fbpx
Connect with us

VIDEO l Proiecte FINALIZATE cu succes în comuna ieşeană DUMEŞTI, de către primarul Mihai COCOVEICĂ

Agenda Primarului

VIDEO l Proiecte FINALIZATE cu succes în comuna ieşeană DUMEŞTI, de către primarul Mihai COCOVEICĂ


Proiecte finalizate cu succes în comuna ieşeană DUMEŞTI

În perioada 2016-2020, în comuna DUMEŞTI, au fost finalizate numeroase proiecte, care au dus la dezvoltarea comunei, prin intermediul primarului Mihai COCOVEICĂ, care a încercat să ofere cetăţenilor cele mai bune condiţii de trai.

În perioada menţionată, au fost finalizate proiecte precum:

Un prim proiect, a avut în vedere, îmbunătățirea infrastructurii agricole, în comuna Dumești. Este vorba despre drumul de exploatație agricolă, localizat în vecinătatea satului și a comunei Dumești.

Acest segment de drum este asfaltat, datorită faptului că ne aflăm în etapa de reactualizare a Planului Urbanistic General, (PUG), conform căruia, suprafeţele din extravilan, sunt introduse în intravilanul comunei.

Ca direcție de perspectivă, ne dorim ca din punct de vedere imobiliar, comuna Dumești, să se extindă pe această zonă

Cel de-al doilea proiect finanțat, al comunei Dumești, a avut în vedere, modernizarea drumurilor comunale. A fost o investiție absolut necesară, deoarece s-a creat o legătură între Dumești și satul Hoisești, cu ieșire spre drumul european.

 Cel de-al treilea proiect finalizat al comunei Dumești, a vizat construirea unei Grădinițe cu program normalsituată în centrul comunei. Grădiniţa beneficiază de toate dotările necesare desfășurării actului educațional: încălzire centralizată, apă caldă, sistem de iluminat, sistem de supraveghere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirii.

A fost construită cu trei săli de clasă şi sunt înscrişi aproximativ 50 de copii și două cadre didactice.

Este de menţionat faptul că, înainte de a pătrunde în sala de clasă, copiii sunt examinați în cabinetul medical de care dispune grădinița, iar accesul în clasă le este permis, în funcție de condiția medicală.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Agenda Primarului

Revista economică Moldova Invest, editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


- citeste versiunea e-paper

- Read the e-paper version -

Advertisement Antibiotice Iasi
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top