de apă și canalizare

S-a emis ordinul de începere a lucrărilor, iar lucrările sunt în faza de execuție. Trebuie să finalizăm lucrările în luna septembrie a acestui an. Trebuia să începem mai de mult, dar nu am găsit firme care să se înscrie la procedura de achiziție, am avut două amânări. Cetățenii din comună s-au obișnuit cu proiectele și investițiile noi.

În prezent, în execuție este o grădiniță nouă în satul Feredeni, pe care sperăm s-o finalizăm în acest an. Vom începe investiția pe Master Plan pentru introducerea rețelei de apă și canalizare (suntem în faza de elaborare a documentației). Avem proiecte finanțate din bugetul local, proiecte finanțate prin PNDL și proiecte finanțate prin fonduri europene. Le doresc cetățenilor să fie sănătoși, și le promit că vom continua seria proiectelor, așa cum i-am obișnuit până în prezent” a declarat Primarul Comunei Deleni, Dumitru Prigoreanu.

 

Ce presupune și cât va costa proiectul

Proiectul vizează construcția și dotarea acestui after-school, la standarde naționale și europene, cu respectarea normelor destinate construcțiilor educaționale. De acest after-school vor beneficia elevii din comună.

Valoarea estimată a proiectului este de 994.400,45 lei, din care 889.539,71 lei reprezintă cheltuielile eligibile și 104.860,74 lei cheltuielile neeligibile.

Proiectul va fi realizat de către firma Enadu General Beton SRL din Hârlău, Iași, al cărei obiect de activitate este cel al lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.


Continue Reading
You may also like...

Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Ultima Ora

Revista economică Moldova Invest, editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


- citeste versiunea e-paper

- Read the e-paper version -

Advertisement Antibiotice Iasi
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top