Vina aparține directorului Danuț LOZINSCHI care este și consilier local PNL
Furnizarea apei către gospodăriile din orașul Ștefănești este o problemă constantă. Mii de locuitori se plâng că presiunea apei este foarte scăzută și astfel nu pot folosi apa nici măcar pentru igiena personală sau nevoile zilnice. Lipsa apei crează un real disconfort cetățenilor acestui oraș, care arată cu degetul spre Directorul Sucursalei Apa NovaServ Ștefănești, Dan LOZINSCHI.
Culmea este că directorul Lozinschi este totodată și consilier local din partea Partidului Național Liberal în legislativul orașului Ștefănești. Pe cale de consecință, Lozinschi ar trebui să fie de două ori mai determinat în rezolvarea acestei probleme vitale
pentru viața de zi cu zi a ștefăneștenilor.
Sub aspect tehnic, din datele strânse de reporterii Ziarului Bună Dimineața Botoșani, în acest oraș sunt două conducte de apă, cea veche la care sunt racordați cei mai mulți dintre locuitori și cea nouă, construită pe bani europeni în cadrul programului „Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare-epurare în județul Botoșani – faza II – 2014-2020”. Prin acest proiect se estima că 38,9 % dintre locuitori vor fi racordați la sistemul de alimentare cu apă potabilă.
Ne-am adresat în primă instanță edilului acestui oraș pentru a ne edifica asupra reclamațiilor făcute de cetățenii din Ștefănești pe adresa ziarului nostru. Nu mică ne-a fost mirarea când am observat faptul că primarul liberal al acestei comune i-a acuzat pe alegătorii săi că de fapt consumă apă de la un puț! Mai mult, primarul Florin Buțura ne-a transmis că acest număr mare de cetățeni nici măcar nu plătesc pentru apa pe care o consumă!
„Apa NovaServ se ocupă cu apa, nu se ocupă primăria cu asta. Nu știam că nu este
presiune la apă, probabil că nu se alimentează de la coloana principală. Probabil că au undeva o coloană care nu e apă potabilă, și e apă de la un puț. Dacă ar fi fost de la coloana principală, nu sunt probleme.
Dacă este avarie într-o zi, se închide rețeaua, se repară și după se dă drumul înapoi la apă. Dar dacă este de la un puț, probabil că nu au presiune. Conductele vechi, înseamnă că apa este de la un puț și nu este cu plată, este apă gratuită, prin cădere și la care ajunge bine, la care nu ajunge, nu ajunge , dar nu este problemă, că nu este ceva cu plată”, a declarat primarul orașului Ștefănești, Florin Butura.
Am discutat cu un agent economic din Ștefănești pentru a încerca să aflăm date suplimentare. Inginerul Petru Ostafie ne-a indicat faptul că majoritatea consumatorilor Apa NovaServ sunt de fapt racordați la conducta veche de apă, iar debitul este redus cel mai probabil pentru că infrastructura veche nu suportă o presiune mare. La o presiune mare ar ceda țevile și ar plesni.
„Conductele sunt foarte vechi, din ce știu eu au 70-80 de ani. Problema este că autoritățile nu dau drumul la presiune mai mare pentru că pot plesni oricând conductele și le provoacă lor avarii.
Este și o conductă nouă, dar nimeni din oraș nu este racord din câte știu eu. Nu am alte date tehnice, însă aceasta este situația la nivelul întregului oraș”, a declarat Petru Ostafie, inginer și agent economic din Ștefănești.
Există o conductă nouă dar cetățenilor nu li se explică în ce condiții tehnice și economice se pot racorda la această infrastructură
Directorul Nova ApaServ, sucursala Ștefănești, Dan LOZINSCHI, ne-a declarat iritat că „locuitorii au fost îndrumați să se racordeze la noile conducte de apă”.
Am încercat să îi explicăm faptul că locuitorii din Ștefănești-Deal, dar chiar și din centrul orașului ne-au reclamat faptul că presiunea la apă face imposibilă chiar și igiena personală.
„În ce zonă? Dacă vorbim așa la general nu știm. La conducta veche nici nu au cum să aibă apă, toți au fost îndrumați să treacă la conducta nouă, la conducta de apa potabilă, tratată, distribuită. Dar nu știu în ce zonă.
