fbpx
Connect with us

Se REDESCHID parcurile din BOTOȘANI! Locurile de JOACĂ pentru COPII rămân ÎNCHISE

Ultima Ora

Se REDESCHID parcurile din BOTOȘANI! Locurile de JOACĂ pentru COPII rămân ÎNCHISE


Începând de astăzi toate parcurile din municipiu vor fi redeschise

Pentru asigurarea condițiilor de siguranță necesare în contextul epidemiei de coronavirus, parcurile au fost igienizate și dezinfectate cu ajutorul angajaților Direcției Edilitare și ai Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement.

La intrarea în parcuri, au fost montate panouri informative cu regulile pe care trebuie să le respecte toți cei care intră în aceste spații.

Botoșănenii vor afla, astfel, cum vor putea să stea pe băncile din parc pentru respectarea distanțării sociale: câte o persoană, excepție făcând cazul în care este vorba de membri ai aceleiași familii, care pot fi în număr de până la trei pe aceeași bancă.

În perioada următoare, activitățile de agrement desfășurate în mod obișnuit în Parcul Mihai Eminescu vor fi reluate

În această categorie se înscrie, de exemplu, mersul cu barca sau hidrobicicleta pe lacul din mijlocul parcului, activitate care nu presupune apropierea fizică a mai multor persoane, fiind asigurată așadar distanțarea socială.

Parcurile de joacă pentru copii de pe raza întregului municipiu vor rămâne închise

Transportul în comun, cu tramvaie și microbuze, va reveni la programul dinaintea stării de urgență, în funcție și de numărul de călători constatat.

Parcul de Agrement Cornișa va fi redeschis într-o primă etapă, în zilele următoare, pentru promenadă, urmând ca alte activități să poată fi reluate gradual ulterior.

Poliția Locală revine în subordinea directă a municipalității, o dată cu încheierea în care coordonarea acestei instituții a fost asigurată de structurile Ministerului Afacerilor Interne.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Ultima Ora

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement
Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top