Sunt anumite probleme care se rezolvă, revine. Omul când nu are atunci face reclamație, după ce îi revine apa nu mai revine înapoi cu o sesizare, cu un telefon. Acum depinde, sunt multe probleme, dar așa zilnic avarii sunt, dacă la asta vă referiți”, a declarat directorul Ape Ștefănești Botoșani, Dan LOZINSCHI.
Localnic: “Apa nu poate fi folosită nici pentru asigurarea igienei personale”
Ștefăneștenii sunt revoltați. Oamenii ne-au explicat faptul că apa este insuficientă și pentru asigurarea igienei personale. În această perioadă în care se pune mare accent pe asigurarea condițiilor minimale de igienă personală în Ștefănești apa a devenit o raritate.
În multe dintre gospodăriile din Ștefănești singura soluție este să-și spele rufele noaptea, când din spusele locuitorilor, presiunea apei este puțin mai mare. Situația s-a perpetuat pe parcursul mai multor ani și legenda născocită de reprezentanții sucursalei Apa NovaServ a fost că se reduce presiunea pentru că oamenii folosesc apa în irigarea grădinilor. Dar locuitorii acestui oraș au contoare la apa și un consum ridicat ar însemna profituri mai mari pentru Nova ApaServ.
”Ne spun mereu că udăm grădinile și de aceea scad presiunea la apă. Si chiar dacă aș uda, care-i problema? Doar o plătesc!? Dar nu cred că asta e problema. Nu ne spun
adevărul și noi nu avem cum să verificăm. Ne-am săturat. Ca să spălăm hainele și vasele pierdem ore întregi pentru că trebuie să strângem apa în vase.
Pentru gătit am ajuns să cumpărăm apa pentru că nu mai avem încredere nici în calitatea apei. Este vară, mult praf și nu vă pot explica cât de greu ne este să ne spălăm zilnic. Mai vorbesc și de măsuri de siguranță pentru pandemia asta, vor să purtăm măști când noi nu avem nici apă curentă. Să le fie rușine. Primăria nu a mișcat nici un deget ca să ne ajute”, ne-a declarat doamna Maria V., localnică din orașul Ștefănești.
Directorul Nova ApaServ, Petru TĂNASĂ a manifestat un interes activ față de această problemă. Contactat pentru a ne oferi un punct de vedere, directorul Tănasă a explicat că insituția pe care o conduce va urmări identificarea unei soluții în cel mai scurt timp.
În final am discutat și cu un alt consilier local din Ștefănești pentru a înțelege totuși dacă există vreo posibilitate de a rezolva această situație.
„Cei care nu au apă sunt racordați la conducta veche. Ar trebui o investiție din partea Nova ApaServ ca să tragă conducte și pe străzile adiacente, pentru a beneficia de apă cu presiune. La conducta noua sunt puțini, cei mai mulți sunt racordați la conductele vechi.
Magistralele sunt făcute, dar pentru a realiza distribuția de la o magistrală până la fiecare cetățean, trebuie făcute investiții.
Acum ori o face Consiliul Local, ori o face Nova ApaServ.
Ideal ar fi ca primăria să se ocupe să facă un program și la urma, Nova ApaServ doar să semneze că a luat în primire, ca să gestioneze avariile și mai departe. Primăria trebuie să ducă până la limita de proprietate a cetățenilor, abia de acolo este treaba cetățeanului să se racordeze”, a declarat consilierul local, Rusu Tavica.
Conform declarației de avere directorul sucursalei de apă din Ștefănești a încasat un venituri salariale în cuatum de 33.000 lei în 2019 la care se adaugă încă 7500 lei din activitatea de consilier local. Întrebarea este cum se justifică aceste sume încasate de Danuț Lozinschi în condițiile în care ștefăneștenii se confruntă cu asemenea probleme?
Cetățenii spun că de fapt Lozinschi locuiește într-o altă localitate, Trușești, motiv pentru care nu este foarte lezat de faptul că în Ștefănești oamenii suferă de pe urma lipsei apei curente.